Luni, 30 mai, ora 19.00 la Conferința Ateneului Român, Nicolae Manolescu și invitatul său special, Dorin Tudoran vor vorbi pe tema: Un ideal pierdut: normalitatea.
Un eveniment organizat de Filarmonica Națională „George Enescu”, cu sprijinul Polirom.
Normalitatea este plictisitoare, nu e „cool”, nu „ai fun” în prezența ei
– Scurt dialog, „la temă”, cu Dorin Tudoran –
Care este, în lumea românească, balansul dintre normalitate și anormalitate?
Dorin Tudoran: Cred că lucruri, în fond, acceptabile sunt declarate inacceptabile, în vreme ce lucruri cu adevărat inacceptabile sunt acceptate drept normalitatea noastră de zi cu zi. Este o schimbare de paradigmă, un fel de joc în care ziua este declarată noapte, iar nopții ne adresăm cu „Bună dimineața, lumina voastră!”. De aici și impresia pe care România o sugerează deseori – o națiune de somnambuli. Nu-i critica prea tare, că se trezesc și cad de pe streașină.
Spațiul cultural românesc pare lipsit în ultima vreme de polemici extrem de aprinse, așa cum se întâmplă, să zicem, chiar în urmă cu cinci ani. Înscriem această lipsă a luptei pentru o idee tot în sfera anormalității?
Dorin Tudoran: Polemicile au un rol important, sunt, așa, ca supa de urzici, primăvara, care împrospătează sângele, îmbunătățește circulația, ne face mai alerți, ne ajută să revenim la viață. Dar, când polemicile devin scop în sine, când sunt folosite spre a lansa și întreține diversiuni, atacuri dezonorante, ele devin calea cea mai sigură de-a ne muta atenția de la esențial la parelnic și amână, încă o dată, discutarea serioasă o unor stări de fapte. În loc să zgâlțâie imposturi sociale, politice, economice și să determine schimbări benefice, asemenea polemici devin impostura însăși, cea care zgâlțâie cumplit aparențele, pentru a proteja impostura rege, impostura regină; un status quo ce-i fericește pe toți, oferindu-le iluzia „cool” a schimbării.
Ultima periodă a fost plină de „dezvăluiri” – colaboratori ai fostei Securități din rândul scriitorilor. Există o relevanță a acestor deconspirări acum, dincolo de „faptul de presă”, atât de efemer?
Dorin Tudoran: Toate dezvăluirile de acest fel, indiferent de domeniul de activitate căruia îi aparțin „dezvăluiții”, ar trebui să constituie momente de profundă reflecție, de evaluare a slăbiciunilor și eroismului condiției umane, de a înțelege motivul pentru care continuăm să rămânem prizonierii acelui „Ce să-i faci? Asta e natura umană”. Părem a nu dori, a fi incapabili, părem chiar a ne teme să ne luăm în primire și să ne facem un inventar onest al celor cuprinse în sintagma „viața noastră”. Și asta conduce la două tragedii.
Prima – viața noastră va continua să fie scrisă, condusă de alții, chiar și atunci când avem senzația că hățurile, volanul se află în sfârșit în mâinile noastre.
A doua – evitând să ne luăm în primire propria viață, să o administrăm și să-i dăm un rost, pierdem din ce în ce mai mult timp amestecându-ne în rescrierea vieților altora, fiindcă suntem deja incapabili să recunoaștem că ne vom fi aflat mână în mână nu doar cu binele, ci și cu răul.
Ce material mai bun îi putem oferi presei decât acest spectacol de somnambulism practicat pe streașina casei celuilalt, mereu a celuilalt.
De aceea rămân la convingerea că în România se întâmplă întotdeauna lucruri interesante, pentru că nu se întâmplă niciodată ce trebuie. Când regula de a trăi – individual și colectiv – este cea a somnambulismului, cadrul politic nu poate fi decât cel pe care îl știm: protopoliticul. Se operează cu vagi rudimente ale politicului, se iese la paradă cu aparențe ale unui stat de drept, definiția actului de justiție se schimbă în funcție de cine a zis, cât a dat, cui i-a dat ș.a.m.d.