Clişeu, crimă, carte

Omenirea parcă nu se mai satură de clişee. Dacă îi întrebi pe indivizi „Cât de mult iubiţi clişeele în politică, modă, literatură?“, cineva o să te ia cu siguranţă la pumni pe stradă. Dacă în timpul bătăii geanta acelui „cuiva“ se va răsturna şi conţinutul i se va împrăştia pe caldarâm, printre obiectele căzute va fi mai mult ca sigur şi un volum de Dan Brown sau în stilul lui Dan Brown. Cele mai criticate cărţi ale anilor noştri sunt şi cele mai citite. Cărţile cu conspiraţii, societăţi secrete, crime ritualice, interese îngropate, mistere antice, personaje cu două-tre-patru feţe. O astfel de carte este şi Moştenirea Stonehenge, scrisă de Sam Christer.

Christer îşi plasează acţiunea nebună la Stonehenge, în prezenţa unei organizaţii de druizi ai zilelor noastre. Avem însă şi o poliţistă tânără şi cu chef de afirmare, dar şi un arheolog, culmea!, tot tânăr, destul de dat peste cap de moartea tatălui său. Povestea scrisă de Christer se desfăşoară cu mult ritm, aşa cum îi şade bine oricărui volum de genul acesta – cititorilor le vine foarte la îndemână să-şi facă propriul film în faţa propriilor ochi.

Pentru credibilitate, scriitorul a adăugat câteva porţii importante de arhelogie şi istorie. Se stropeşte totul şi cu o lecţie absolut necesară de astronomie. Are tensiune, are suspans cartea aceasta, are personaje bine conturate, iar povestea se vede, pe rând, din punctul de vedere al fiecăruia. Are şi un strop de supranatural, atât cât să fie în limitele bunului simţ. Are şi scene crude, violente, absurde, căci despre asta trebuie să fie vorba, despre primitivism, despre lucruri pe care nu le înţelegem, noi, oamenii cu smartphone şi cu lift la fiecare etaj urcat.

Sam Christer lucrează în televiziune şi călătoreşte foarte mult. Scrie când apucă, când are timp liber. Nu este nici pe departe un scriitor full-time, nu trăieşte din cărţile sale. Sau cel puţin nu-şi propusese să facă aşa ceva, dar Moştenirea Stonehenge a fost un succes neaşteptat în peste 30 de ţări, adică peste tot acolo unde a fost tradusă şi publicată.

Comparat, în mod evident, pe toate meridianele, cu Dan Brown, Christer nu se simte prost din cauza aceasta. Nu crede defel că a furat o reţetă de marketing perfect, ci doar că a îmbunătăţit cu atingerea-i personală un gen foarte popular, ai cărui fani nu se vor termina cu uşurinţă. Thrillerele inspirate din misterele antichităţii au viaţă lungă, pentru că atâta vreme cât oamenii nu vor ajungă să priceapă aceste mistere, alţi oameni vor încerca să scoată bani şi faimă de pe urma lor.

Pentru români, faptul că acţiunea se derulează în preajma ansamblului de pietre uriaşe de la Stonehenge este clar un plus. Nu ştim foarte multe despre rostul lor, despre mistica lor, despre apariţia lor. Aşa că putem intra în jocul lui Sam Christer, care ne poate explica, măcar la modul intenţionat fictiv, ce se întâmpla, acum 5.000 de ani, în partea aceea de lume.

Eu numesc aceste cărţi „lectură de vacanţă“. Cum se apropie vacanţa mare – pentru cine o are, bineînţeles – aveţi ocazia să faceţi un stoc mic de volume din acestea, precum Moştenirea Stonehenge, care să fie uşor de citit şi care să vă însoţească pe la Vama Veche sau pe la Azuga. Sau, de ce nu, chiar pe la Stonehenge.