Scriitorul franco-algerian Yasmina Khadra va fi prezent pentru prima oară în România în perioada 31 mai – 2 iunie la invitaţia editurii Spandugino unde apare cel mai cunoscut şi premiat roman al său: Ceea ce ziua datorează nopţii (fr. Ce que le jour doit à la nuit), traducere în română de Mariana Alexandru. Romanul a primit premiul France Télévisions 2008 şi a fost aleasă Cea mai bună carte a anului 2008 de prestigioasa revistă literară LIRE, fiind primit în mod elogios de critica literară care a semnalat valoarea artistică, dar şi etică a acestei cărţi în care autorul propune o reconciliere a acestui trecut dureros, încă nevindecat al relaţiilor franco-algeriene.
Temele lui principale vorbesc despre prietenie, despre respectul valorilor, despre dragostea faţă de pământul natal şi iubirea curată a două fiinţe pe care evenimentele istoriei le vor separa cu brutalitate. De asemenea, romanul a mai primit Prix des Lecteurs de Corse (2009) – Premiul cititorilor corsicani. Cartea apare în colecţia Cărţi din buzunarul dinspre inimă şi va fi lansată la Târgul de carte Bookfest 2012.
Yasmina Khadra este pseudonimul scriitorului algerian-francofon Muhammad Moulessehoul, care a adoptat numele unei femei pentru a-şi ascunde identitatea şi a avea o libertate mai mare atunci când a scris despre evenimentele îngrozitoare din 1990. Muhammad Moulessehoul se naşte în 1955 în Kenadsa, Algeria. Tatăl său îl înscrie într-o şcoală militară în 1964, apoi în 1975 se înscrie la Academia militară şi se alătură armatei, petrecându-şi 36 de ani în sânul acesteia. A început să-şi publice operele în anii 1980. Fiind ofiţer şi apoi comandant în armată, anonimatul a fost singura cale de supravieţuire în faţa cenzurii din timpul Războiului Rece Algerian. Deşi a publicat numeroase romane de succes în Algeria, Moulessehoul şi-a dezvăluit adevărata identitate în 2001 după ce a părăsit armata şi a exilat în Franţa. În 2004. prestigiosul cotidian Newsweek scria: „Yasmina Khadra este unul dintre acei rari scriitori capabili să dea un înţeles violenţei din Algeria“.
A scris peste 20 de romane, a fost tradus în 41 de limbi şi este considerat cel mai important scriitor al ţării sale. În 2011, i-a fost decernat Marele Premiu de literatură Henri Gal pentru întreaga sa operă. Premiul este decernat de Academia Franceză şi de Institutul Francez şi recompensează în fiecare an, din 2004, un scriitor pentru întreaga sa carieră. În 2006 ia Premiul Librarilor pentru L’attentat, iar în 2008 ia Premiul France Télévisions pentru Ce que le jour doit à la nuit.
Foto scriitor: Robert Espalieu