Mi-au plăcut poeziile din proaspătul volum Călăul harnic, prozele din Deania neagră și îmi plac mesajele sale care arată implicare și interes în chestiuni lumești, cotidiene, pe care mulți confrați ai săi le privesc cu superioară infatuare. Vorbesc despre Alexandru Petria, prozator, poet, jurnalist și nu cred că greșesc dacă îl numesc și lider de opinie. E autorul direct, frust și adevărat a cărui proză te trezește și ale cărui poezii îți aduc nostalgii ale pasiunilor demult apuse.
Iată un interviu în exclusivitate despre operele sale, jurnalism, viață:
De ce scrieți poezie? De ce scrieți proză?
Scriu după ce am de spus. Unele lucruri merg în poezie, acolo prind forma lor firească, altele în proză. Ţin să nu le amestec. În ambele sunt totuşi şi obsesiile şi defectele mele, dincolo de volutele subiectului. Ca să fiu cinstit, simt că e un „ce“ care mă poartă capricios. Când spre poezie, când spre proză.
Poeziile vă apar, în această perioadă, în diverse antologii internaționale. Cum au fost selectate?
M-am reîntors anul acesta la poezie după 20 de ani în care n-am scris nici un vers, am făcut doar gazetărie. S-a întâmplat ceva extraordinar. Am început să postez poemele chiar după ce le scriam, din primăvară, pe Facebook şi aşa au ajuns să fie citite de scriitori străini care le-au tradus. Uneori chiar în ziua postării lor pe Facebook. Le-au 
transpus în limbile lor pur şi simplu fiindcă le-au plăcut, că alt motiv rezonabil nu e la îndemână, n-au fost plătiţi pentru muncă. Aşa au început să mă traducă Pere Bessó în catalană şi spaniolă, Raoul Weiss în franceză şi maghiară, Balázs F. Attila în maghiară, Kovács Jolánka în sârbă şi Jeanette Carp împreună cu Ronald van Linde în neerlandeză.
Cum scrieți? Vă concentrați pe roman o perioadă, apoi treceți la poezie, alternați…?
Prozele trebuie să se „coacă“ prima dată în mine, apoi abia pot să le scriu. Tocmai când voiam să reiau lucrul la romanul Prima faptă bună a dat poezia peste mine, ca să mă exprim mai relaxat. Şi, până la această oră, din primăvară, am scris doar poezie. Într-un ritm care m-a speriat, fără nici o forţare. Nu pot să le alternez. Ori, ori. Ca în dragoste. Până la ultimele consecinţe, fără calcule şi compromisuri.
Jurnalismul este cariera dumneavoastră alternativă. Ce a însemnat jurnalismul, din punct de vedere creativ, pentru proza și poezia pe care le-ați scris de-a lungul anilor?
Acumulare de experienţă de viaţă. Învăţarea rigorii de-a comprima pe un spaţiu tipografic restrâns o întâmplare, de-a nu complica inutil, de-a nu fi plictisitor şi să nu spun într-un limbaj alambicat, hiperintelectual, ceva ce se poate nara simplu, firesc.
Zilele mele cu Renata este un roman erotic foarte bine primit de critică și public. Care e povestea lui?
Erotic la un prim nivel, doar. Este despre un tânăr care scrie proză şi femeile din viaţa lui. Multe, de toate felurile. N-aş vrea să-l povestesc, mai bine să-l descopere cititorii. E un text pe care l-am scris cu plăcere.
Și volumul de povestiri Deania neagră s-a bucurat de succes, dar am citit cronici în care vi se cere mai mult, sunteți considerat un scriitor care încă nu și-a arătat tot talentul. Cum comentați?
Sigur că n-am arătat tot ce pot, am de recuperat cei 20 de ani în care nu m-am ocupat de literatură. Dar care scriitor dă întreaga măsură până nu dă colţul? Şi dacă e lăudat, în sinea lui nu e mulţumit niciodată de opera sa. Da, unii comentatori ar fi dorit ca Deania neagră să fi fost mai voluminoasă, cu mai multe proze, în acest sens au fost observaţiile, care, de fapt, au fost nemulţumiri generate de sfârşitul prea rapid al textului avut în faţă. Ca în orice lucru deosebit, eşti nemulţumit când se termină, că a durat prea puţin. Hai că mă răsfăţ…
Ambele sunt cărți fruste, directe, cu scene care pot fi reale oricând. Pentru a le scrie v-ați inspirat (și) din experiențe personale sau ați fost un observator al mediului?
Sunt ca viaţa, care depăşeşte adesea ficţiunile cele mai curajoase sau halucinante. Am luat de peste tot. Scriitorul este un fel de hoţ egoist, fără scrupule.
Volumul de poezii Călăul harnic stă să apară. Ce urmează după el? Tot poezie sau un roman?
Un alt volum de poeme, Rugăciunea Cadillac şi alte chestii, care e aproape gata. Şi romanul Prima faptă bună, despre copii informatori ai Securităţii. Mizez enorm pe acest roman, care o să fie de primul raft, dacă reuşesc să-l termin.
Am citit Călăul harnic și îl văd ca o sumă de poezii de dragoste. E corect? Știu că nu se limitează doar la această temă, însă parcă poeziile de dragoste sunt cele mai puternice.
Da, este preponderent cu poeme de dragoste. Călăul din titlu e dragostea.
Eu v-am „cunoscut“ mai mult din postările pe blog și Facebook, iar de aici am trecut la operele dumneavoastră. Sunteți o voce de neignorat și v-ați exprimat părerea în multe situații delicate, când cei mai mulți oameni de cultură au întors capul în altă parte. Să fie cariera în jurnalism un avantaj al exprimării publice pentru un scriitor? Sau e vorba de altceva?
N-am nici un dram de simpatie pentru scriitorii care tac atunci când semenii lor suferă. Omeneşte, sunt blamabili. Şi dacă şi profită de pe seama unui regim dement, dezavuat de populaţie, n-am pentru ei decât dispreţ fiindcă sunt ticăloşi.
Ca jurnalist, îţi intră în sânge o viteză sporită de reacţie la nedreptăţi, sigur. Nu reuşesc să citesc ticăloşii, fie şi dacă sunt autori foarte buni. De pe acest palier, de aceea, dacă e să fie, cred că o să primească Nobelul Norman Manea, nu Mircea Cărtărescu.
Prezența dumneavoastră constantă pe canalele social media arată că le considerați potrivite nu doar pentru exprimarea opiniilor, ci și pentru promovarea operelor dumneavoastră. Ce fel de reacții ați primit la poeziile postate recent pe Google + și Facebook?
Că au fost traduse unele, înainte să apară volumul Călăul harnic, fără saci de bani de la ICR, ca la alţii, nu denotă totul? Reacţiile au fost deosebite, ceea ce mă bucură.
Cum vedeți literatura română de astăzi?
Trăim o perioadă fastă, efervescentă. Destui scriitorii activi de la noi pot să stea fără complexe lângă numele mari ale literaturii universale. Numai că e trist că nu sunt încurajaţi îndeajuns. Sau sunt încurajate inflaţionist doar anumite nume…
Care sunt influențele literare pe care vi le asumați?
Asta e treaba criticilor. Să umble ei la ADN-ul textelor…
Sunteți un scriitor cu opinie politică și socială. Ați fost implicat și în politică. Spuneți-mi cum se împacă aceste lumi: proza, poezia, politica, socialul?
Vrem, nu vrem, interferează. Totdeauna am făcut ce am gândit ori m-am străduit măcar. Iar când am greşit, nu m-am codit să recunosc. Sigur, aş prefera să trăiesc într-o ţară în care scriitorii să fie respectaţi, să ai şansa să trăieşti din scris, să nu te intereseze politicienii deoarece treburile merg normal. Însă, cum normalitatea nu caracterizează şi n-o să caracterizeze prea curând România, până n-o să avem o obişnuinţă temeinică a protestului, a luptei pentru drepturile fundamentale, caut o soluţie de împăcare. Nu-s sigur că am dat de cea optimă. Adevărata literatură n-are cum să facă abstracţie de social şi politic, filtrate, desigur.
Vă propun un exercițiu de imaginație: ați putea invita la cină un mare scriitor. Cine ar fi și despre ce ați discuta?
Nu stau pe gânduri. Mario Vargas Llosa. Aş vrea să discutăm despre mătuşa Julia. Mătuşa Julia şi condeierul a fost unul dintre romanele care mi-a încântat perioada de formare şi m-am bucurat din toată inima când scriitorul a primit premiul Nobel.
„Moartea e o obligație“, spuneți în Călăul harnic. E singura?
Nu. Şi să nu fii căcăcios e o obligaţie. În accepţiunea din Jurnalul fericirii, admirabila carte a lui N. Steinhardt.