Romanul Mama de Pearl S. Buck, laureată a Premiului Nobel pentru literatură 1938 şi cea mai vîndută scriitoare americană a tuturor timpurilor, va apărea săptămîna aceasta în colecţia Biblioteca Polirom.
Mama este povestea unei femei aparent neînsemnate, dintr-o lume îndepărtată şi îngropată în istorie. Romanul zugrăveşte într-un limbaj viu portretul unei femei sărace dintr-o regiune rurală a Chinei. Mama cea anonimă, asemenea celorlalte personaje feminine din carte, este o reprezentare a milioanelor de femei „fără chip” din spaţiul rural. Pe măsură ce tradiţiile străvechi, pe care ea însăşi le urmează cu sfinţenie, încep să se lovească de idealurile epocii comuniste, eroina se vede silită să-şi găsească echilibrul în faţa noului rol pe care ţărănimea chineză trebuie să-l joace.
„Graţie extraordinarei sale intuiţii, Pearl S. Buck a pătruns în mintea şi în sufletul unei ţărănci chineze, descoperind şi apoi împărtăşindu-ne valorile primordiale ale existenţei.” (The Times Literary Supplement)
„Pearl S. Buck are meritul incontestabil de a fi pus în lumină vieţile unor oameni neştiuţi, cărora le-a conferit un destin universal.” (The New York Times)
Pearl S. Buck s-a născut la 26 iunie 1892, în Hillsboro, Virginia de Vest. Vorbeşte încă din copilărie deopotrivă engleza şi chineza. La scurtă vreme după absolvirea colegiului, în 1914, merge în China şi se stabileşte în provincia rurală Anhwei. În 1931 scrie romanul Ogorul, distins cu Premiul Pulitzer şi transpus ulterior într-o ecranizare de succes. În 1938, la mai puţin de un deceniu de la debutul său cu romanul Vînt de Răsărit, Vînt de la Apus (1930), este distinsă cu Premiul Nobel pentru Literatură. Pînă la sfîrşitul vieţii, în 1973, Pearl S. Buck publică peste 70 de cărţi, fiind şi astăzi cea mai tradusă scriitoare americană.