Luni, 29 octombrie, începînd cu ora 18.00, la UNA Galeria din Bucureşti (str. General Budişteanu nr. 10), va avea loc ceremonia de premiere a cîştigătorilor primului concurs naţional de design de carte – vor fi anunţaţi cei trei mari cîştigători ai Premiilor I, II şi III, plus cîştigătorul premiului de încurajare pentru tinerii graficieni. Cu această ocazie, va fi vernisată şi expoziţia Cele mai frumoase cărţi din România.
Curatoriată de Matei Câlţia, expoziţia reuneşte cele 32 de titluri finaliste ale primului concurs naţional de design de carte, alese din aproximativ 250 înscrise în competiţie. Alături de Matei Câlţia, la evenimentul din 29 octombrie vor mai fi prezente şi Stela Lie, membră a juriului, Cristina Adam şi Ioana Gruenwald & Oana Boca (Headsome Communication), implicate în organizarea proiectului,iniţiat de Asociaţia pentru Performanţă şi Cultură din Cluj-Napoca.
Expoziţia de la Bucureşti încheie proiectul Cele mai frumoase cărţi din România, care a debutat în această toamnă, cu primul concurs naţional de design de carte, urmat de master-class-ul susţinut de Uta Schneider şi de expoziţia din cadrul Tîrgului de Carte de la Frankfurt.
Expoziţia Cele mai frumoase cărţi din România va fi deschisă publicului în perioada 29 octombrie-2 noiembrie.