Chiar recunoscând cinstit că nu sunt un mare amator de origami, nu contest pasiunea altora pentru acest joc al dexterității (artă, spun ei, ba chiar și act magic, capabil să farmece copiii și pe cei ce și-au păstrat sufletul copilăriei la orice vârstă) bazat pe plierea unei coli de hârtie până apar din strădania aceasta iscusită și răbdătoare diverse figuri: de la avioane și solnițe, până la flori, păsări, dinozauri și personaje celebre din filme ori din cărți. Regulile sunt puține, dar ferme: fără lipituri, fără colorări suplimentare, doar hârtia în alb sau cu culorile ei „naturale”. Cât de naturale, mai rămâne totuși de discutat, deoarece aflu că unii amatori iau la împăturit bancnote de 1 dolar, numindu-și plăcerea money folding origami. În fine, ăștia nu pot fi de la noi, și cu atât mai mult din țările subdezvoltate, unde dolarul reprezintă uneori venitul și hrana unei zile de trudă, iar cine-l câștigă cu greu nu și-l sacrifică pentru vreo patimă artistică.
Să zicem, însă, că asemenea sabotaje rafinate la adresa trezoreriei americane sunt excentricități, iar tradiționalul origami, cel descins de pe meridianele chino-japoneze, preferă hârtia sobră, albă, excelentă pentru realizarea cocorilor, păsări fundamentale în mentalitatea, mitologiile și arta asiatică. Sobrietatea acestui gen rămâne mereu valabilă la japonezi, care au știut să facă din origami inclusiv un mijloc de protest pașnic la ororile războiului atomic și totodată un simbol al speranței. În Parcul Păcii din Hiroshima, pe locul unde a explodat prima bombă atomică, s-a construit un monument suplu, având în partea superioară o fetiță care ridică spre cer un cocor de hârtie cu aripile desfăcute. Sculptura face aluzie la mica supraviețuitoare a bombardamentului respectiv, eleva Sadako Sasaki, îmbolnăvită de leucemie datorită iradierii, și care, după o credință populară în țara sa, sperase că se va însănătoși făcând o mie de cocori de hârtie. N-a mai ajuns decât la cocorul cu numărul 643, însă povestea ei era destul de impresionantă încât să genereze acest monument singular, unde vizitatorii, mulți dintre ei copii, depun în fiecare zi propriile lor ofrande constituite din cocori de hârtie.
La noi în țară, mai precis la Jibou, trăiește un mare admirator și totodată practicant de origami, György Györfi-Deák, care se întâmplă să fie și directorul Bibliotecii din localitate. Funcția respectivă presupune o relație strânsă cu copiii împrumutători de cărți, cărora, prin programe speciale și mici expoziții, le-a stârnit curiozitatea și interesul pentru origami. Scriitorii care vizitează biblioteca primesc, de regulă, unul sau două asemenea obiecte rezultate din plierea hârtiei de către copii și folosibile ca semne de carte (știu asta din experiență proprie). Gyuri Györfi-Deák cunoaște numeroase povestioare legate de istoria domeniului, de la minerul japonez care, avându-și mâna strivită de un bloc de piatră, și-a recăpătat dexteritatea prin exercițiul plierii hârtiei, ajungând un veritabil maestru al genului, până la informația că, în Germania, studenții în arhitectură participă în mod obligatoriu la cursuri de origami. Redau aici, dintr-un interviu, o mărturisire legată de propriile sale instincte de origamist:
„N-am niciun fel de reper pentru începuturi. Cred că origami a fost dintotdeauna în mine, neştiut, ca un altfel de simţ al echilibrului. În copilărie m-am jucat, ca toţi ceilalţi, cu avioane, pocnitori şi solniţe de hârtie. Laleaua gonflabilă am învăţat-o în familie. Nu ştiu când am realizat prima broască săltăreaţă. Îmi amintesc că, în anii ‘80, Dan Ursuleanu, realizatorul emisiunii radiofonice «Exploratorii lumii de mâine», remarca stilul aparte de împăturire a foilor de hârtie pe care îi scriam. După repartizarea în învăţământ (1988), îmi îndulceam timpul pierdut pe parcursul lungilor şedinţe de învăţământ politic cu cadrele didactice învăţându-le pe colegele educatoare să plieze diferite tipuri de flori.”
Mă aștept acum să mi se pună întrebarea: ce legătură are asta cu SF-ul? O să vedem imediat că are legătură, măcar pentru faptul că împăturitorul de hârtie din Jibou este el însuși autor de povestiri SF și recenzent al cărților de acest gen. De altfel, emisiunea radiofonică pomenită în interviu, cu titlul ei cât se poate de transparent, era o emisiune consacrată anticipației, ascultată și prețuită de tineret. Cu timpul, pasiunea pentru origami avea să câștige amploare, încât îl găsim pe Györfi-Deák între participanții la concursul pentru crearea unei mascote a Convenției Europene de Science-Fiction (euROcon ’94), cea ținută la Timișoara cu două decenii în urmă. Propunerea sa ținea de origami: un liliac realizat din hârtie pliată, figurină menită să lege evenimentul sefist de miturile spațiului est-european unde fusese programat evenimentul. Figurina s-a și publicat în Jurnalul SF sub titlul Cum să-ți faci singur propriul tău Dracula. La euROcon autorul micului vampir a organizat un „workshop” de specialitate (atelier și expoziție) în foaierul Operei din Timișoara, stârnind interesul unor John Brunner și Joe Haldeman, personalități importante ale SF-ului anglo-american. Ultimul pomenit pare să fi fost dispus chiar să ofere, la schimb, o „sticluță de whisky” pe un origami românesc cu subiect SF. Nu este singura ispravă de acest fel ce poate fi pomenită. Mare pasionat de opera lui J.R.R. Tolkien, György Györfi-Deák a trecut ușor în domeniul fantasy cu figurinele sale de hârtie, reprezentând personaje notorii din Stăpânul inelelor (Aragorn, Arwen, Arborebărbos, Gandalf, Balrog), piese expuse la festivalul internațional din Mumbai, India, chiar în anul teribilului val seismic care a lovit inclusiv coastele indiene, nu însă și localitatea organizatoare de expoziții origami.
Poate că nu mi-aș fi amintit toate aceste lucruri dacă n-aș fi citit o povestire intitulată Menajeria de hârtie, care îi aducea lui Ken Liu premiul Nebula pe anul 2011. Ken Liu este un tânăr autor american de origine asiatică, iar textul în cauză narează o dramă ivită la confluența dintre două culturi. În SF o asemenea situație s-a imaginat de regulă între civilizații cosmice ajunse la un moment dat în contact și în conflict. În funcție de ideologia lor și de inspirație, autorii au născocit războaie stelare nimicitoare, sau istorioare morale în care pământenii fie ajutau, fie erau ajutați la nevoie de reprezentanții vreunei civilizații extraterestre. Ken Liu face însă altceva: mută conflictul pe Pământ și-l trece prin sufletul omenesc, dându-i astfel profunzime și verosimilitate. Naratorul din povestirea numită mai sus este un hibrid rezultat dintr-o căsătorie convențională, cu tată american și mamă chinezoaică, aceasta din urmă ajunsă în Țara Făgăduinței ca să scape de sărăcia de acasă. Incapabilă să se integreze culturii occidentale prin limbă sau prin obiceiuri, femeia trăiește o viață plutitoare, iluzionându-se cu o mulțumire domestică și sperând să-i transmită copilului o tradiție milenară, transplantată pe pământ american. Ea i se adresează prin origami, producând o serie întreagă de jucării grijuliu împăturite, cărora reușește să le insufle miracolul vieții, fermecându-și astfel odrasla. Dar copilul crește în atmosfera prejudecăților americane, descoperind un fel de furie a unei integrări dificile, pentru care refuzul aproape dușmănos al rădăcinilor sale asiatice îi pare la un moment dat soluția. Până când moartea prematură a mamei îi va crea sentimentul propriei vinovății, încât, cu conștiința tulbure a unei pierderi ireparabile, naratorul redescoperă o parte din vraja de odinioară a „menajeriei de hârtie”, văzută ca simbol al unor rădăcini culturale indestructibile.
Povestire sentimentală? Până la un punct, fiindcă talentul lui Ken Liu o trece între faptele de viață importante, pe seama cărora există literatura bună. Povestire SF centrată pe origami și pe trăiri profunde? Din moment ce ansamblul profesioniștilor americani ai genului i-au acordat premiul Nebula, nu putem decât să constatăm că și dincolo de Ocean SF-ul acceptă schimbarea, punând o distanță din ce în ce mai mare între maniera convențională și naționalistă promovată odinioară de John W. Campbell Jr. și tendințele actuale de modernizare a domeniului.