Dacă nu te doboară, durerile sufleteşti precoce îţi hrănesc imaginaţia, îţi dezvăluie binefacerile autoanalizei când alţii abia îşi dau seama pe ce lume se află sau cum îi cheamă, te fac să observi mai profund trăsăturile celor din jur, apoi îţi dăruiesc acel talent unic de a vedea sensibilitatea acolo unde ceilalţi văd un mare gol. Un astfel de copil mare vei regăsi în volumul de povestiri Suferinţe timpurii.
Andreas Sam, personajul care trece dintr-o povestire în alta, pare a fi un alter-ego al scriitorului Danilo Kis, a cărei 
familie a cunoscut groaza pogromului de la Novi Sad şi lagărele celui de-al Doilea Război Modial. Asemenea micului său erou, Danilo Kis a ştiut ce înseamnă o copilărie nomadă, în care familia şi-a căutat liniştea printre străini şi dezrădăcinaţi. Suferinţele timpurii l-au făcut, însă, capabil de a înlocui groaza unui deznodământ sinistru cu destăinuirile copilului Andreas Sam, ce vrea să lege prietenii, se lasă în voia primilor fiori ce prevestesc pubertatea, scrie poezii şi compuneri dedicate câinelui Dingo, singurul prieten cu adevărat devotat în vreme de război, încearcă să-şi înţeleagă tatăl, despre care mai toţi spun că-i puţin smintit, şi pribegia transgeneraţională a familiei sale.
Suferinţe timpurii este al treilea volum de proză lansat de unul dintre cei mai importanţi scriitori din spaţiul est-european, comparat adesea cu Borges. Cei care l-au cunoscut pe Danilo Kis prin intermediul personajelor din romanul Grădina, cenuşa, l-au regăsit pe Andi, protagonistul, într-o ipostază a copilului maturizat înainte de vreme, înzestrat cu fantezia salvatoare a celor obligaţi să traiască într-o lume ameninţătoare, cuprinsă de război. El devine treptat un fabricant de miraje literare prin care speră să-şi recupereze lumea destrămată. Daca vei descoperi proza lui Danilo Kis prin intermediul acestei colecţii de suferinţe mari, închise într-o vârstă prea mică, vei fi uimit de abilitatea scriitorului de-a transforma obiectele şi reperele unui spaţiu care se îngustează în universul fabulos din mintea copilului dornic să treacă peste drame.
Andreas Sam cunoaşte lipsurile unei familii ameninţate cu deportarea nazistă, dar nu vrea ca viaţa să-i devină sumbră. Copilul înzestrat cu fantezie transformă culcuşul sărăcăcios oferit de rudele mărinimoase într-o poveste despre fulgi de gâsca şi plăpumari vestiţi, apoi se vede ajuns chiar în faţa misterioasei Mona Lisa pentru a-şi etala faima negustorească dusă din tată-n fiu. De câte ori nu şi-a promis copilul să-şi ia lumea-n cap dacă o va mai rătăci pe şireata Portocala, bovina preferată a satului, visând că-i va oferi găzduire însăşi zâna pădurii, şi de câte ori nu a întrebat despre locurile copilăriei peste care s-au construit alte vieţi după război? I-a lăsat un bilet chiar şi patrupedului Dingo pentru a nu muri de tristeţe dacă-i pleacă singurul om capabil să-i înţeleagă durerile câineşti.
Andreas Sam este un nostalgic timpuriu şi un caricaturist atipic, ironia înfrumuseţându-i semenii, în loc să-i deformeze prin exacerbarea defectelor. Deşi cunoaşte nedreptăţile când alţii îşi formează imaginea despre lume şi morală, Andreas Sam vrea să păstreze toate lucrurile normale, care au capatat alte conotaţii pentru el. Imaginile unui tată nefiresc de tăcut în compania unui puşti, despre care se vorbeşte că i-ar fi căzut cu tronc fetele prea devreme, se vor suprapune, in memoria copilului, peste decorurile unui iarmaroc la spartul târgului. Între timp, supravieţuirea merge înainte, chiar şi după lăsarea în urmă a multor locuri afective, care ancorau memoria fluidă a micului nomad. Suferinţele timpurii se încheie, pentru Andreas Sam, într-o cheie suprarealistă- o harpă eoliană, alcătuită din lemne crăpate şi porţelanuri care mai păstrează ecoul unor amintiri închegate în cuvintele de mai târziu.