Scriitorul chinez Mo Yan a fost desemnat de către juriul Nobel drept câștigător al Premiului pentru Literatură 2012. Mo Yan este autorul romanului Sorgul roșu, apărut în colecția Raftul Denisei la Humanitas Fiction.
Conform speculațiilor caselor internaționale de pariuri, favoriții la Nobelul pentru literatură au fost, anul acesta, Haruki Murakami, Alice Munro, Ismail Kadare, Salman Rushdie, Nuruddin Farah.
Care este cea mai mare cruzime față de victimele unei istorii atroce? Uitarea. Împotriva ei luptă, în Sorgul roșu, naratorul poveștii tragice a trei generații ale unei famili chineze, din anii ’30 până în deceniul al optulea. În ținutul Gaomi, patria sorgului roșu, viața își iese din matcă odată cu invazia japoneză și nu se va mai reașeza nicicând; îi urmează războiul civil, instaurarea comunismului și Revoluția Culturală. Tânăra Dai Fenglian, moștenitoarea unei averi neașteptate, și comandantul Yu, iubitul ei, care organizează rezistența împotriva japonezilor, sunt cuplul originar în jurul căruia va gravita istoria „clanului sorgului roșu”. O istorie plină de patimă și de cruzime, în care roșul pasiunii și al sângelui vărsat se împletesc, la fel ca trecutul recent și trecutul mitic al ținutului Gaomi. Cartea lui Mo Yan este o saga violentă și pătimașă, transfigurând realitatea, abjectă și măreață în același timp, în legendă.
Nobelul pentru literatură se acordă din 1901, însă au fost șapte ani în care acest premiu nu a fost decernat: 1914, 1918, 1935 și 1940 – 1943, în perioada celui De-Al Doilea Război Mondial. Cel mai tânăr laureat a fost Rudyard Kipling, care avea doar 42 de ani în 1907, când i s-a înmânat premiul, iar cel mai vârstnic a fost Doris Lessing, care a primit premiul la 88 de ani, în 2007. Din cei 108 laureați, doar 12 au fost femei.
De-a lungul istoriei sale centenare, Nobelul pentru literatură a fost refuzat de două ori, în 1958 de către Boris Pasternak (forțat de autoritățile sovietice), și în 1964, de către Jean Paul Sartre (pentru că a refuzat toate premiile care i s-au oferit ).
Deși acest premiu se acordă pentru ansamblul operei unui scriitor, au fost situații în care Comitetul Nobel a nominalizat explicit una dintre opere. Astfel, Ernest Hemingway a fost recompensat pentru Bătrânul și marea, Roger Martin Du Gard pentru saga Familia Thibault, John Galsworthy pentru Forsyte Saga, Thomas Mann pentru Casa Buddenbrook, Wladyslav Reymont pentru Țăranii, Knut Hamsun pentru The Growth of the Soil, Carl Spitteler pentru Olympian Spring, Theodor Mommsen pentru Istoria Romană.