Scriitorii suedezi Anders Roslund și Borge Hellström publică de zece ani împreună unele dintre cele mai bune romane ale genului crime fiction. Fiecare dintre ei a adus în acest cuplu auctorial atât experiența de viață, cât și cea profesională, reușind să pună pe hârtie unele dintre cele mai veridice romane contemporane. Roslund a fost unul dintre cei mai importanți realizatori de emisiuni și documentare ai televiziunii naționale suedeze, iar Hellström a trecut prin infernul abuzurilor, al drogurilor, al alcoolului și violenței, a fost deținut de două ori, iar apoi și-a dedicat viața susținerii reintegrării sociale a foștilor pușcăriași, ca fondator al asociației KRIS.
La editura Trei au apărut până acum Răzbunarea lui Finnigan și Trei secunde, romane care îl au ca protagonist pe detectivul Ewert Grens, un tip dur, complicat, care nu renunță până nu află cine ce a făcut și mai ales, de ce.
În Trei secunde, romanul lansat de cei doi autori la Gaudeamus 2013, Piet Hoffman, un agent ultrasecret al poliţiei suedeze, se confruntă cu cea mai periculoasă misiune din viaţa sa: trebuie să se infiltreze ca prizonier într-o închisoare de maximă securitate. Având numele de cod Paula, Piet e ales să coordoneze planul mafiei poloneze de a prelua controlul distribuţiei de droguri în închisorile din Suedia.Însă când o tranzacţie de droguri în care e implicat Hoffman se termină cu moartea altui poliţist sub acoperire, ancheta crimei îi revine inspectorului Ewert Grens, un om hotărât să găsească ucigaşul. Determinarea sa nu numai că ameninţă să dezvăluie adevărata identitate a lui Hoffman, ci şi delicte mult mai grave din sistemul de justiţie suedez.
Noi vă dezvăluim secretele din spatele unei serii ficționale de succes și poveștile uluitoare a doi oameni care și-au învins istoriile personale pentru a le valorifica în povești cu miez pentru cititori din toată lumea:
În 2014 veți sărbători o decadă de scris romane împreună. Cum au fost acești ani?
Anders Roslund: De fapt sunt 15 ani de când colaborăm.
15 ani?
Borge Hellström: Da. E ciudat că până acum nici nu ne-am gândit la asta. Am început să scriem prima carte împreună în 2002, dar ne întâlniserăm cu niște ani înainte.
Anders Roslund: …când eu lucram la televiziunea națională și i-am propus lui Borge să facem o emisiune gen reality show despre activitatea lui de recuperare a foștilor deținuți. Am decis apoi să scriem o carte, care a fost gata în 2002 și ne-am ales un publisher, însă acesta ne-a spus că am mai avea de așteptat vreo doi ani ca să ne bucurăm de întrega lui atenție. Așa că am așteptat și prima noastră carte a apărut în 2004.
Borge Hellström: Așadar, sunt zece ani de când suntem publicați, dar vreo 15 ani de „iubire“ :). Am așteptat atât să fim publicați pentru că amândoi eram la jumătatea vieții, nu mai puteam să ne ducem oriunde cu acel manuscris. Am vrut să ne alegem noi colaboratorii și pentru asta am așteptat. Eram prea bătrâni și prea mândri ca să ne ducem din editură-n editură.
Și cum lucrați la facerea unui roman nou? Cum comunicați?
Borge Hellström: Noi nu comunicăm, de fapt ne certăm. De fapt, stai! Acum vreo două luni am început să lucrăm la cel de-al șaptelea roman al nostru și îmi dau seama că nu ne mai certăm ca pe vremuri. Nu știu dacă e din cauza faptului că am mai îmbătrânit, ori poate suntem mai înțelepți…Dar ne cunoaștem bine unul pe celălalt, e aproape ca într-un mariaj.
Anders Roslund: Dar nu ne certăm ca puștii…
Borge Hellström: Nu, nu ne certăm pe scenele mari, pe intrigă, ci pe amănunte: „a mers grăbit“ sau „a alergat“… De obicei ne certăm pe ce ar trebui să facă sau cum ar trebui să gândească detectivul nostru, Ewert Grens. O ceartă din asta poate să dureze o zi, o jumătate de zi. E normal, dacă te gândești că el e creația noastră, e fiul nostru.
Anders Roslund: Ca să răspundem totuși la întrebare, și fără să ne lăudăm, noi doi știm mai multe despre infracțiuni și prevenirea lor decât oricare alt cuplu auctorial scandinav. Experiențele noastre de viață, începând din copilărie, dar și cele profesionale, ne oferă o plajă largă de teme despre care să scriem.
Și nu e vorba doar despre scris, orice mesaj trimis publicului se sprijină pe o poveste. Scandinavia e plină de autori de crime fiction, așa că noi trebuie să avem propriul stil. Eu am făcut documentare înainte, așa că am pornit de la ideea că fiecare carte trebuie să fie documentată, să aibă un procent clar de adevăr, o felie de realitate, de viață scandinavă.
La început am zis că vom scrie o serie de opt cărți, deja acum o scriem pe a șaptea și ne-am răzgândit, lucrurile au evoluat, nu ne oprim doar la opt.
Cum au influențat experiențele dumneavoastră de viață scrierea acestor romane? Ați pus frânturi din trecutul personal în ele?
Anders Roslund: Da, am făcut-o, cred că fiecare scriitor o face, într-un fel sau altul, mai discret sau mai evident.
Borge Hellström: Când ne-am cunoscut, eu eram liderul unei organizații de reintegrare socială a foștilor deținuți (KRIS). Într-o zi am primit un telefon și o voce ciudată mi-a cerut să colaborăm, să facă un documentar despre noi – era Anders. Eu am fost de două ori deținut, am fost un infractor periculos, alcoolic, dependent de droguri, nu mă dădeam înapoi de la a face rău cuiva ca să obțin ce vreau. Dar de 20 de ani sunt ok, sunt curat și chiar fac parte din corpul de jurați ai unei instanțe suedeze. Asta este întoarcerea mea în societate. Am urmat și studii juridice, chiar și cursuri de terapie anti-drog.
Și eu și Anders am supravegheat foști deținuți eliberați din închisori și am încercat să îi ajutăm să își refacă viața.
Anders Roslund: Da, în scris ne combinăm experiențele de viață. Eu am crescut având parte de multă violență și cred că așa am ajuns să îmi aleg meseria de jurnalist, apoi de susținător, din afară, al celor care sunt în închisori și vor să se reabiliteze. Căci detenția e primul pas spre reabilitare. Am lucrat mult cu persoane închise pentru mult timp și în reportajele mele încercam să arăt mai mult de ce au ajuns să săvârșească acele fapte decât să descriu ce au făcut.
Spre deosebire de Burge, eu am ales să nu lovesc înapoi, să nu ripostez cu violență. Însă nu doar aici suntem diferiți, avem cu totul alte percepții și preferințe în multe zone ale vieții.
Ce ne unește? Faptul că știm cum e să nu ai încredere în nimeni. Amândoi am învățat cum să avem încredere în celălalt – dar e un drum spinos, cred că de aici vin multe dintre dilemele noastre, încă nu avem încredere oarbă unul în celălalt, de aceea ne mai certăm în timp ce scriem.
Borge Hellström: Cred că de aceea cărțile noastre sunt atât de convingătoare, nu avem nimic de ascuns.
Anders Roslund: Când am început să scriem, am făcut convenția de a pune în romanele noastre 50% adevăr, realitate.
În Trei secunde este vorba de traficul de droguri dintre Polonia și Scandinavia. V-ați bazat pe fapte reale?
Borge Hellström: Niciodată nu e vorba despre un singur caz. Luăm ce ne trebuie din mai multe cazuri, fie că apar în media, fie că aflăm noi despre ele. Mafia poloneză există, există și fabricile de amfetamine, acestea sunt realități. În cărți nu punem persoane reale, toate personajele sunt creația noastră. Ar fi ca și cum am abuza de oameni. Dar probabil că e vreun nebun pe lumea asta care crede că scriem despre el.
Anders Roslund: Când avem de creat un personaj, căutăm patru-cinci persoane de la care împrumutăm mici trăsături de caracter, le amestecăm cu imaginație și asta e! La fel și cu cazurile din care ne inspirăm. Luăm scena asasinatului dintr-unul, întâlnirea cu traficanții din alta ș.a.m.d. Probabil că toate personajele noastre sunt inspirate de persoane reale, dar fiecare e compus din mai multe. Colaboratorul infiltrat în mafie este la fel, inspirat din mai multe personaje.
Piet Hoffman e un personaj complex: e infiltrat în mafie, are și o viață de familie, are tot felul de dileme…nu mai știe cine e el cu adevărat.
Borge Hellström: Pentru că are de jonglat cu prea multe. Are o familie pe care o iubește, o soție pe care o minte în fiecare zi în legătură cu jobul lui, are o misiune periculoasă, în care ar putea fi ucis în fiecare moment, nu mai știe de ce face toate astea… În fiecare clipă, el are de făcut o alegere: să merg mai departe sau să mă dau deoparte?
Anders Roslund: Piet seamănă mult cu Borge într-o anumită perioadă a vieții sale. La un moment dat mi-a mărturisit că în trecut mințea atât de mult, încât nu mai știa care e minciuna și care e adevărul.
Borge Hellström: La un moment dat ajungi să te întrebi „Ce dracu e asta? Nu mai e viața mea! Acum spun o poveste, peste câteva ore alta…Cine mai sunt eu?“. Trecutul meu așa era. Astăzi, când am o conștiință și doresc să fiu un om bun, mă simt extraordinar când îmi dau seama că a trecut o zi fără să mint – excludem, desigur, micile minciuni de complezență. Dar pe vremuri, minciuna îmi asigura existența. Foloseam alcoolul și drogurile ca să uit de mine; îmi anulasem conștiința, loveam, mințeam.
Anders Roslund: Experiența mea traumatizantă din copilărie m-a făcut să decid că minciuna nu e pentru mine. Am decis să spun adevărul cu orice risc. Și nu e totdeauna confortabil să-l auzi, știu. Noi doi am vorbit foarte mult despre adevăr și minciună…
În carte e o scenă în care amfetaminele sunt ascunse în lalele pentru a fi introduse în închisoare. A cui a fost ideea?
Anders Roslund: E real, chiar s-a petrecut asta mai demult. Amfetaminele sunt puse în lalele, apoi florile sunt ținute la congelator pentru a se închide peste pastile și rămân așa cel puțin 24 de ore. E un truc pe care l-am aflat de la o cunoștință comună, care a petrecut vreo 30 de ani prin închisori. Când trucul acesta a fost descoperit, deținuților li s-a interzis să mai primească flori direct de la vizitatori. Florile se dau gardienilor și aceștia le dau mai departe.
Mă gândesc că atunci când minți, îți folosești imaginația într-un mod greșit, dar când scrii îi dai o misiune bună.
Borge Hellström: Da, o folosești în sensul bun.
Anders Roslund: Scriem ce scriem și deodată eu zic „Borge, ne trebuie o minciună bună aici, ia fă o încercare!“ :). Așa ajunge și minciuna utilă, e un instrument bun, chiar suntem plătiți pentru asta! 🙂
Cum a prins viață detectivul Ewert Grens?
Anders Roslund: Grens înseamnă graniță în suedeză. E un nume perfect pentru un om care are de-a face tot timpul cu dileme morale, cu decizii la limită, cu răsturnări de situație. Are și o viață personală complicată. În primele trei cărți avea o soție, din cauza unui accident stupid provocat de el, ea era de 27 de ani într-un sanatoriu. În următoarele, el trăiește prin ea, sau mai bine zis cu remușcarea pentru ce i-a făcut. În Trei secunde se împacă în sfârșit cu fapta lui și cu moartea femeii pe care a iubit-o.
Și asta e o realitate. Mama mea nu mai trăiește în lumea reală după moartea tatălui meu. Îi tot spun că are o mulțime de motive ca să se bucure de viață, dar refuză, pentru că bărbatul care i-a fost alături multe decenii s-a stins anul trecut. Grens a avut nevoie de 27 de ani ca să își reia viața, sper ca mama să își revină mai repede.
Mi-am amintit un episod amuzant: eram în studioul BBC și ni se pusese cam aceeași întrebare despre Grens. Borge a răspuns cu un „Câteodată nu-mi place deloc de el!“, după ce tocmai spuseserăm că e un personaj care seamănă jumătate cu el, jumătate cu mine. Și atunci l-am întrebat: „Care parte nu-ți place?“.
Borge Hellström: Da, m-a făcut să mă gândesc serios și mi-am dat seama că nu-mi place partea care îmi seamănă. Pentru că uneori nu-mi place de mine.
Trei secunde va fi un film hollywoodian?
Anders Roslund: Nu e prima noastră carte ecranizată, mai sunt câteva titluri care au devenit filme ale televiziunii naționale suedeze. Dar pentru Trei secunde am semnat un acord cu studiourile 20th Century Fox. Filmările ar fi trebuit să înceapă anul acesta, au tot ce le trebuie, actorii, regizorul, finanțarea.
Dincolo de crime fiction, fiecare carte pe care o publicați are un mesaj pentru cititor, e pus să se gândească la lucruri serioase.
Borge Hellström: Cărțile noastre sunt pentru timpul liber, dar dacă oamenii vor să treacă dincolo de primul strat de lectură, ne bucurăm.
Asta e pentru că eu am fost și victimă și agresor. Am fost în copilărie victima a patru abuzuri sexuale și cred că de aceea am devenit alcoolic și drogat – ca să îmi țin fricile în frâu. Dar am devenit și agresor, pentru că adunasem multă furie. Victimele devin agresori dacă nu e nimeni care să îi ajute să treacă peste dramele lor personale.
Noi încercăm, în viața reală, să deteminăm de ce oamenii comit infracțiuni – dacă afli motivul, poți să îi ajuți. Un infractor ajutat poate că nu se va mai întoarce la fărădelegi.
Anders Roslund: Fiecare deținut are o latură care îți provoacă mila, dar și una care te sperie. Nu e totul în alb și negru. În fiecare carte încercăm să dezvăluim toate nuanțele dintre alb și negru. Facem alegeri diferite în fiecare moment al vieții.