Acum câțiva ani un prieten îmi spunea ce bine scrie Zafon, ce tare e Zafon, ce maestru. El îl citise în spaniolă și se mira de ce nu îl aduce nici o editură din România. Iată că minunea s-a întâmplat și l-am putut savura și eu pe Zafon. Și da, e tare! Scrie bine, are de toate plus ceva pe deasupra: carismă.
Carlos Ruiz Zafon este unul dintre cei mai de succes autori contemporani. Cărțile sale sunt publicate în peste 50 de țări, traduse în peste 40 de limbi și se vând în zeci de milioane de exemplare. Zafon scrie la fel de frumos și de înrobitor pentru adolescenți – dovadă stă seria romanelor Prințul din negură, Palatul de la Miazănoapte și Luminile din septembrie – și pentru adulți: Umbra vântului, Jocul îngerului, Prizonierul cerului și Marina. În proza sa se simte influența puternică a clasicilor literaturii de secol XIX, condimentată cu o intrigă demnă de romanele polițiste și cu un pic de umor englezesc, totul fiind așezat într-o construcție literară impecabilă.
Zafon scrie cu dragoste despre cărți, pe care le adoră, ca și cititor, încă din copilărie. Tot atunci a decis că meseria lui va fi cea de scriitor și nu s-a abătut nici o clipă până ce nu și-a îndeplinit visul. De fapt, mesajul care unește toate romanele sale este același: luptă pentru visele tale, căci fără ele viața ți-ar fi infinit mai grea și mai searbădă.
Citiți în exclusivitate interviul acordat BookMag de cel mai cunoscut scriitor contemporan spaniol:
Romanul dumneavoastră de debut, Prințul din negură, a fost publicat acum două decenii, fiind urmat de Palatul de la Miazănoapte. Care este povestea acestor două volume din seria dedicată adolescenților?
Cereți unui scriitor bătrân să-și amintească de sinele său mai tânăr … Atunci încercam doar să scriu povești care să placă oamenilor, să îi intereseze și să îi impresioneze. Căutam soluții pentru a-mi perfecționa meșteșugul și făceam asta la vedere.
Personajele și intrigile au venit din interesul meu profund pentru poveștile înfricoșătoare cu mistere, și din ambiția de a mă apropia ca scriitură de școala gotico-victoriană, combinată cu o tehnică vizuală modernă, dinamică.
Și, desigur, poveștile vin din tine, din inimă, așa că în timp ce scrii despre fantome și spirite malefice, de fapt încerci să te lămurești ce e cu viața ta, cum să-ți folosești experiențele…
Daniel Sempere este un personaj puternic și plin de resurse, eu mi-l imaginez ca pe alter ego-ul autorului. Ce părere aveți?
Daniel a împrumutat destule de la mine, dar sunt alte personaje care îmi seamănă mai mult. Cel cu care mă asemăn cel mai tare este Julian Carax. Daniel e prea drăgut. Eu n-aș putea pretinde că am atâta inocență și puritate sufletească.
Vă place să vă jucați cu mințile cititorilor, să îi stârniți să se aventureze în lumi neexplorate. Într-o cronică din New York Times erați descris așa: „un melanj de Gabriel Garcia Marquez cu Umberto Eco și Jorge Luis Borges“…. Cum vă definiți stilul personal?
Mult mai simplu: Carlos cu Ruiz și cu Zafon, cum sună așa?
Ce e mai greu să scrieți, o carte pentru adulți sau una pentru adolescenți?
Toate cărțile sunt al naibii de greu de scris. Cel puțin așa e în cazul meu.
Ați încercat vreodată să scrieți și altceva în afară de ficțiune?
Sunt esențialmente prozator. Am lucrat și ca scenarist, dar nu pot spune cu mâna pe inimă că a scrie scenarii e vreo îndeletnicire literară. Și am mai scris povestiri, dar nu am trecut niciodată granița spre alt gen decât ficțiunea.
Care e originea lumilor minunate pe care le creați? Ce vă inspiră pentru un nou proiect literar?
Pentru mine poveștile încep de obicei cu o imagine, o metaforă vizuală care mă intrigă și care are un anume sens doar pentru mine. Încerc apoi să găsesc povestea din spatele imaginii și mă trezesc îmbarcat într-o călătorie prin amintiri, experiențe…Scrisul vine din inimă, dar trebuie trecut prin creier înainte să ajungă la degete…
Câte cărți ați salva din Cimitirul Cărților Uitate?
Prea multe, cred. De fapt, aș încerca să le salvez pe toate. Respect toate cărțile, chiar și pe cele de care oamenii nu prea se apropie. Cred că indiferent de cât de rele le par unora, cineva a depus eforturi, a pus suflet și rațiune pentru a le crea și respect asta.
Cărțile sunt personaje principale în Umbra vântului, Jocul îngerului și Prizonierul cerului. Sunteți dintotdeauna dependent de cărți?
Da, așa este. Și n-am de gând să merg vreodată la dezintoxicare!
Marina este diferit ca stil și intrigă de celelalte romane. Ați declarat că este favoritul dumneavoastră. De ce?
Din motive strict personale, cred. Este o carte pe care o asociez foarte intens cu amintiri din copilăria mea și cu lucruri pe care le-am pierdut pe drumul spre maturizare.
Este o poveste minunată de iubire. E dificil să scrieți despre dragoste?
Toate temele sunt dificil de abordat, iar cum dragostea e complicată și în viața reală, vă imaginați că nu-mi face zile senine nici în literatură.
Există scriitori al căror meșteșug îl admirați?
Admir mulți scriitori. O să vă dau doar două nume din câteva zeci. Dintre cei intrați în posteritate îl admir pe Charles Dickens, iar dintre cei care creează încă o admir pe Joyce Carol Oates. Dar am o listă înfiorător de lungă!
V-ați întâlnit recent cu Isabel Allende și ați discutat despre literatură, cum a fost?
Doamna Allende este o scriitoare extraordinară și o persoană foarte amuzantă și generoasă. Cred că opera pe care a creat-o îi ține la distanță pe imitatori și impostori. Este o povestitoare înnăscută și o personalitate a cărei prezență și operă fac lumea aceasta mai frumoasă.
De ce ați ales să fiți scriitor? Aveați vreo alternativă?
Dintotdeauna mi-am dorit să fiu scriitor, cred că e un vis care a prins contur încă din copilărie. Și niciodată nu am avut vreo îndoială că nu va fi așa, dar dacă aș fi ajuns să aleg altceva, cred că aș fi dorit să fiu muzician.
Sunteți cel mai bine vândut autor spaniol și contribuiți la răspândirea literaturii de limbă spaniolă în lume.
Nu prea mă gândesc la mine în termenii aceștia. Cred că literatura e o națiune în sine, fără steaguri, alianțe sau granițe. Națiunea unui scriitor este literatura, este limbajul. Iar succesul este o binecuvântare, mai ales în literatură, unde e atât de greu de atins. Mă consider foarte norocos pentru primirea pe care mi-o fac cititorii din întreaga lume și mă străduiesc în fiecare zi să merit această onoare.
Credeți că literatura europeană este la fel de puternică precum literaturile nord-americană și sud-americană? Ca vizibilitate, număr de cititori, notorietate a autorilor?
Nu pot să spun exact. Nu mă gândesc la scriitori ca la purtători de pașapoarte sau aparținători ai vreunei națiuni. Cred că acestea sunt amănunte irelevante. Mă interesează oamenii pentru ceea ce sunt și pentru ceea ce fac, nu pentru locul în care s-au născut sau în funcție de echipa de fotbal favorită.
Intelectualii trebuie să rămână izolați pentru a crea sau trebuie să își asume rolul de lideri de opinie în societate?
Fiecare cetățean are dreptul la opinie. Nu întotdeauna opiniile celor care se recomandă „intelectuali“ sunt cele mai relevante sau cele mai valoroase, ori mai importante decât ale unui cetățean obișnuit. În general, fiecare trebuie să vorbească atunci când are ceva de spus, iar discursul îi este bine argumentat.
Cum vedeți controversa pe tema carte tipărită versus carte electronică?
Cred că e o discuție naivă. Cărțile sunt cărți, indiferent de format. Nu asta e problema. Problema este că firmele care dețin tehnologia deturnează conținutul și subminează modelul de business al industriei culturale, pentru ca această cultură de care ne bucurăm de decenii să se transforme într-o sursă de alimentare a lăcomiei lor. Totul în numele libertății de circulație a culturii, al libertății cuvântului și al altor sintagme grandioase și găunoase.
Aveți vreun violon d’Ingres (pasiune) care vă acompaniază momentele de creație sau pe cele de relaxare?
Muzica este cea care mă însoțește aproape permanent. Dar în loc de vioară, eu cânt la pian și compun muzică pentru diverse instrumente, doar de amuzament.
Ce cărți ați pune pe lista de lecturi pentru vacanță?
Orice mi-aș dori. Fiecare trebuie să se lase sedus de tot soiul de cărți, mai ales de cele necunoscute și neîncercate.
Cărțile au puterea să ne schimbe sufletele și mințile?
Îmi doresc să fie așa! Cărțile bune se apropie de acest miracol. Restul depinde de noi, cred.
Barcelona este unul dintre personajele centrale ale romanelor dumneavoastră. Păreți foarte îndrăgostit de acest oraș. Ce v-a fermecat la el?
E orașul meu, aici am fost născut, crescut și am trăit cea mai mare parte a vieții mele. Nu sunt atât fermecat cât bântuit, orașul ăsta mă bântuie. Barcelona este ca și mama mea, aș putea spune…