Câteva zeci de noi titluri, reduceri de preţ între 15 şi 50%, un concurs având drept premiu o consultaţie gratuită la dr. Mihaela Bilic, opt evenimente în care s-au lansat 12 titluri, alături de o preocupare atentă pentru modul de amenajare a standului – acestea au fost, pe scurt, lucrurile pe care echipa Curtea Veche Publishing le-a pregătit cititorilor la această ediţie a târgului de carte Gaudeamus. Titlurile prezentate la standul editurii au fost din domenii cât se poate de variate: de la business şi dezvoltare profesională, unde s-au remarcat volume precum Conspiraţia celor bogaţi de Robert Kiyosaki, până la beletristică, unde alături de titlurile deja consacrate a fost prezentată şi o carte mult-aşteptată de cititori: Totemul lupului, de Jiang Rong.
Conform cifrelor estimate de editură, cumpărătorii de la standul editurii Curtea Veche au preferat volume apărute recent. Astfel, pe primul loc în topul vânzărilor s-a aflat volumul Sănătatea are gust de dr. Mihaela Bilic, primul ghid complet de nutriţie din România. După lansarea din Bucureşti de la sfârşitul lunii octombrie, dr. Bilic va fi prezentă marţi, 29 noiembrie, şi la Timişoara, acesta fiind începutul seriei de lansări din ţară.
Pe locul al doilea în topul vânzărilor de la târg s-a aflat volumul consilierului guvernatorului BNR, Adrian Vasilescu. Biletul de ieşire din criză abordează, după cum o spune şi titlul, o temă cât se poate de actuală: criza economică la nivel mondial care ne afectează în prezent. Comparând criza de acum cu alte momente de răscruce pe care omenirea le-a traversat de-a lungul timpului şi, în special, cu Marea Criză din 1929-1933, autorul subliniază două aspecte: ciclicitatea acestor fenomene şi schimbările importante pe care ele le produc. Un capitol substanţial este dedicat situaţiei României, în context european şi mondial.
Cel de al treilea titlu ca număr de exemplare vândute a fost albumul aniversar Anul Regelui, scris de ASR Principele Radu al României în onoarea Majestăţii Sale Regelui Mihai. Albumul prezintă pe larg viaţa Familiei Regale, aşa cum se desfăşoară ea pe parcursul unui an întreg, în fiecare anotimp, cu ocazia fiecărei sărbători sau vizite oficiale, dar şi în momentele de zi cu zi.
Locul patru în topul vânzărilor a adus o apariţie editorială cât se poate de recentă, dar şi aşteptată cu nerăbdare de specialiştii în comunicare. Să înţelegem media de Marshall McLuhan este o Biblie a acestui domeniu, una dintre cele „6 lucrări de bază ale gândirii secolului XX“, un tur de forţă, de inteligenţă şi analiză ce marchează un punct de cotitură în istoria ideilor. McLuhan prezintă o interpretare radicală a istoriei, având ca actor principal comunicarea media. Încă din primul capitol, „Mediul este mesajul“, McLuhan ne invită să ne debarasăm de vechile obiceiuri de gândire şi să adoptăm noi criterii pentru percepţie şi cunoaştere.
Opera de căpătâi a scriitorului cubanez Guillermo Cabrera Infante, Trei tigri trişti, s-a aflat pe locul cinci în ordinea vânzărilor de la această ediţie a târgului. Volumul este recunoscut la nivel mondial ca un titlu de referinţă ce creează o categorie aparte în boom-ul hispanoamerican. Puterea de invenţie şi jocurile de cuvinte, intertextualitatea, ritmul ameţitor ce dă un dinamism fantastic scrisului, toate au reuşit să transforme Trei tigri trişti într-o bijuterie a literaturii universale. De acelaşi autor, Curtea Veche Publishing a publicat recent volumul Nimfa nestatornică.