Anatole France este un autor care, chiar şi pentru cititorul român, nu mai are nevoie de nici o prezentare. Premiul Nobel pentru Literatură în 1921, membru al ilustrei Academii Franceze din 1896, a fost considerat încă din timpul vieţii un ideal al scriitorului francez, iar în ţările francofone (ca România), chiar un prototip al marelui scriitor universal.
Existenţa şi opera sa sunt la fel de bogate şi alcătuiesc, împreună, două structuri care dialoghează întru morala literaturii. Ca actor social, France a fost de stânga, pacifist şi umanist, apropiat cercurilor dreyfusarde. Ca scriitor, opera sa este subtil şi superior morală, în sensul că pune probleme morale şi face pedagogia binelui social, fără să fie tezistă sau propagandistică.
Ospătăria „La regina Pédauque” nu este opera sa cea mai cunoscută cititorului din România, educat încă din şcoala generală cu Le livre de mon ami şi Pierre Nozière şi iniţiat, mai târziu, într-ale literaturii universale, cu Le crime de Sylvestre Bonnard, Les opinions de Jérôme Coignard sau L’Île des pingouins. Este însă unul dintre micile romane extrem de interesante ale lui Anatole France, atât pentru substratul său spiritual, cât şi pentru subtila dezbatere intelectuală care îl subîntinde.
Concret, romanul este localizat temporal la începutul secolului al XVIII-lea. El urmează firul existenţei lui Jacques Ménétrier, fiul lui Léonard, rotisor şi purtător al drapelului breslei rotisorilor din Saint-Laurent. Iniţial, Jacques părea destinat a urma traseul existenţial al tatălui, într-o meserie care prin tradiţie este familială. Însă 
contactul cu cartea, facilitat de un călugăr răspopit, Ange, îi modifică gândirea şi, implicit, existenţa. Cu o ardoare de neofit, el îmbrăţişează noile idei ale secolului al XVIII-lea şi începe o emancipare de sub tutela mentalităţii patriarhale.
Abatele Jérôme Coignard – care va reapărea, ca personaj, în alte scrieri ale lui Anatole France – îl va lua sub aripa sa protectoare, botezându-l, simbolic (căci orice iniţiere prespune o schimbare onomastică), Jacobus Tournebroche, deoarece, înainte de a intra discipol, Jacques îşi eliberase câinele de povara de a învârti roata rotisorului, preluând el însuşi această obositoare îndeletnicire. Sub acest nume, şi el va apărea într-o operă de mai târziu a lui Anatole France, romancier care lucrează ciclic şi alcătuieşte universuri ficţionale complexe. Împreună, Coignard şi Tournebroche vor parcurge limbile greacă şi latină, considerate de Coignard drept baza oricărei educaţii (în spiritul secolului al XVIII-lea), după care vor intra în slujba alchimistului iluminat d’Astarac, care îi va pune să caute Silfidele şi Salamandrele din textele antice.
Elucubraţiile pretinsului iluminat d’Astarac şi o serie de întâmplări neprevăzute vor tulbura, însă, complet traseul intelectual al maestrului Jérôme şi ucenicului Jacques. Romanul va dezbate, astfel, cu fineţe, o temă morală la modă la sfârşitul secolului al XIX-lea: contemplaţia sau acţiunea? Este posibilă fericirea artistului în afara Cetăţii sau prin ignorarea problemelor sociale? Conflictul dintre ezoterismul preocupărilor celor doi eroi şi trivialitatea întâmplărilor care le zădărnicesc contemplaţia e menit să ilustreze conflictul dintre acţiune şi contemplaţie, dintre implicare şi „turnul de fildeş”.
Beneficiind de traducerea de excepţie semnată de Alexandru Lăzărescu şi Dan Amedeu Lăzărescu, Ospătăria „La regina Pédauque” merită recitit şi azi, ca o operă esenţială pentru înţelegerea gândirii literare a lui Anatole France.