Dr. Gabija Toleikyte este autoarea cărții F*ck! De ce nu mă schimb?, apărută la Lifestyle Publishing. Este specialistă în neuroștiințe, conferențiar și coach în afaceri și performanță. În prezent, predă psihologia la Sheffield Hallam University. Și-a luat doctoratul la University College London, iar descoperirile sale au fost publicate într-una dintre cele mai importante reviste științifice, Nature Neuroscience. De asemenea, dr. Gabija Toleikyte este vorbitor TEDx și articolele sale au fost publicate în The Guardian.
Prima mea întrebare este: cum a fost experiența lansării cărții F*ck! De ce nu mă schimb? într-o perioadă atât de specială precum pandemia?
De fapt, pentru mine a fost bine, semnasem contractele de publishing pentru țările de limbă engleză – UK, US, Canada – chiar înainte de lockdown. După aceea au venit și alte contracte internaționale, care m-au motivat să prioritizez finalizarea cărții. În pandemie familia noastră a fost bine – acum avem doi copii mici, atunci unul dintre ei era bebe – și fiindcă nici soțul meu, nici soacra mea nu s-au mai dus la serviciu, asta a însemnat mai mult ajutor cu copiii și mai mult timp pentru scris pentru mine. Apoi, înainte de lansarea cărții, când au început interviurile și mi s-a cerut să scriu articole de promovare, am avut destul timp pentru ele și nici nu a trebuit să plec departe de familia mea. Pentru mine a fost foarte bine, cred că scenariul perfect. Pentru toată lumea a fost o perioadă îngrozitoare, dar din perspectiva apariției cărții a fost ok.
Ne puteți spune sau descrie ce înseamnă motivația din perspectivă neurologică?
Motivația poate însemna lucruri diferite. În creier – aici am un model în mărime naturală -, în profunzime, în ceea ce numim complexul paleo-mamifer este un centru numit al recompensei. Acesta produce dopamina, o substanță care face ca totul să fie agreabil. Dacă dintr-un motiv sau altul nu o putem produce, totul devine fără sens. Nu ne mai putem bucura de lucrurile care ne încântau înainte – ca în depresia clinică, unde nivelul dopaminei scade. Motivația apare când nivelul dopaminei crește în timp ce facem anumite lucruri sau le anticipăm. De exemplu, când te gândești că te vei întâlni cu un prieten, sau că vei face ceva agreabil, creierul tău va produce dopamină, ca să te motiveze. Cu cât producem mai multă dopamină în timpul acțiunii, cu atât o vom repeta, producția de dopamină va crește și tot așa, intrăm într-un cerc vicios pozitiv.
Mai este un aspect al motivației, numit inspirație. Aceasta este o funcție cognitivă superioară, care vine din cortexul prefrontal. Inspirația vine din acțiunile care sunt în acord cu cine suntem ca indivizi. Ca o scurtă mențiune: creierul fiecăruia dintre noi este unic, așadar avem ierarhii de valori unice, de la ce prețuim mai mult la ce prețuim mai puțin. Când facem lucruri aflate în topul ierarhiei valorice cu adevărat, nu valori pe care am dori să le avem, ne simțim inspirați profund. Găsim timp, bani și energie pentru acele acțiuni, ne gândim continuu la ele, vorbim întruna despre ele – iar asta vine din cortexul prefrontal, care este crucial pentru percepția de sine și inspirația ca motivație.
Credeți că moștenim nivelul de motivație? Genetica are legătură cu motivația?
În ceea ce privește creierul, este întotdeauna vorba despre principiul Nature and Nurture. Factorul genetic influențează receptorii de dopamină și producerea acesteia. De exemplu, în anumite boli mintale este de obicei implicat un factor genetic, care determină câte substanțe cerebrale vor fi create mai târziu în viață. Dar există și un factor de mediu puternic, bazat pe activitățile în care ne implicăm și suntem recompensați sau pedepsiți. Dacă ne imaginăm o persoană care are în mod natural un nivel ridicat de dopamină, genetic, ne-am gândi că este foarte motivată. Să ne imaginăm că e cineva căruia îi place să danseze. Dacă acelui copil i se spune constant ”nu poți dansa, asta nu e o meserie, trebuie să alegi alte hobby-uri, să te concentrezi pe educație sau alte aspecte!, acel lucru esențial, inspirația acelui copil, este îndepărtată, iar copilul este forțat să devină cine nu este cu adevărat. Este împins într-un mediu care nu e bun pentru el. Uneori, lipsa de motivație este un feedback: spune dacă eși în mediul bun pentru tine sau nu. Începând din copilărie, este foarte important ce activități ai voie să faci și care-ți sunt interzise, dar și mediul în care ajungi. Aceeași persoană poate fi extrem de motivată într-o carieră, iar în alta poate fi deprimată, tergiversează, se refugiază în dulciuri și e preocupată de alte lucruri.
Știu că sunteți și coach pentru performanță. Care este prima întrebare pe care o adresați unui client?
Când încep să lucrez cu cineva facem un exercițiu care se cheamă Roata Vieții, stabilim cât de bine se descurcă acea persoană în fiecare zonă din viața sa. Oamenii pot veni la mine pentru carieră – ”sunt blocat profesional și nu știu ce să mai fac” –, pot avea dificultăți în relații, ca părinți sau în privința stării psihice, dar noi evaluăm toată viața, toate zonele ei. În carte explic cum poți să faci singur acest exercițiu, e chiar simplu. Însă oferă un tablou complet al clientului, căci totul este legat. Știu pentru că atunci când lucrez într-o zonă cu clientul meu, și celelalte se îmbunătățesc. Primul lucru este să privesc tabloul complet, nu să mă uit în detaliu la o anume problemă. Ar putea spune ”Viața mea e absolut oribilă, nu sunt în stare de nimic”, dar după evaluare zice ”Ah, de fapt numai financiar stau prost, restul arată chiar bine”. Poate vedea singur rezultatul evaluării obiective.
Am citit că următoarea dvs. carte va fi despre neurodiversitate. Puteți să ne dați mai multe detalii?
Este cam devreme, încă mă documentez și mă gândesc ce să includ în acea carte, însă vă pot spune de ce vreau să scriu despre neurodiversitate. În câteva interviuri pe care le-am dat pentru prima carte, intervievatorii sau participanții la întâlniri mă tot întrebau ”Am ADHD sau tind să devin atât de deprimat încât nici nu mă pot ridica din pat dimineața, sfaturile astea mi se aplică și mie?” Răspunsul scurt e da, cel lung este… depinde. Pentru persoane neurodiverse, cu ADHD, OCD, autism, Asperger trebuie să facă niște lucruri înainte de a urma sfaturile din prima carte. Mai întâi, să înțeleagă cu adevărat ce e unic, aparte, diferit la creierul lor față de creierul neurotipic. Apoi, trebuie să construiască o nișă. Construirea unei nișe în neurodiversitate este unul dintre cele mai importante lucruri – să nu încerci să devii ”normal”, neurotipic, ci să îți asumi că nu ești așa. ”Ideile care funcționează pentru neurotipic s-ar putea să mă îndepărteze de calea mea, așadar trebuie să lucrez cu creierul meu așa cum e, în loc să încerc să îl schimb în ceva ce nu e”. În noua carte voi descrie toate acestea și diferiți pași pentru cei care se înscriu în neurodiversitate. Asta va fi și în avantajul primei mele cărți. Oricum, mulți mi-au spus că, deși sunt în nișa neurodiversității, au putut extrage din cartea mea idei utile.