Irvin D. Yalom, autorul acestei cărţi, este un renumit psihoterapeut şi un scriitor cunoscut. Ceea ce-l face celebru și agreabil este, fără îndoială, talentul lui de a îmbina literatura cu psihoterapia. Cartea Soluţia Schopenhauer a avut, după mărturisirea lui, o „gestaţie îndelungată“, el considerând-o „un amalgam de ficţiune, psihobiografie şi pedagogie psihoterapeutică“. De la început trebuie spus că ea are faţete diferite: pe de o parte este o descriere amănunţită a terapiei de grup şi, pe de altă parte, este biografia lui Schopenhauer, privită dintr-o perspectivă cu bogată încărcătură psihologică.
Poate că dacă Irvin Yalom se mulţumea să scrie despre psihoterapie – aşa cum a mai scris – munca lui era mai puţin anevoioasă şi cartea ar fi avut o gestaţie mai scurtă. El, însă, s-a aplecat cu minuţiozitate asupra vieţii lui Arthur Schopenhauer, întâlnind dificile obstacole, ca cel de a constata că „o mare parte a corespondenţei existente a lui Schopenhauer fie a rămas încă netradusă, fie a fost transpusă neîndemânatic în engleză“. De altfel, notele bibliografice ale cărţii referitoare la Schopenhauer ne fac să vedem cât de mult s-a interesat autorul de ceea ce a scris filosoful şi ceea ce au scris alţii despre el.
Subiectul cărţii este fascinant şi tulburător: poţi rămâne la a gândi viaţa lui Schopenhauer, dar poţi lua din carte ideea de psihoterapie prin contactul pacientului cu opera unui filosof. Ambele laturi ale lecturii se îmbină însă şi aici intervine talentul lui Yalom. Citind cartea, îţi dai cu uşurinţă seama de plăcerea şi efortul lui de a o scrie.
Dacă eşti apropiat de psihologie tinzi, vrând-nevrând, să urmăreşti pihoterapia de grup descrisă în carte. Dacă eşti sensibil la psihobiografii – mai ales când este vorba de un mare filosof, chiar unul ciudat ca om – atunci cobori alături de Yalom în lumea lui Schopenhauer şi, evident, în viaţa lui.
Dacă extrag viaţa lui Schopenhauer din această carte, descopăr cu surprindere familia atipică lui Schopenhauer, o familie cu tată, mamă şi doi copii, un băiat şi o fată. O familie în care toţi patru erau împreună, „dar fără nici o legătură între ei“. Tatăl se ocupa de afaceri, pentru el soţia era „păstaia“, cea care făcea copii. Mama, deci „păstaia“, considera căsătoria „greşeala vieţii ei“, dorindu-şi înflăcărat, sălbatic de înflăcărat, să se exprime, şi în scris să fie altcineva, pentru că era convinsă că înzestrarea ei trebuia afirmată. Fiica îi devine scrib umil şi nimic mai mult sau „nimeni mai mult“. Arthur, însă, băiatul care rupe total cordonul ombilical ce-l lega de mamă, devine, aşa cum spune Yalom, „unul dintre cei mai înţelepţi oameni care au trăit vreodată. Dar şi unul dintre cei mai disperaţi, un om care a urât profund viaţa…“.
Cartea are la fiecare capitol un citat din Schopenhauer. Iar ciudăţenia lui, disperarea de care scrie Yalom, apare din următorul citat: „Viaţa e ceva mizerabil. M-am hotărât să mi-o petrec gândindu-mă la asta“.
Şi, chiar acest om, prin cine a fost şi ce a scris, devine cel care schimbă viaţa unui pacient obsedat de sex, care îi spune psihoterapeutului că în timpul pe care l-am pierdut alergând după femei ar fi putut să-și ia doctoratul în filosofie, chineza mandarină şi astrofizică“. Subliniez că nu într-unul dintre aceste trei domenii, ci pe toate la un loc.
Citiţi cartea şi o să vedeţi de ce şi cum Arthur Schopenhauer a devenit psihoterapeutul „perfect“ al unui pacient care îi declară, după douăzeci de ani psihoterapeutului lui – cu care făcuse o psihoterapie-eşec, care a durat trei ani şi a costat 20.000 de dolari – că obsesia lui sexuală dispăruse.
Această carte, garantez oricui, nu se uită! Ba, dimpotrivă, se reciteşte pentru a descoperi de fiecare dată ceva nou.