Adrian Onciu este autorul thrillerelor Cercul Kagan, Afacerea Alzira și Templul negru. Fost jurnalist de investigație, Adrian Onciu face pionierat într-un gen literar dominat până acum doar de traduceri. Un interviu în exclusivitate pentru BookMag:
Cercul Kagan, romanul dvs. de debut, a fost numit primul thriller românesc. Cum ați trăit acest prim succes editorial?
Scriitorul si publicistul Liviu Antonesei crede că Cercul Kagan ar fi, citez, „primul thriller romînesc care să-și merite pe deplin numele și care poate sta fără complexe în preajma marilor maeștri ai genului“. Îmi este greu să îl contrazic. Cercul Kagan a fost foarte bine primit de iubitorii de thriller & mistery, inclusiv de presă, în condițiile în care până prin 2007 literatura română de suspans era sublimă, dar nu exista. Faptul că i-am convins pe cititori că Cercul Kagan este la fel de bun ca romanele anglo-americane de succes, pentru mine a fost un semn că am realizat ceea ce mi-am propus. Și că trebuie să merg mai departe. Celor care încă nu au citit cartea le pot da doar unul dintre motive: Grupul Bilderberg, așa-numitul guvern mondial din umbră, seamănă ca două picături de apă cu Grupul Steigenberger, din Cercul Kagan.
Cum v-ați decis să abordați un gen care în România era reprezentat doar de traduceri?
Ca să fac o comparație, când am scris primul meu thriller, pe parcursul anului 2006, a fost ca și cum mi-aș fi deschis în România, undeva pe lângă Iași, o fabrică de automobile care să concureze cu Mercedes. Nu aveam un reper în literatura română, așa că a trebuit să iau drept exemplu romane cu mare succes la public traduse din engleză. De ce am ales genul thriller și nu horror sau SF? Poate pentru că am fost jurnalist de investigație, înainte de a deveni scriitor. Iar în orice investigație, există un dram de suspans, un dram de acțiune și niște personaje suficient de interesante. Restul ține doar de autor pentru a rezulta un thriller de calitate.
Câtă vreme v-ați documentat pentru primele două romane – Cercul Kagan și Afacerea Alzira?
Probabil nu spun o noutate. Cu ajutorul internetului, scriitorii și-au ușurat foarte mult munca de documentare. Dacă mă întrebați cât mi-a luat să aflu, de exemplu, în ce an și la ce hotel a avut loc prima întrunire a Grupului Bilderberg, vă răspund imediat. Mai puțin de un minut. Adunați toate informațiile din Cercul Kagan și Afacerea Alzira și veți vedea că documentarea nu a durat chiar o veșnicie. Ce-i drept, mi-ar fi plăcut să mă documentez la fața locului, prin Europa și America, dar ar fi trebuit să-mi vând apartamentul pentru o astfel de excursie. Și am mari dubii că mi-ar fi ajuns banii…
Cum începeți fiecare nou roman? Porniți de la idee, aveți în minte anumite personaje ori scene?
Cercul Kagan a avut ca punct de plecare un articol de presă. La Templul Negru, cred ca hotărâtoare a fost parcurgerea unei cărți care m-a inspirat. Cunoscutul scriitor american Stephen King spunea că ideile îi vin și se dezvoltă pe măsură ce scrie un roman. În cazul lui, poate că așa este. Nu am dovezi să îl contrazic. Pentru mine însă, lucrurile sunt cumva mai bine ordonate. Înainte de a scrie romanul, știu cu destulă exactitate cum începe, cum evoluează acțiunea și unde se termină. Știu ce personaj 
moare la un moment dat și cine scapă. În cazul romanelor mele, nu scapă cine poate, ci doar cine hotărăsc eu în schița pe baza căreia construiesc intriga. E drept, sînt și exceptii. Dar foarte puține.
Din temele romanelor dvs. deduc că sunteți un jurnalist pasionat de politica internațională și de controversele care au zguduit istoria ultimului secol.
Ca jurnalist de investigație, am scris foarte puțin despre politică. Și aproape deloc despre politica internațională. Dar așa cum bine ați sesizat citind cărțile mele, mă pasionează politica internațională. De ce mă pasionează? Unul dintre motive ar fi și faptul că aproape orice hotărâre importantă luată de marii actori politici globali are repercursiuni directe și asupra noastră, a românilor. Trebuie să știm că nivelul de trai, prezentul și viitorul nostru depind într-o bună măsură de ceea ce fac sau nu fac politicienii europeni ori americani. Aici îi puteți include și pe lobby-știi din preajma politicienilor respectivi.
Care sunt maeștrii dumneavoastră literari?
Ca să glumesc puțin, Ion Creangă. Dar să știți că nu-i chiar o glumă…
Dacă ar fi să faceți un top al celor mai importanți autori de thriller & mystery, cum ar arăta?
Nu mi-am propus să fac un top. Dintre cei pe care îi citesc cu plăcere i-aș aminti pe Jeffrey Archer, John le Carre, John Grisham, David Baldacci.
Spuneați într-o declarație mai veche că în perioada 1988-1989 nu vă vedeați scriind nici o știre, darămite un roman sau un scenariu. Cum a început cariera dumneavoastră jurnalistică?
A început printr-o întâmplare. Eram student la Calculatoare când m-am dus la o selecție pentru un post de tehnoredactor la ziarul Opinia din Iași. Cei de acolo aveau nevoie și de reporteri, iar intuiția redactorului-șef a fost probabil decisivă. El a văzut în mine mai degrabă un bun jurnalist decât un bun tehnoredactor. Țin minte că la preselecția respectivă am scris un eseu despre transportul în comun. Acumulasem ceva experiență după ce am călătorit ani în șir agățat de scara tramvaiului, așa că articolul a ieșit OK.
Sunteți și scenarist de succes pentru un show TV. Cum a fost prima experiență legată de televiziune?
Și aici a fost vorba tot de o întâmplare. Una fericită. Când a început criza pe la noi, cred că era prin 2008, l-am cunoscut pe Toni Grecu. Așa am trecut de la presa scrisă la divertisment de televiziune. Sînt unul dintre scenariștii emisiunii Serviciul Român de Comedie, de pe Pro TV. Împreună cu Toni am debutat anul ăsta și ca scenarist de film de lungmetraj. Comedia S-a furat mireasa, cu Jojo într-unul din rolurile principale, a avut premiera pe 12 mai. Oricum, munca de scenarist de televiziune e total diferită de cea de scriitor sau jurnalist. Îți aduce satisfacții sau decepții foarte repede. Adică imediat ce afli ratingul emisiunii. Din fericire, Serviciul Român de Comedie a rămas un show de divertisment de top, unul dintre puținele în care umorul nu a derapat într-o zonă obscenă.
Care este personajul din Templul negru care v-a dat cele mai multe bătăi de cap?
Doctorul Andrew Taylor. E un personaj complex, care are de luat o decizie grea într-un moment-cheie.
Acest al treilea roman al dumneavoastră tratează o temă mereu actuală, de vreo două milenii: statutul evreilor și teoriile privind intenția lor de dominație mondială. Cât timp v-ați documentat pentru această carte în care ați introdus atât de multe informații istorice?
Legat de timpul de documentare, așa cum v-am spus, m-a ajutat mult internetul. Însă pentru Templul Negru am folosit și alte surse. Spre deosebire de primele două romane, am schimbat intriga de câteva ori până să ajungă la forma finală. În plus, am introdus și vreo două personaje noi. Deci pre-producția și scrierea propriu-zisă mi-au luat ceva mai mult timp. Într-adevăr, în Templul Negru apar unele teorii legate de presupusa intenție a evreilor de a domina lumea. Evident, ele nu-mi aparțin. Fac parte din istoria fascinantă a acestui popor deosebit din multe puncte de vedere. Apropo, știați că unii dintre cei mai talentați scenariști de la Hollywood sunt evrei?
Liviu Antonesei vă compară cu John le Carre – cum vedeți această alăturare?
Mă onorează și mă obligă în același timp. John le Carre este unanim recunoscut drept cel mai bun autor de romane de spionaj. Ceea ce scriu eu face parte dintr-un gen puțin diferit, dar cred că important rămâne un singur lucru – dacă cititorului i-a plăcut sau nu povestea. De altfel, un fost coleg de liceu stabilit la Londra mi-a mărturisit că stilul meu ar avea mai multe în comun cu Jeffrey Archer decât cu John le Carre.
V-ati gândit să scrieți o serie de thrillere al căror fir unificator să fie personajul principal?
Nu m-am gândit, dar mi-ați dat o idee. Cred că personajul principal ar putea fi un polițist cu capacități paranormale, care își scapă infractorii printre degete, e corupt până-n măduva oaselor, își înșeală soția cu o colegă și îi place să bea până cade sub masă. Probabil că rezultatul ar fi un nou gen literar: thrillerul-comedie.