Cartea întrebărilor – Ioana Pârvulescu (VIDEO)

Editura Humanitas a lansat sâmbătă, la Gaudeamus, Cartea întrebărilor de Ioana Pârvulescu. O carte care vorbeşte cu bucurie despre literatură. Autoarea şi-a ales 24 de destinatari din lumea culturală românească de azi şi, într-un şir de scrisori, le-a adresat cele mai neaşteptate întrebări. O carte care leagă în moduri diferite literatura şi viaţa.

Autoarea spune: „Scrisoarea Adrianei Babeți este una dintre cele mai dragi mie, de aceea am și lăsat-o ultima. Noi formăm cu noi înșine o mică societate în care personalitățile noastre sunt multiple și diferite. Problema noastră e că lumea vede în noi o singură dimensiune, iar eu cred că nevoia de a vedea toate personalitățile noastre este foarte importantă; să nu fim ca un fir de păr, ci ca o carte, măcar de grosimea unei cărți“.

Dan C Mihăilescu afirmă că Ioana Pârvulescu a făcut ”gestul genial de a se rupe de lumina reflectoarelor”. ”Ea știe că dacă vrei să mergi la origini, epoca lui Carol cel Mare e locul. E o scriitoare cu o bunătate intelectuală aparte, se pliază pe diferite tipuri de cititor“.

Veți putea urmări filmul lansării pe www.elefant.ro.

Cartea intrebarilor, lansare de carte cu Ioana Parvulescu, Dan C. Mihailescu si Bruno Mazzoni.

Back to top