Paradoxal, când începi să le ai pe toate, viaţa se rezumă la câteva bunuri. O maşină blindată, dotată cu noile tehnologii care îţi aduc informaţia în timp real, un bar plin de băuturi fine, menite să-ţi revigoreze corpul obosit, un aparat de monitorizat ritmul cardiac, dovada noului tip de ipohondrie care-i loveşte pe cei puternici, dar temători în faţa prăbuşirii închipuite, şi o banchetă confortabilă, unde stau toţi angajaţii geniali care pot cunoaşte secretele investiţiilor şi ale valutelor.
Este viaţa lui Eric Packer, magnatul New York-ului, un personaj creat de scriitorul Don DeLillo pentru a reuni toate miturile şi prejudecăţile din jurul noilor finanţişti, într-o interpretare originală. Cosmopolis porneşte de la tipologiile umane care suprapopulează literatura cu tentă moralizatoare, referitoare la decadenţa societăţii de consum, pentru a reda imaginea unei apocalipse individuale trecute cu vederea în orasul unde bombardamentul informaţional transformă singuratatea şi moartea într-un simplu fapt divers, citit pe diagonală.
Eric Packer este visul oricărui puşti bun la matematică, având un IQ peste medie, care se visează un self-made man. A descifrat mesajele codate ale pieţei de capital şi a dobândit, în câţiva ani, cât alţii într-o viaţă. Un avion militar, de peste 30 de milioane de dolari, este un flecha pentru el, iar averea de care dispune i-ar ajunge pentru a 
popula o planetă, dupa cum declara ironic în mijlocul unei zile mai proaste. Tocmai când existenţa, devenită un cocktail depresiv alcătuit din izolarea, dezumanizarea şi excesele care-i anesteziau simţurile, îşi continua nestingherită drumul către pariurile fananciare cu riscuri controlate de previziunile “matematice”, evenimentele reale se năpusteau precum o avalanşă pentru a se răzbuna pe lumea lui Eric, artificială şi ermetică.
Sfârşitul avea să-nceapă într-o o zi banală, în care limuzina sa urma să traverseze Manhattanul, staţionând apoi în faţa unei frizerii (ce să-i faci, limuzina nu era dotată cu nişte ustensile care să-i ofere tunsoarea perfectă, ocupau prea mult loc aparatele medicale, noul moft al miliardarului atins de maladia stresului). Dar frizeria unde se tundea în copilarie pare din ce în ce mai departe, chiar şi acum, cand şi-o poate cumpăra cu banii de buzunar. Până să ajungă acolo, Eric rămâne blocat în trafic din cauza unei vizite a preşedintelui, asistă la protestele unui grup anarhist care îi vandalizează limuzina, se autoinvită la o petrecere de raveri, improvizată într-un teatru lăsat în paragină, are câteva întâlniri de complezenţă cu soţia perfectă, se lasă excitat prin electroşocuri de femeia care îl păzeşte, în camera unui hotel de lux, şi priveşte cortegiul funerar al rapperului preferat.
O zi din viaţa lui Eric devine o călătorie printre simbolurile urbane ale New York-ului. Limuzina conectată la ştirile din lumea financiară, obsesia controlului, reflectată de gărzile de corp, protestele incendiare (la propriu!), clădirea unui vechi teatru, devenită ruina unde se ţin petrecerile neconvenţionale, şi rapper-ul care îmbină muzica tradiţională din Arabia, dialectele punjabi şi urdu cu argoul din Bronx pentru a naşte rapsodia dezrădăcinaţilor la poalele zgârie-norilor fac parte dintr-un tablou contemporan licitat de magnatul tentat, uneori, de reflecţiile filozofice. Eric Packer este magnatul în a cărui lume cotaţiile bursiere sunt fetişizate, la fel şi puterea, schimbul comercial sau obiectele din arsenalul unui afecerist veşnic ocupat. Dar sunt nişte fetişuri târzii, posesorii lor au ajuns de mult timp la saturaţie.
Citind romanul Cosmopolis, mulţi vor fi ispitiţi să compare o zi din viaţa lui Eric Packer cu peripeţiile lui Ulise din Dublin, înghesuite tot în 24 de ore. Spre deosebire de Leopold Bloom, creat de James Joyce, Eric este un aventurier distrugător, asumat, care-şi neagă umanizarea. Nu-şi recunoaşte pierderile afective, şi nici regretele. În timp ce miza din Odiseea lui Bloom avea trăsăturile firescului, miza eroului din Cosmopolis depăşeşte limitele umanului, printr-o grandomanie monstruoasă, livrată alături de mimica îngheţată a cinismului. Eric Packer este noul tip de învingător, acela care poate câştiga lupta fără să intre-n contact cu lumea din jur, preferând să-şi cumpere neimplicarea şi alegând confortul unei lumuzine. Prăbuşirea se vede mai bine în faţa monitoarelor conectate la camerele video ce-au captat posibilele ameninţări exterioare.
Romanul Cosmopolis reuneşte noua mitologie a oraşului global. În rolul deţinut cândva de Zeus îl avem pe magnatul care atinge gloria şi bogăţia mult prea repede, pentru care timpul se masoară în excese, iar în locul paradisului avem o metropolă, tapetată cu panouri electronice imense, anunţând cotaţiile bursiere. Eric Packer este mai mult decât un personaj central. El devine arhetipul creat de inconştientul colectiv al metropolei fluide lăsate fără graniţe. Se vrea demiurgul tranzacţiilor într-un Manhattan care nu doarme, conectat la bursele din întreaga lume. Când New York-ul vede apusul, bursa din Tokyo se trezeşte pentru o zi nouă, iar cel care găseşte cordonul ombilical dintre marile oraşe financiare se droghează folosind iluzia controlului.
Don DeLillo a scris un roman psihologic înspăimântător de lucid, prin care a încercat să arate reversul coşmăresc al visului american, al iluziilor ce sunt injectate zi de zi prin reţetele unui succes personal bazat pe nevoia de putere şi concurenţă,. Un succes perfid, care îşi alieneaza visătorii.
Cosmopolis nu este altceva decât o parodie înfiorătoare a lumii unde numărul tranzacţiilor este invers proporţional cu al momentelor în care operaţiile gândirii sunt lăsate să (re)învie autoanaliza.