Da, da! Bibliomania este o boală. Ca multe altele. Descrie dependenţa de cărţi, gândul doar la ele, existenţa doar prin paginile lor. Nu e o suferinţă uşoară, chiar dimpotrivă. Produce alienare, obsesii, dar şi crearea şi perpetuarea iubirii faţă de aceste obiecte şi, mai ales, faţă de conţinutul lor.
Giancarlo Repetto este un astfel de suferind de carte. Care însă îşi pune pasiunea care i-a mâncat existenţa în slujba cititorilor medii şi normali. O călătorie printre cărţile mele este un soi de testament lăsat unui fiu care nu s-a născut niciodată, este descrierea cea mai bună a intimităţii pe care un om a avut-o cu volumele din 
biblioteca sa. Găsim multă iubire şi multă disperare în cartea scrisă de Repetto, un om care pe de o parte se laudă implicit cu mania sa, iar pe de alta îşi arată condiţia de junkie. Cea mai ascunsă parte a sufletului acestui om apare în această carte mică, dar cuprinzătoare.
Repetto povesteşte de spre numărul mare de cărţi din casa sa, despre senzaţia de a fi aproape înghiţit de ele. Despre aşezarea şi catalogarea lor, căci sunt, până la urmă obiecte care îşi caută liniştea şi rânduiala.
Apoi, după ce le-a pus frumos în rafturi, autorul le disecă de-abia simţit, împărţind literatura după scriitorii italieni, hispanici, ruşi, germani, francezi, americani, englezi. Mici lumi atât de diferite, prin concepţii, stiluri, trăiri, emoţii, suflete. Toată curgerea aceasta are un sens, este un voiaj adevărat prin istoria literaturii, te inspiră la citit şi la păstrat cărţile cu pioşenie şi recunoştinţă.
Autorul trece şi prin volumele sale de eseistică, dar şi prin cele dedicate jurnalelor de călătorii, pe acestea din urmă despărţindu-le simplu şi firesc în două categorii care ating inimile oamenilor: marea şi muntele. Şi crede cu întreaga sa fiinţă că toate călătoriile merită şi trebuie povestite, inclusiv călătoria sa de-a dreptul maladivă pe tărâmul cărţilor de tot felul. Biblioteca din capul său trebuie să se trezească la viaţă, să trăiască. Iar Repetto chiar asta face – o mângâie, o umanizează, o face accesibilă şi deschide uşa străinilor, să guste şi ei din ea.
Giancarlo Repetto ţine cu tot dinadinsul să demonstreze că iubirea sa de cărţi este o maladie gravă. Şi pentru a ilustra acest lucru scrie acest mirabil şi oarecum amuzant pasaj:
„Fără vreo explicaţie anume, asta dacă nu le punem în legătură cu vreun sindrom maniacal, sunt în schimb acele titluri pe care le ai în două sau mai multe ediţii, pentru că iniţial le-ai cumpărat şi folosit într-una economică, iar mai apoi le-ai găsit într-o ediţie mai luxuoasă, cartonată sau, oricum, mai atrăgătoare. Când numărul de ediţii pe care le ai în posesie devine mai mare de trei, ar fi bine să-ncepi să te îngrijorezi şi să iei în calcul practicarea vreunei terapii (care oricum nu există)“.
Pentru sinceritate, pentru informaţie, pentru dulcea călătorie la care m-ai supus, pentru că recunoşti că obsesiile pot fi şi frumoase, pentru cheful de citit pe care mi l-ai sporit, pentru faptul că-mi vine să-mi cataloghez toată biblioteca, pentru bun simţ şi pentru diversitatea pe care mi-ai propus-o, ai tot respectul meu, signore Repetto!