de Virginia COSTESCHI
Istoria literaturii este plină de tot felul de snoave și studii de caz despre cum au ajuns celebri mulți dintre autorii care acum sunt deja în lista de clasici. Arhivele marilor edituri din Marea Britanie, Statele Unite, Franța, Germania, Italia sunt pline cu scrisori de respingere adresate unora precum Jorge Louis Borges, Isaac Bashevis Singer, Sylvia Plath, Jack Kerouac, Jean-Paul Sartre, Anaïs Nin, Mordecai Richler, Barbara Tuchman, James Baldwin, Vladimir Nabokov ș.a..
Editorii au refuzat-o de 38 de ori pe Margaret Mitchell când le-a trimis spre publicare Pe aripile vântului, iar Stephen King a pățit la fel cu Carrie însă doar de 30 de ori. J. K. Rowling a fost desființată de 12 editori când a terminat primul volum din seria Harry Potter; și se spune că i-a invitat la masă după ce cartea a înregistrat acel succes răsunător. N-am găsit informații despre câți au acceptat și câți au refuzat-o, din nou. Iar romanul de debut al lui e.e. cummings, The Enormous Room, a fost publicat pe cheltuiala autorului și dedicat celor 15 publisheri care l-au respins. Jennifer Weiner a fost refuzată de 23 de agenți înainte de a găsi unul care să creadă în personajul ei principal, o femeie supraponderală.
Și dacă publisherii te refuză, ajungi la ideea că e mai bine să devii propriul editor. Apare problema finanțării primului tiraj, iar aici imaginația trebuie să joace un rol important. În 2002, vicarul Graham Taylor și-a vândut motocicleta ca să-și finanțeze apariția primului tiraj din Stăpânul umbrelor, o poveste pentru adolescenți, despre magie neagră și credință, cu acțiunea plasată în secolul al XVII-lea. James Joyce a contribuit la finanțarea apariției primelor 1000 de exemplare din Ulysse. Beatrix Potter a editat pe cheltuiala sa primele 250 de exemplare din Aventurile iepurașului Peter. Și cred că deja e notorie povestea romancierului W. Somerset Maugham, care pe la 1897 avea probleme cu vânzarea tirajului primei sale cărți, Liza din mahalaua Lambeth, fiindcă editorul nu îi făcuse deloc reclamă. Maugham și-a asumat și rolul de agent de vânzări și a dat un anunț în câteva ziare londoneze: „Tânăr milionar, iubitor de sport, cultivat, cu gusturi muzicale alese și un caracter sensibil și răbdător, doresc să mă căsătoresc cu o tânără frumoasă care să semene eroinei din noul roman al lui W.S. Maugham.” Și în câteva zile vânduse tot tirajul!
Prin urmare, dacă vreți să vă publicați și promovați singuri cărțile, vă aflați într-o companie selectă. Pașii sunt relativ simpli, dacă aveți bugetul necesar: editarea cărții până ajunge la perfecțiune, tiparul, distribuția, promovarea. E bine să cheltuiți o parte din buget pe o redactare de calitate. Mulți autori au marele orgoliu al propriei opere și sunt de-a dreptul răniți când primesc observații privind forma, nu fondul scrierilor lor. Reacția lor este omenească, însă puțin absurdă. Nu cred că există – sau a existat – pe lumea asta un scriitor care să considere că opera sa de debut este impecabilă. Și dacă prima scriere e impecabilă, ce rost ar mai avea următoarele?
Resursele de auto-publicare sunt mult mai generoase astăzi. Vă puteți publica romanul de debut la o editură tradițională, care lucrează cu o tipografie clasică ori cu una digitală – și să finanțați tiparul. A doua variantă este să săriți peste editură – dacă tot nu se implică și își pune doar numele pe copertă, ce rost are? Faceți o cercetare de piață și alegeți cea mai bună tipografie. A treia variantă este să alegeți mediul online ca suport al cărții si promovării ei. Publicați online și vă promovați pe site-uri, bloguri, rețele de socializare…. Posibilitățile sunt nemăsurate. Iar dacă vreți exemple de succes din domeniu, iată unul aici. Canadianul Cory Doctorow este cel care a revoluționat modul în care sunt înțelese și aplicate drepturile de autor, fiind primul scriitor care a publicat un roman sub licența Creative Commons, care permite distribuția pentru uz personal, nu în scop comercial. De binefacerile internetului în promovarea cărților este convins și Paulo Coelho, după cum susține în acest articol…și apropo, este și el unul dintre scriitorii respinși de editori la debut, așa cum mărturisește în cartea Magul. Extraordinara viață a lui Paulo Coelho. Sunt sigură că Google vă va fi de mare ajutor, în caz că vreți să profitați de experiența altora în publicare pe web.
Iar după ce apare cartea, vin și reacțiile. Care pot fi pozitive sau negative, cele mai multe subiective, pentru că vin de la oameni care citesc nu doar cu ochii, ci și cu sufletul. Când scrii – orice, de la o știre până la un roman sau un volum de memorii – o parte din personalitatea ta este imprimată respectivului text. Ai ales anumite cuvinte, ai folosit anumite sintagme, ai inventat niște locuri, ai răsucit ordinea firească a lucrurilor….asta înseamnă amprenta personală. Dacă ești micul Dumnezeu al operei tale, pregătește-te să primești criticile muritorilor care te citesc. Nici o critică, nici o remarcă – asta înseamnă că ești pe jumătate mort ca scriitor. Avantajul criticilor este că te ajută să vezi lucrurile dintr-o perspectivă diferită și astfel mai înveți ceva folositor pentru următoarea carte. Reacțiile emoționale extreme îți arată că ai ales un moment delicat pentru debut ori nu ai maturitatea necesară pentru a înfrunta o remarcă dezagreabilă. Mai cred că măsura în care suporți critica arată cât de mult crezi în ceea ce ai scris și în tine, ca autor.
În final, vă dau câteva resurse demne de atenție în caz că ajungeți copleșiți de critici:
http://www.pickthebrain.com/blog/art-of-writing/
http://www.greywrites.com/2010/09/13/criticism-hurts-writing/
http://www.absolutewrite.com/specialty_writing/criticism.htm