O carte pentru managerii români

de Cristina BAZAVAN

Pentru cine conduce echipe de creativi  nu mai e o noutate că cea mai mare provocare e să știi să lași liber fiecare membru al echipei, dar  să-l și poți „constrânge” să-și respecte deadlineurile.  O balanță al cărei echilibru e fin, ca și cum ai măsura în karate bijuterii de aur.

Pentru cei care au de condus un business care are în descriere obligativitatea de „a fi diferit”, managementul unei echipe are și alte nuanțe: cu cât sunt mai multe păreri, cu atât uniformizarea e mai mare și se realizează îndepărtarea de unicitate, de diferențiere. Iar managerul trebuie să impună o părere, fără să lase imaginea unui dictator. Și să accepte, oricât ar fi de greu, că nu e acolo ca să fie iubit și adulat de angajați.

Dacă sunteți manageri și nu v-ați împăcat cu gândul ăsta, citiți biografia lui Steve Jobs; dacă sunteți angajați și aveți un șef care nu a învățat încă toate astea, dăruiți-i cartea aceasta.

Cartea lui Jay Elliot Steve Jobs – iLeadership pentru o nouă generație, nu e doar biografia lui Jobs destinată fanilor Apple, ci și o bună lecție pentru manageri.

Sigur că descoperi noi laturi ale personalității copilului care nu-și găsea un loc în școală, care a fost un inadaptat și care a crezut până la capăt întotdeauna în ideile lui și-n instinctul lui teribil de „a fi util consumatorului”, dar dincolo de asta cartea e o bucurie plină de exemple pentru motivarea echipelor în situații extreme, pentru depășirile propriilor înfrângeri. O bucurie despre atenția pe care un manager înnăscut o acordă și celor care, aparent, sunt cei mai nesemnificativi oameni din echipă. (Un consumator fericit pentru recomandările dintr-un magazin Apple i-a scris direct lui Jobs mulțumindu-i, iar marele șef Apple i-a trimis mailul angajatului din magazin, pe care nu-l întâlnise niciodată, însoțit de doar două cuvinte „bună treabă”).

Într-o companie în care tot ce ține de mărul-mușcat-într-o-parte ține de vânzarea produsului, Jay Elliot, consilierul pe probleme de business al lui Jobs și autor al acestei cărți, a avut înțelepciunea de a scrie cartea alături de un autor specializat în biografii ( William S. Simon) astfel încât avem o structură foarte inteligentă care face un mix perfect între emoții și business (cu fragmente în paralel ale vieții lui Jobs vs viața consilierului autor – Elliot). În plus, momentele care îți arată orgoliul de creator al șefului Apple sunt descrise cinematografic, cu personaje, ca să lase cititorul să tragă singuri concluzii. Ca în secvența în care Jobs vrea să se întoarcă la Apple (după ce fusese înlăturat de noul președinte) și-i sugerează lui Elliot să le ceară angajaților să-și facă tricouri cu „We want Jobs”.

 

Steve Jobs – iLeadership pentru o nouă generație e o carte cât un curs de un an de management care ar trebui citită cu calculatorul aproape pentru a căuta detalii despre referințele care apar la tot pasul: de la cele mai mari campanii publicitare până la cei mai influenți oameni în diverse domenii de afaceri.

Iar pentru cei care vor să devină manageri (nu pentru că managementul e o disciplină la modă la ASE, ci pentru că simt ca pot face ceva care să schimbe lumea, fie și pe un cerc foarte mic în jurul lor) cartea aceasta le mai oferă o pildă frumoasă: uneori devii periculos chiar pentru propria ta creație și, cei care sunt mai conservatori, se pot grăbi să te inlăture, dar dacă ai disciplina de a munci cu credință în ideile tale, ai să reușești să o iei oricând de la capăt.

Pentru doamnele și domnișoarele care vor să citească despre aventurile amoroase ale lui Jobs, un pont: nu e asta cartea potrivită, chiar dacă se menționează în trecere despre iubirea cu Joan Baez.

P.S. Acum câteva luni, un domn specializat în traininguri pentru top management a povestit la o conferință următoarea întâmplare: „Când primesc cerere de ofertă pentru traininguri, solicit să mă văd cu managerii care iau deciziile. Dacă sunt oameni care au pornit afaceri în apartamente și cred că ei le știu pe toate, nu le trimit oferta. Acești oameni nu știu să asculte. Așa sunt cei mai mulți dintre managerii români”. Eram amândoi în fața sălii, ca speakeri, și îmi aduc aminte cum oamenii din public s-au împărțit rapid în 2 categorii: unii au tresărit, iar alții au zâmbit cu subînțeles.

Managerii români știu să citească. Iar aceasta e o carte pentru ei.

Back to top