Un singur cer deasupra lor de Ruxandra Cesereanu (Ed. Polirom, 2013), Kinderland de Liliana Corobca (Ed. Cartea Românească, 2013), Jurnalul unui cântăreţ de jazz de Bujor Nedelcovici (Ed. Allfa, 2013), Boala şi visul de Dan Stanca (Ed. Tracus Arte, 2013) şi Negustorul de începuturi de roman de Matei Vişniec (Ed. Cartea Românească, 2013) sunt cele cinci romane finaliste la Premiul literar „Augustin Frăţilă”, ediţia a III-a, acordat de compania Philip Morris Trading.
Acestea au fost selectate de juriul de specialitate format din criticii literari Alex. Ştefănescu, Tudorel Urian şi Daniel Cristea-Enache din cele 65 de romane înscrise în competiţia pentru 10 000 de euro.
Romanele finaliste vor intra în etapa a doua de jurizare, ce va avea loc între 20 octombrie şi 25 noiembrie. Un juriu format din 24 de bloggeri va alege câştigătorul premiului, acordând puncte de la 1 la 5 fiecărui roman finalist. Autorul al cărui roman va primi cel mai mare punctaj va fi răsplătit cu Premiul literar „Augustin Frăţilă” – romanul anului 2013, în valoare de 10 000 de euro. Ceremonia în cadrul căreia se va acorda Premiul va avea loc în data de 27 noiembrie 2014.
Detalii despre romanele înscrise în concursul Premiul literar „Augustin Frăţilă”- romanul anului 2013, acordat de compania Philip Morris Trading găsiţi pe www.premiulaugustinfratila.ro.
Romanele câştigătoare ale Premiului literar „Augustin Frăţilă”, acordat de compania Philip Morris Trading sunt: Cronicile genocidului, de Radu Aldulescu – romanul anului 2012 și Matei Brunul, de Lucian Dan Teodorovici – romanul anului 2011.
Premiul literar „Augustin Frăţilă” – romanul anului 2013, este organizat de Uniunea Editorilor din România cu sprijinul Asociaţiei Casa de cultură, Editurii ALL, Companiei de Librării Bucureşti și Aqua Carpatica.
Despre Augustin Frăţilă:
Augustin Frăţilă (1953-2010), scriitor şi cantautor, a fost un apropiat al lui Nichita Stănescu şi membru al Cenaclului de Luni. A publicat în cele mai importante reviste culturale, iar între 1995 şi 2010 a fost redactor-şef al Editurii ALLFA, departamentul de literatură al Grupului Editorial ALL.
Despre Uniunea Editorilor din România:
Uniunea Editorilor din România este o organizaţie patronală şi profesională, care desfăşoară numeroase programe în domeniul educaţional şi în cel cultural, urmărind derularea unor proiecte şi acţiuni în interesul membrilor, creşterea rolului şi forţei organizatorice, dezvoltarea de relaţii publice şi de parteneriate, gestiunea eficientă a fondurilor şi a resurselor. Organizaţia reuneşte importanţi editori şi difuzori de cultură scrisă, care produc şi comercializează carte şcolară preuniversitară şi universitară, literatură română şi universală, carte pentru copii, lucrări destinate orizontului educaţional şi cultural, carte de învăţătură adresată tuturor vârstelor. Anul acesta, Uniunea Editorilor din România sărbătoreşte 20 de ani de activitate.