Vechii greci credeau că vacile care pășteau pe câmpul de oregano aveau o carne mai gustoasă. Conform lui Aristotel, țestoasele care mâncau un șarpe se repezeau apoi la oregano, pentru a evita otrăvirea. Despre oregano se mai credea că este un calmant nervos și vindecă răul de mare. Doctorii chinezi îl prescriau pentru reducerea febrei, combaterea stărilor de vomă, a icterului și a dermatitelor. În Europa este încă folosit pentru ușurarea digestiei și calmarea tusei.
Oregano, Origanum vulgare (Sovârv de ghiveci), din familia Lamiaceae (menta) este originar din zona mediteraneană și se cultivă la toate latitudinile temperate unde soarele străluceşte puternic.
Istoric: Florile de oregano erau oferite Afroditei, zeiţa dragostei, fiind un simbol al bucuriei şi al iubirii; tinerii căsătoriţi purtau cununi de flori de oregano ca semn al durabilităţii sentimentelor lor. În Evul Mediu era folosit împotriva balonării şi a durerilor de stomac. De asemenea era apreciat pentru efectele sale bactericide în faringite şi laringite, fiind cultivat în curţile mânăstirilor secolului IX, conform legilor de organizare ale spaţiilor mănăstireşti, promulgate de Carol cel Mare. 
Forma vegetativă: Planta de oregano este un arbust de 50 cm înălţime cu flori colorate în alb şi mov pal, în formă de clopoţei, mirosul şi gustul fiind asemănătoare cimbrului, datorită uleiurilor esenţiale bogate în carvacrol şi timol. Se utilizează atât forma verde cât şi cea uscată, şi se adaugă doar la sfârşitul preparării hranei, deoarece aromele sunt foarte volatile şi se pierd prin evaporare la temperaturi ridicate.
Indicaţii de utilizare: Oregano este o plantă intens utilizată în bucătăria spaţiului mediteranean, pentru pregătirea pizzei şi a sosurilor de tomate pentru paste, alături de boia dulce, chili, piper şi cimbru. Oregano are un miros intens, proaspăt şi pătrunzător, uşor dulceag. De asemenea, adăugat busuiocului, dă un pronunţat gust distinctiv, specific bucătăriei din sudul Italiei. Oregano a devenit cunoscut în Statele Unite după cel de-al Doilea Război Mondial, când soldaţii americani întorşi acasă doreau să asocieze pizza cu ”iarba de pizza“, aşa cum numeau ei oregano. În bucătăria grecească sau turcească este cel mai des asociat cu carnea de berbec sau de miel, alături de paprika dulce şi piper. Cultivat în zone mai puţin calde, oregano îşi pierde din intensitatea aromei.
Efectele terapeutice: Datorită conţinutului ridicat de acizi fenolici şi flavonoizi, oregano are un potenţial antioxidant foarte ridicat, în industria alimentară fiind considerat un bactericid puternic. El acţionează asupra bacteriei Listeria monocitogenes ce se dezvoltă pe cărnurile crude în perioada preparării diverselor sortimente de salamuri. Bacteria poate avea efect toxiemic mortal. Atât frunzele cât şi florile de oregano conţin: carvacrol, timol, limonene, pinene şi alţi compuşi care sunt puternic antiseptici, antispasmatici, carminativi, coreletici şi colagogi (separă gazele de conţinutul digestiv intestinal şi colonar, ajută la evacuarea gazelor şi a secreţiilor biliare). Efectul sedativ puternic şi efectul local la nivelul mucoaselor buco-faringiene în diferite infecţii microbiene face ca acest condiment să nu lipsească din bucătăria sau farmacia unei gospodării. Pentru acest aspect, în Asia (Thailanda sau Filipine) oregano nu este considerat condiment alimentar, ci este privit ca o plantă medicinală.