În mai puțin de o lună va avea loc cea de-a V-a ediție a Festivalului Internațional de Literatură de la București (FILB). Este cea mai importantă ediție din istoria FILB, un eveniment care aduce la București nu mai puțin de 10 nume importante ale literaturii universale de astăzi: 5 scriitori britanici – Jonathan Coe, Will Self, Andrew Cowan, George Szirtes (scriitor britanic de origine maghiară), Kei Miller (scriitor britanic de origine jamaicană), un scriitor rus (Gherman Sadulaev), un reprezentant important al scenei literare macedonene (Goce Smilevski), scriitorul suedez de origine siriană Daniel Boyacioglu și doi scriitori din Ungaria – Papp Sándor Zsigmond şi Mátyás Dunajcsik.
„Dacă pînă acum, în fiecare an, ne bucura mai mult entuziasmul publicului în micuța noastră «republică», ediția de anul acesta ne dovedește că am intrat cu adevărat într-un circuit al festivalurilor importante. Cu același buget pe care îl aveam în 2008, fără să avem un sponsor, reușim anul acesta să aducem la București scriitori care fac cinste oricărui festival international de literatură din lumea asta care – spre deosebire de FILB – este puternic susținut de autorități și «răsfățat» de sponsori”, a declarat Bogdan-Alexandru Stănescu, președintele FILB.
Spre deosebire de anii anteriori, ediția din 2012 a Festivalului Internațional de Literatură de la București se va desfășura pe durata a 4 zile, de miercuri, 5 decembrie pînă sîmbătă, 8 decembrie – această din urmă zi fiind dedicată poeziei. FILB are loc la Clubul Țăranului din cadrul MȚR, în fiecare seară începînd cu ora 18.00. Cele patru seri de festival se vor încheia cu un cocktail.
De asemenea, începînd cu ediția din acest an, parteneriatelor cunoscute – cele cu Festival du premier roman de Chambéry (Franța), İTEF: İstanbul Tanpinar Literature Festival (Turcia), Short Story in Zagreb (Croația) – li se alătură parteneriatele pe care echipa FILB le-a semnat cu Norwich Writers’ Centre (Marea Britanie) și Krokodil (Serbia). Lista partenerilor îi include pe British Council, Ambasada Suediei în România, Centrul Cultural Maghiar, fundația berlineză traduki și Ministerul Culturii și Patrimoniului Național (partenerul cel mai fidel al proiectului), BookMag.
Festivalul Internaţional de Literatură de la Bucureşti (FILB), iniţiat de Oana Boca, Bogdan-Alexandru Stănescu, Ioana Gruenwald și Vasile Ernu, este un proiect independent care a debutat în octombrie 2008. Un eveniment internaţional dedicat literaturii, ce poartă amprenta oraşului Bucureşti și care își propune să așeze capitala pe harta festivalurilor internationale de literatură europene.
„Încercăm să rescriem harta culturală a Europei, prin întîlniri, ce includ lecturi publice, dezbateri şi dialog cu cititorii, între scriitorii români şi invitaţii din străinătate. Diversitatea este conceptul ce stă la baza teoretică a întîlnirilor, intenţia noastră fiind aceea de a deconstrui ideea preconcepută că un trecut aşezat sub circumstanţe istorice asemănătoare va da naştere unor produse culturale identice“, spune Oana Boca.
FILB este, astăzi, cel mai important festival internațional de literatură din Romania.