Noul an se anunță bogat în apariții excepționale la editurile Trei și Pandora M, iar seria dezvăluirilor începe cu lista de titluri programate să apară în primele șase luni ale lui 2025, se arată într-un comunicat al Grupului Editorial …
O nouă ediție a Târgului de Carte Gaudeamus a ajuns la final. Au fost 5 zile intense pentru Grupul Editorial Trei, în care cititorii să-au bucurat de reîntâlnirea cu renumitul istoric Simon Sebag-Montefiore și capodopera sa Lumea. O istorie de …
Grupul Editorial Trei aduce cititorilor săi la ediția din această iarnă a Târgului de Carte Gaudeamus zeci de titluri noi, peste 1000 de volume cu reducere de 30%, dar și cărți la preț special. Iată o scurtă prezentare a unora …
Toamna 2024 aduce la Grupul Editorial Trei apariții excepționale din ficțiune și nonficțiune, titluri de referință în psihologie, cărți noi ale autorilor români, dar și volume pentru cei mai tineri cititori. În colecția Fiction Connection vor apărea în curând: Melissa …
Cu Un animal sălbatic, roman apărut în colecția Fiction Connection a Editurii Trei și care va intra în curând în librării, Dicker semnează un polar dublat de un thriller psihologic care îți taie răsuflarea. Ne amintim de ce, de …
Clinica SENS, Editura Trei și ARPA (Asociația Română de Psihologie Analitică) anunță desfășurarea cursului Meditație și mindfulness. Baze (neuro)științifice – Curs și atelier practic susținut de Dr. Emil Toescu, PhD (Oxford), medic și cercetător în neuroștiințe, profesor …
Psihoterapia nu e ca în filme. Și nici ca în relatările din presa de scandal. Terapeutul nu este nici guru, dar nici un tovarăș de palavre care nu duc nicăieri. Dacă vrei să înțelegi cum lucrează psihoterapeuții în cabinet și, …
Supans, acțiune și fără îndoială, nopți albe! Să onorăm ultimul val de caniculă al acestei veri cu lecturi pline de adrenalină! Personajele create de cinci autori de succes ai genului thriller nu îi vor lăsa pe cei pasionați de mistere …
Sunt psihoterapeuții și consilierii „vindecători răniți? Au suferit, pe parcursul vieții lor, înainte de a îmbrățișa această profesie, experiențe asociate cu importante răni emoționale și, ca urmare, această „vătămare îi face capabili să empatizeze într-o manieră mai profundă cu pacienții …
În Londra devastată de război a anului 1939, Hazel, în vârstă de 14 ani, și Flora, care are 5 ani, sunt evacuate în zona rurală pentru a scăpa de ororile bombardamentelor. Locuind cu amabila Bridie Aberdeen și cu fiul ei …
Recompensați cu premii prestigioase, șapte autori internaționali publicați la Editura Trei își dovedesc încă o dată talentul și imaginația în șapte romane excepționale, care au devenit bestsellere încă de la lansare. Destine imprevizibile, revelate progresiv și uimitor, vor transpune cititorii …
N-o să vă recomand rețeta mea fancy de limonadă cu lămâie, ghimbir și rodie, ci fix 5 cărți care să vă răcorească mințile și să vă dea fiori. Ce poate fi mai chill de-atât? De la stânga la dreapta: Băiatul …