Prima remarcă pe care o fac înainte de a scrie orice altceva despre această carte: acesta este cel mai ironic titlu pe care l-a avut vreodată vreun volum citit de mine, ba aş îndrăzni să spun că şi dintre cele necitite.
Viaţa amoroasă a scriitoarei israeliene Zeruya Shalev, dar mai cu seamă a personajului ei, femeia tânără Yaarah, spune de fapt povestea şocantă a unei obsesii. Femeia luminoasă, în floarea vârstei, măritată, nu poate trăi, la cel mai sexual mod cu putinţă, fără Arie, un prieten din tinerețe al tatălui său. Istoria lor se compune din erotism fără margini, dar şi dintr-un sclavagism acceptat. Femeia se dăruie complet bărbatului frumos, cu trecut bogat, cu nuanţe misterioase, cu amănunte care ar face mai bine să 
rămână îngropate. Cuvintele lui Shalev se înşiră provocatoare, spintecătoare, realiste în poveştile încâlcite ale unei existenţe care cumva explică punctul confuz şi extrem totodată în care i-a ajuns personajul. Mariajul transformat în amiciţie, părinţii scuturaţi de o dramă peste care nu au putut trece niciodată, nişte taine care vin galopând din trecut şi nimeni nu ştie să le desluşească exact. Victima acestor adunări şi scăderi de situaţie este Yaarah, o victimă care-şi descoperă cele mai adânci talente şi dorinţe, care devine dependentă şi dă dependenţă. Este un drog prin propriile-i acţiuni, un drog testat crud, pe pielea ei, pe pielea lui.
E o carte şocantă? O, da! Dar nu atât prin descrierea explicită a scenelor erotice, care lasă mai degrabă loc înfrigurării trupeşti şi imaginaţiei, cât mai ales prin limbajul direct, prin alegerea celor mai sfâşietoare şi exagerate combinaţii de vorbe şi fraze. Iar situaţiile desfăşurate în afara umilinţei, supuşeniei, durerii cauzate de pasiunea preschimbată în obsesie sunt mult mai şocante şi mult mai neliniştitoare. Viaţa e mai intensă uneori decât sexul, fie el şi cel distrugător şi autodistructiv. Cel mult sexul rău este o prelungire firească a acestei vieţi.
Adulterul este păcatul societăţii moderne. Dar, nu ştiu de ce, mie nu mi se pare că această carte este despre adulter. Mai degrabă despre tentaţie, dar nu despre adulter. În ochii mei de cititor cu minte înceţoşată de puterea sexului, cartea aceasta cântă despre libertatea pe care o foloseşti la maximum, te urci pe ea cu picioarele, o arunci la closet, îţi baţi joc de ea, până când constaţi că nu mai eşti niciun strop liber.
„Mai bine să mori la jumătatea unei vieţi pline de dragoste decât să trăieşti o sută de ani singur“, spune un personaj feminin din volumul clocit cu demenţă şi duioşie dureroasă de o altă femeie. Aceasta e spaima noastră cea mai mare, că rămânem singuri. De aceea uneori devenim sclavi. Nu e rău sau bine, pur şi simplu se întâmplă. E greu de ieşit de acolo, dar uneori nici nu trebuie să ieşi.
Mulţi contestă Viaţa amoroasă. O acuză de exagerare, de folosirea sexului în paginile cărţii pentru a vinde, de tragedizare fără rost. În ceea ce priveşte ultima parte e normal să fie aşa, sufletul evreiesc este unul de sorginte tragică, mai mult istoric decât genetic. Eu cred că e doar o carte îndrăzneaţă, care scormoneşte şi incită. Sub toate aspectele.