Dureros, carnal și totuși impresionant, romanul lui Vladimir Nabokov reușește să tulbure mințile cititorilor chiar și după 57 de ani de la scrierea lui. Nu poți spune că te lasă indiferent, iar modul cum e construit îți stârnește pe rând simțurile, imaginația, (uneori) și revolta.
Însuși autorul de origine rusă recunoștea, în nota de la sfârșitul cărții, că romanul său conține diferite aluzii la 
impulsurile fiziologice ale unui individ pervers. Pentru că personajul principal, Humbert Humbert (un bărbat la 35 de ani) se îndrăgostește de o nimfetă (fată foarte tânără, în aparență candidă și cu maniere ademenitoare, conform DEX).
Pe numele său Dolores Haze, zisă Lolita sau Lo, fetișcana de 12 ani are manifestări și un comportament (conștient sau nu) care naște erecții repetate în pantalonii profesorului englez Humbert. Acesta abuzează sexual de tânăra ajunsă sub custodia sa (prin moartea mamei cu care Humbert se căsătorise pentru a fi în preajma lui Lo), pentru câțiva ani. Dar pasiunea și dragostea obsesivă și sinceră a lui Humbert pentru Lolita sunt demne de mila cititorului. Sunt descrise expresiv: „Cei mai mulți delincvenți sexuali tânjesc după o relație palpitantă, cu dulci suspine, o relație fizică, dar nu neapărat de împerechere, cu o copilă“ sau: „Noi suntem gata să jertfim ani și ani de viață pentru șansa unică de a atinge o nimfetă“.
Deși revoltător în preferințele sale, personajul, prin scrisul lui Nabokov, stârnește doar imaginația, fără a folosi cuvinte obscene sau licențioase ori a utiliza descrieri pornografice. De exemplu, Humbert mărturisește în carte că nu îl preocupă deloc așa-numitul sex: „Elementele de animalitate și le poate imagina oricine. Mă ispitește însă teribil ideea de a căuta să definesc magia primejdioasă a nimfetelor“. Cu toate acestea, te tulbură când spune, ca în treacăt, că într-o anumită dimineață beneficiase de grațiile tinerei de nu mai puțin de trei ori.
Cu un asemenea subiect, nu este de mirare că lucrarea lui Nabokov a fost respinsă inițial de editurile din Statele Unite (unde era stabilit autorul) și a fost publicată întâi în Franța. Scriitorul spune că în mintea editorilor americani erau la vremea anilor 1955 trei subiecte tabu: pornografia – așa cum se pare că a fost considerată cartea sa la început; căsătoria foarte reușită și binecuvantată cu mulți copii dintre un partener alb și unul negru și ateul desăvârșit care trăiește o viață fericită și folositoare și moare în timpul somnului la vârsta de 106 ani.
Așa cum este văzută Lolita de Humbert – „o îmbinare de naivitate și decepție, de farmec și vulgaritate, de dispoziție neagră și veselie trandafirie“ a dat naștere la două ecranizări. Prima dată în 1962, în regia lui Stanley Kubrick și a doua oară în 1997, în regia lui Adrian Lyne. Am vizionat și filmul (ediția 1997), pentru că este plăcut să îl vezi după ce ai citit cartea. Mai erotic decât volumul lui Nabokov, filmul respectă destul de bine firul epic al povestirii.
Aflată la limita dintre senzualitate și senzitivitate, Lolita merită citită fie și pentru a fi apoi criticată. Oricum ar fi, nu poți rămâne indiferent.