Aşa cum ne-a obişnuit, Umberto Eco vine cu încă o piesă literară surprinzătoare şi generoasă: confesiunile sale de romancier.
Umberto Eco: „Mă consider un foarte tânăr şi, desigur, promiţător romancier, care a publicat pînă în prezent doar cinci romane şi care va publica nenumărate altele în decursul următorilor cincizeci de ani. […] deşi mă consider mai degrabă un teoretician de profesie, şi doar un amator în calitatea mea de scriitor de romane.”
„Am început să scriu romane în copilărie. Mai întâi găseam titlul, inspirat de regulă din cărţile de aventuri ale vremii, foarte asemănătoare Piraţilor din Caraibe. Mai apoi desenam dintr-o suflare toate ilustraţiile, după care mă apucam de cel dintâi capitol. Cum însă dintotdeauna am scris folosind litere de tipar, încercând să imit textele publicate, mă trezeam epuizat după doar câteva pagini şi renunţam. Fiecare dintre operele mele era aşadar o capodoperă neterminată, ca Simfonia neterminată a lui Schubert.
La vârsta de 16 ani, m-am apucat, desigur, ca orice adolescent, de scris poezie. Nu îmi amintesc exact dacă nevoia de poezie a constituit şi cauza celei dintâi (platonice şi nedeclarate) iubiri sau viceversa. Combinaţia a fost dezastruoasă. Însă, aşa cum scriam odată – deşi sub forma unui paradox enunţat de unul dintre personajele mele de ficţiune –, există două soiuri de poeţi: cei talentaţi, care îşi ard propriile poeme la vârsta de 18 ani, şi cei lipsiţi de talent, care continuă să scrie poezie întreaga viaţă” – acestea sunt doar câteva dintre mărturisirile pe care Umberto Eco le face în volumul Confesiunile unui tânăr romancier, o retrospectivă a activităţii sale de scriitor.
Umberto Eco şi-a publicat primul roman, Numele trandafirului, când avea aproape 50 de ani. Dupa trei decenii, Confesiunile prezintă modul în care îşi construieşte operele, de la alegerea perioadei şi a locului unde plasează acţiunea până la „asamblarea” imaginilor şi a episoadelor. În îmbinarea de real şi imaginar sunt prinşi şi cei aflaţi în afara acestor lumi inventate. De ce ne impresioneaza lacrimile unui personaj? În ce măsură Anna Karenina, Gregor Samsa şi Leopold Bloom „există”? Eco face o subtilă analiză a operei literare, surprinzându-ne din nou cu teoriile sale despre arta ficţiunii, plăcerea lecturii şi puterea cuvintelor. Ediţia în limba română a volumului apare zilele acestea la Polirom, în colecţia Plural, în traducerea Ioanei Gagea.