Dacă ai citit înainte romanul Cosmopolis, Punctul Omega ţi se va părea o fereastră spre o lume tăcută, unde oraşele sunt lăsate în urmă, iar zgomotele încremenesc într-un relief plat, asemenea unui deşert infinit. În mijlocul deşertului, o casă în care îşi petrece ultimii ani profesorul Richard Elster, fost angajat al Pentagonului, care trebuia să îmbrace ororile războaielor în hainele domocraţiei. Punctul Omega este o trecere bruscă de la Manhattanul asurzitor la pustietatea reflectărilor infinite despre vieţi rispite, propagandă, minciuni guvernamentale, războaie fără ţel şi regăsirea memoriei nefalsificate.
Richard Elster era un copywriter în slujba războiului devenit simpatic, acceptat pentru binele umanităţii. Faptele şocante aveau nevoie de mesaje umaniste, reclame, 
sloganuri emoţionante, necesare transformării unei realităţi sumbre într-un produs vandabil, uşor de înghiţit de către publicul ferit, astfel, de mustrările conştiinţei. Cugetările profesorului scot la iveală mecanismele din spatele unei imagini contrafăcute, prin care teatrele militare devin un templu al păcii.
„Percepţia umană este o saga a realităţii create. Însă noi eram nişte entităţi ticluitoare mai presus de limitele convenite ale recunoaşterii şi interpretării. A minţi e necesar. Statul este nevoit să mintă. Nu există minciună în război sau într-o pregătire de război care să nu poată fi justificată. Noi mergeam şi mai departe de atât. Încercam să creăm alte realităţi peste noapte, seturi de cuvinte alese cu grijă, care se aseamănă cu sloganurile pubicitare, memorabile şi repetabile“.
Odată intrat în lumea secretelor guvernamentale, viaţa profesorului retras devine o atracţie pentru cineaştii de calitate. Unul dintre aceştia îşi doreşte să realizeze un documentar minimalist, în care doar chipul şi amintirile lui Richard Elster contează, fără efectele afective ale unei coloane sonore sau ale unei succesiuni de imagini sugestive. Filmul are un decor simplu şi nu trebuie să conţină decât portretul şi vocea lui Elster, care povesteşte despre culisele Pentagonului. Cuvintele profesorului sunt cinice, ironice, lucide şi pline de adevăruri schimbătoare, asemea unei realităţi subiective, divizate în funcţie de numărul privitorilor.
„Atâta o să vă zic. Războiul creează o lume închisă, şi nu doar pentru cei aflaţi în luptă, ci şi pentru cei care complotează pentru strategi. Numai că războiul lor e cu acronime, proiecţii, conjuncturi, metodologii (…). Ajung să fie paralizaţi de sistemele aflate la dispoziţia lor. Războiul lor e abstract. Au impresia că trimit o armată într-un loc de pe hartă“.
Întinderile aride, nemărginite de alte forme de relief, îl transformă pe Richard Elster într-un protagonist care îşi developează secretele prin fraze pline de tâlc şi comparaţii poetice. În memoria lui, războiul întipăreşte reguli fixe, care pot comprima o lume întreagă numai în câteva imagini restrânse, asemenea unui haiku. Elster suprapune imaginile sângeroase peste fragilitatea lirismului nipon, şocându-i pe iubitorii de frumos. Dar personajele din romanele scriitorului nu au lucruri sfinte în faţa cărora să-şi cenzureze viziunea apocaliptică sau nihilismul. Dacă magnatul din Cosmopolis demitiza simbolurile cosumerismului şi ale pieţei de capital, protagonistul romanului Punctul Omega profanează secretele de stat, dorind să lovească puternic în credulitatea spectatorilor care mai cred în filmele regizate chiar în camerele puterii şi livrate sub forma comunicatelor de interes naţional.
Iluziile diafane, visurile de salvator al lumii, plăsmuite de telespectatorul care îşi imaginează cum îi va scăpa de ignoranţă pe cetăţenii lumii a treia, însoţind intervenţiile militare costisitoare, sunt întâmpinate prin dezvăluiri lente, pregătite să-i râdă-n faţă. Aceste destăinuiri sunt gata să-i dinamiteze universul ficţional după ce s-au deghizat chiar în iluziile care-i alimentau viaţa cotidiană, bombardată de mii de informaţii regizate.
Când în locuinţa din deşert a profesorului se mută şi fiica acestuia, toate cele trei personaje izolate în arşiţa californiana îşi vor manifesta nevoia de a restabili relaţiile umane despre care ştiau, fiecare în felul său, că pot apărea doar la oamenii banali deoarece lor nu li se încredinţează niciodată marile secrete de stat. Fiecare zi mai adaugă nişte dezvăluiri halucinante despre lumea din spatele teatrului de război, dar şi o nouă filă în jurnalul revenirii la umanizare a protagoniştilor. Revenirea la dimensiunea unor drame individuale, neglijate de profesorul care ţinea în braţe secretele omenirii, începe când fiica lui dispare misterios.
Punctul Omega pare un film derulat lent. Surprinzător, detaliile importante devin fade, iar elementele din fundal îşi măresc semnificaţia, aşa cum preziceau şi primele scene ale romanului, în care nişte spectatori urmăreau o peliculă regizată de Hitchcock, Psycho, întinsă de la 109 minute la 24 de ore, prin tehnica unui artist avangardist.
Romanele lui Don DeLillo lasă în urmă o perspectivă nevrotică, stranie şi pesimistă asupra societăţii contemporane. Urmărind şi relaţiile sumare dintre personaje, te întrebi ce semnificaţie are decizia profesorului implicat în război de-a se retrage într-o locuinţă simplă din toridul deşert. O fi căutarea purităţii originare, sau găsirea ultimei frontiere a realitaţii şi a memoriei?