Ca să nu mai lungim vorba, iată zece dintre lecturile care înseamnă ceva pentru mine:
Aventurile lui Huckleberry Finn de Mark Twain, povestea prieteniei dintre un sclav negru şi un băieţandru alb. După ce termini de citit cartea, nu mai poţi fi rasist, cum nu mai poţi fi rasist după ce asculţi muzica lui John Lee Hooker, B.B. King sau Chuck Berry.
Douăsprezece scaune de Ilf şi Petrov. La catedra universală de civilizaţia râsului, profesorii titulari Ilf şi Petrov îşi predau cursul cu aceeaşi modestie care la oamenii mari ai literaturii ţine loc de parafă şi de măduvă a spinării.
Micul prinţ de Antoine de Saint-Exupéry, o carte apărută pe timpul tragic al celui de-al doilea război mondial. Menirea ei este să le amintească adulţilor de unde au plecat şi să certifice că, de-un veac încoace, a te îmbăta cu parfumul unei flori a devenit o chestiune de viaţă şi de moarte.
Conjuraţia imbecililor de John Kennedy Toole. Firma de blugi Levi’s e doar una dintre instituţiile americane fundamentale de care-şi bate joc autorul cărţii, într-una dintre cele mai savuroase comedii montate pe hârtie.
Spuma zilelor de Boris Vian. Unei fete frumoase îi creşte un nufăr în plămân, prin robinetul de la bucătărie sosesc păstrăvi zglobii, muzica ambientală rotunjeşte pereţii apartamentului… Boris Vian demonstrează că un cântec de iubire poate fi interpretat şi cu instrumentele comicului absurd, fără ca vreo notă să suporte suplicii de falset.
Călătoriile lui Gulliver de Jonathan Swift. „Sunt nebun!” au fost ultimele cuvinte rostite de Swift, înainte de a-şi da sufletul, în 1745. Citind Călătoriile lui Gulliver, n-ai cum să-l contrazici. Da, ai fost un nebun, maestre! Dar ce nebun!
Povestiri de A.P. Cehov. Pentru mine, Cehov este numele unei staţiuni balneo-climaterice, recomandată celor care suferă de reumatism sufletesc.
Povestiri din Petersburg de N.V. Gogol. N-am nicio îndoială că Dumnezeu a înzestrat fiinţa umană cu nas, doar ca să poată Gogol scrie memorabila povestire cu acelaşi nume.
Portretul lui Dorian Gray de Oscar Wilde. Pe vremea când cartea era în vogă, a generat epidemii onomastice, umplând lumea de Doriani care au sperat în van să rămână tineri, ca personajul principal.
Povestiri de O. Henry. Procuraţi-le, ca o investiţie pentru zile negre; dacă n-aveţi bani la dumneavoastră, spuneţi-i librarului să le treacă la mine în cont.