Editura Humanitas Fiction lansează joi, 3 martie, ora 18.00, la Librăria Cărturești, în Ceainărie (str. Arthur Verona 13-15), trei noi romane cu trei personaje feminine fascinante, apărute în colecția Raftul Denisei – Cazul Jane Eyre de Jasper Fforde, Femeia din amiază de Julia Franck, Tânăra în comă de Douglas Coupland.
Vom afla mai multe detalii despre aceste cărți de la invitații serii: Simona Kessler, Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Denisa Comănescu, iar oaspetele de onoare al evenimentului este Maia Morgenstern.
Cazul Jane Eyre
O carte tradusă în peste 20 de limbi, un bestseller internațional. Daca v-ați dorit vreodată să intrați în cărți și să vă întâlniți cu personajele favorite, Cazul Jane Eyre, primul roman dintr-o serie de mare succes în Marea Britanie, America și multe țări din Europa vă va împlini visul. Thursday este o eroină sensibilă, deșteaptă și cultă, care poate să pătrundă în lumea ficțiunii literare și să-și pună în valoare talentul detectivistic. Într-o lume fantastică din 1985, unde păsările dodo au fost reînviate prin secvențiere genetică și sunt animale de companie, războiul din Crimeea nu s-a terminat, Anglia este un stat aproape militarizat, unde suprarealiștii duc lupte de stradă cu renascentiștii, iar beletristica este o obsesie planetară, detectivul literar Thursday Next e nevoită să plece în urmărirea unuia dintre cei mai căutati criminali, Acheron Hades, care răpește personaje din cărți.
Femeia din amiază
Roman distins cu Deutscher Buchpreis, tradus în 35 de limbi și vândut în peste un milion de exemplare. Vara anului 1945. O gară mică, undeva în estul Germaniei, asaltată de populația înfricoșată care visează să prindă un tren spre vest. Helene și fiul său sunt fugari, dar micul Peter nici nu-și imaginează că, de fapt, coșmarul abia începe: mama lui îl abandonează pe o bancă din gară. Sfâșiată de durerea despărțirii, aceasta rupe, odată cu cordonul ombilical ce-o unește cu fiul ei, și legăturile cu trecutul, în care a trebuit să îndure tortura unei mame bolnave psihic, moartea tragică a bărbatului iubit și căsătoria umilitoare cu un inginer nazist. O cronică istorică și socială impresionantă a Germaniei unei jumătăți de secol, un roman de familie care unește destinele a trei generații, o poveste de dragoste și orbire sufletească, aflate sub semnul enigmaticei legende a Femeii din amiază.
Tânăra în comă
Unul dintre cele mai traduse romane ale lui Douglas Coupland.
Nimeni nu știe dacă alcoolul și calmantele înghițite în timpul unei petreceri, în iarna lui 1979, sunt sau nu cauza comei în care intră tânăra Karen. Însă acest eveniment tragic își va pune amprenta asupra următorilor douăzeci de ani din viața tuturor prietenilor ei, produse tipice ale suburbiei nord-americane. Richard, iubitul adolescentei, trebuie sa lupte cu fluctuațiile bursei și ale pieței imobiliare și să învingă alcoolismul, având în același timp grijă de fiica lui, pe care o Karen inconștientă a adus-o pe lume în primul an de comă. Pam, supermodelul dependent de droguri, ajunge make-up artist în industria cinematografică, în vreme ce prietenul ei fabrica monștri pentru filmele de groază pe care Hollywoodul le turnează în Canada. Wendy e medic, dar n-a cunoscut niciodată iubirea, întrucât cel de care era îndrăgostită, Jared, a murit de leucemie în ultimul an de liceu. Toți își trăiesc viața abulic, ca pe un vis anost și interminabil, într-o lume ca un perpetuum mobile decerebrat. Când, după aproape optsprezece ani, Karen deschide ochii, un suflu de speranță le răscolește rutina, conferindu-i brusc un sens nebănuit. Însă somnul cel lung al tinerei a fost bântuit de coșmaruri apocaliptice, ce se dovedesc premonitorii. Douglas Coupland a scris acest roman după o călătorie extenuantă în Europa, iar titlul i-a fost inspirat de cântecul Girlfriend in a Coma al formației britanice The Smiths.