EL James: ”Cu toții avem fantezii, dorințe ascunse, întunecate, e interesant să le explorăm”

EL James: ”Cu toții avem fantezii, dorințe ascunse, întunecate, e interesant să le explorăm”

Scriitoarea EL James ne-a acordat un interviu în urmă cu aproape 3 ani, în perioada pandemiei. La vremea aceea lucra la Freed – al treilea volum Fifty Shades din perspectiva lui Christian Grey (care între timp a apărut în traducere la editura Trei sub titlul Descătușat) – și la adaptarea cinematografică a romanului Mister, dar noi am invitat-o să rememoreze începuturile succesului său fulminant. Acum, aceeași editură Trei se pregătește de lansarea pe piață a continuării romanului Mister, Stăpâna. Cartea va fi în librăriile online și offline din toată țara începând din luna iulie.

Să ne întoarcem în timp, la apariția primului volum din serie, Cincizeci de umbre ale lui Grey. Povestea dvs. a făcut multe femei să se întoarcă la lectură după anii de școală – pentru că în prezent, după terminarea studiilor, cei mai mulți încetează să mai citească de plăcere sau pentru educație. Ați visat sau v-ați așteptat la succesul imens pe care l-a avut cartea la nivel mondial?

Nici într-un milion de ani. Niciodată, niciodată, niciodată. Încă sunt surprinsă și uimită când privesc retrospectiv. Mă mândresc că am readus oamenii spre lectură, mai ales femeile. E interesant, recent mă uitam un proiect fotografic – nu-mi mai amintesc numele fotografului – bazat pe ideea că timpul liber a devenit o chestiune feministă, deoarece femeile nu mai au timp să citească, nu-și mai fac timp pentru ele, au grijă de familii, părinți, în fine… Așadar, sunt încântată că femeile au găsit timp să evadeze într-o altă lume, despre asta este vorba. Pentru mine, Cincizeci de umbre este o poveste gen Frumoasa și bestia, mă bucur că cititoarele s-au întâlnit în cluburi de lectură pentru a discuta acest roman și de aici au trecut la lectura multor altor cărți. Sunt foarte încântată de asta.

Cum e să dobori recordurile de vânzări – ultimele cifre pe care le-am găsit online erau peste 150 de milioane de cărți vândute și milioane de fani pentru ecranizări. Trebuie să fie copleșitor…

Este copleșitor. Este copleșitor, dar înseamnă și o mare responsabilitate, pentru că trebuie să am grijă ca fanii să fie fericiți, de aceea am ajuns să scriu Freed. Mi-a luat mult timp să scriu această carte, dar acum mă bucur că e gata să plece spre cititori. E o responsabilitate și cu adevărat copleșitor; încerc să rămân în legătură cu ei, mai ales în perioada de izolare, atât de stranie. Zoom este uimitor pentru perioada asta, dar e ciudat să fii deconectat pentru atâta vreme. Dacă mă duc în social media, unde sunt foarte mulți oameni, e cam copleșitor.

Pe lângă toate acestea, ați provocat schimbări în viețile femeilor, care au îndrăznit să spargă anumite tabuuri sexuale sau care țin de intimitate. Le-ați ajutat să-și exprime sentimentele. Cred că efectele romanelor dvs. sunt greu de prevăzut.

Primesc multe scrisori, multe mesaje e-mail sau în social media. Reacția este, cum ați spus, copleșitoare. Sunt femei care îmi scriu ”Mi-ai salvat căsnicia/relația”, pentru că au descoperit o altfel de intimitate cu soții/iubiții/parteneri lor. Am scris Cincizeci de umbre pentru mine, de amuzament, dar e extraordinar că a avut acest efect. Am primit și scrisori de la bărbați. Îmi amintesc una anume, de la un domn de 70 de ani, care mi-a scris ”Mulțumesc că mi-ai amintit cum e să te îndrăgostești din nou”. Mesaje de genul acesta. Este extraordinar, extraordinar. Îmi mai aduc aminte de alt mesaj, de la un cuplu care avea un copil care nu suporta să fie atins. Ei au început să urmeze același proces pe care îl urmează Christian în roman și au avut rezultate spectaculoase. Numai reacții neașteptate, neprevăzute, pe care le respect cu adevărat.

În prima carte ați lansat expresia “zeița interioară”, care a devenit foarte populară și descrie fidel universul personal al unei femei.  Cum ați găsit-o?

Pentru că atmosfera din Cincizeci de umbre este atât de sumbră, am vrut ceva care să relaxeze puțin lucrurile. E amuzant, unii o adoră, alții o urăsc, are o dinamică stranie. De fapt, ea este acolo, căci cu toții avem un sine și un univers interior; de ce să nu îl exprimăm așa? Cu toții avem fantezii, dorințe ascunse, întunecate, e interesant să le explorăm.

Sunt curioasă: Anastasia și Christian din carte arată și se simt la fel pentru dvs. precum cei din ecranizare?

O întrebare foarte bună. E destul de dificil, pentru că erau în mintea mea când scriam cărțile și să-i văd apoi pe ecran… a fost un proces diferit. Cred că Dakota Johnson și Jamie Dornan s-au descurcat fantastic dând viață personajelor. Ironic, la casting mulți ziceau că nu sunt ei, dar apoi i-au văzut jucând și totul a fost bine. Oamenii își formează un ideal și imediat ce pui pe cineva în acel spațiu, deja ți-ai format o opinie, dacă ai citit cartea. Dacă nu ai citit-o, e ok, pentru că ai personajele în fața ta, apoi le regăsești în carte. Așa că trecerea asta a fost un proces interesant și sper să repet experiența.

Ați declarat că ați scris Mister ca o evadare, ca o versiune a dvs. asupra poveștii clasice a Cenușăresei. Cred că pentru acest roman v-ați activat abilitățile de istoric. Cum v-ați documentat pentru această carte?

Locul principal al acțiunii nu a avut nevoie de documentare, locuiesc în UK, știu Cornwall foarte bine, așa că m-am folosit de asta. Nu știam nimic despre Albania, a fost o alegere spontană și mă bucur că am făcut-o. Când m-am apucat de roman eram destul de dezorientată, pentru că s-a scris foarte puțin despre Albania. Dar este o carte grozavă, The Accursed Mountains, de Robert Carver, extraordinară. El a mers în Albania la scurt timp după căderea comunismului, când au avut primele alegeri democratice, în acea perioadă haotică. O lectură fascinantă, o țară fascinantă, o cultură fascinantă. Grație poziționării sale are o istorie atât de bogată. Prin urmare, eu și soțul meu am decis să ne ducem acolo, să experimentăm. Ne-am dus la Kukës, unde am stat câteva zile, e un loc tare frumos – așa am putut să o înțeleg mai bine pe Alesia și să îi spun povestea. Astea ar fi acele abilități. Din acea experiență voi folosi și în continuarea romanului: procesul de obținere a vizei, vremurile ciudate pe care le trăim, mai ales în UK, unde trecem prin acest ridicol Brexit, al cărui fan nu sunt, eu mă simt europeană. Sunt implicații majore pentru cei care vin aici. Va fi interesant.

Pe lângă povestea de iubire frumoasă și foarte emoționantă, Mister are niște teme sociale foarte serioase, precum traficul uman, imigrația… așa că vă întreb: este pentru dvs. o trecere de la romance către un alt gen literar?

Nu chiar, nu. Am început cu două personaje și voi vedea încotro mă duc. Pentru Mister, inițial am avut pe cineva care a dus o viață privilegiată și pe cineva care nu a avut-o. Discrepanța dintre ei a fost un detaliu foarte important pentru mine, mai ales acum, când mă găsesc într-o postură extraordinar de privilegiată, grație succesului Cincizeci de umbre. Am vrut să văd cum e să trăiești fără să ai nimic, să nu-ți poți permite nici măcar o pereche de șosete. Și temerea mea – mai ales după Covid și Brexit – este că această diviziune, care se întinde din ce în ce mai mult peste tot în lume, această inegalitate face planeta mai puțin ospitalieră pentru noi toți. E o temă care mă pasionează și aș putea vorbi mult despre ea, de aceea am vrut să explorez acea dihotomie și de aceea e o poveste gen Cenușăreasa: ea își găsește prințul, dar uneori cu toții avem nevoie de ajutor.

Am citit undeva că soțul dvs. a adus acasă niște rețete de mâncăruri albaneze.

Da, am gătit mult. Apare și în carte, un fel numit Tavë Kosi, l-a gătit acasă. Am făcut niște experimente, apoi le-am pus în carte. Soțul meu are un cont de Instagram unde pune lucrurile astea.

Să ne întoarcem în lumea literară. Aveți prieteni autori, vă întâlniți, vă scrieți… cum țineți prietenia în viață?

Grație social media, reușim. Sunt norocoasă că am mulți prieteni în lumea literară. Cu una dintre prietenele mele, Debra Anastasia – cea mai recentă carte a sa este Drowning in Stars, v-o recomand – am un schimb epistolar, ne adresăm diverse provocări – idei de scris, câte cuvinte scriem pe oră etc. Am mai făcut asta cu prieteni în trecut. E drăguț, am mulți prieteni, dar ce e interesant e că nu ajungem să discutăm prea des despre scris. Am o prietenă cu care fac asta, Ruth Clampett, mi-e foarte bună prietenă. Ea citește capitolele, recenziile și altele, eu fac la fel pentru ea. N-a mai publicat de mult, dar acum are o carte gata și abia aștept să apară. E drăguț să ai prieteni, dar cel mai bine e când ne întâlnim și discutăm, căci fiecare are propriul proces creativ și e fascinant cum oamenii fac lucrurile atât de diferit. Îmi lipsește acea interacțiune, am putea să o avem mai des, poate ar trebui să inițiez ceva, niște discuții despre scris. Dar suntem prea ocupați cu scrisul, ca să mai și vorbim despre el.

Am citit că dvs. și soțul dvs. aveți o tradiție foarte drăguță de Crăciun, în ultimii 33 de ani (n.r. aproape 36 acum) – acum le spunem oamenilor de cât timp sunteți căsătoriți. Puteți să ne spuneți despre ce e vorba?

E L J: Da… de fapt am pierdut prima fotografie, dar iată, aceasta este din 1988, eram niște copii. Ne facem în fiecare an câte o poză Polaroid și o agățăm în bradul de Crăciun. Am pierdut 1987, aceasta e din 1988. Aceasta este cu noi și fiul cel mare, când s-a născut, în 1994. Iată-l din nou, atât de drăguț, în 1995. Da, facem asta în fiecare an. Acum suntem noi patru – cei doi băieți sunt adulți acum – câinii, anual facem poza și o punem în brad. Toate laolaltă arată foarte frumos, e o tradiție minunată, aș recomanda oricui să înceapă una, e un mod încântător de a privi în trecut.

E minunată. În perioada pandemiei v-ați găsit un nou hobby, ați citit mai mult, ați văzut mai multe seriale?

Da, chiar am văzut mai multe seriale. Unul care mi-a plăcut foarte tare se numește The Originals, nu știu dacă îl știți, este despre o familie de vampiri, vrăjitoare și vârcolaci și altele. L-am adorat. Am mai văzut și altele, dar în cea mai mare parte a timpului am scris, romanul e incredibil de mare, a durat ceva să-l scriu și cum spuneam, încă lucrez la redactare, probabil câteva luni. Hobby-uri noi, nu, am scris mult. Mi-ar fi plăcut să am un hobby nou. Dar am făcut puzzle-uri. Când ai nevoie să te recompui, te apuci de un puzzle și totul în jur dispare, e ca o vacanță. Să faci un puzzle e o vacanță. Aș zice că trăim idealul aici, în Londra.

Cum vedeți viitorul? Pandemia a schimbat multe domenii și multe lucruri în viețile noastre nu vor mai fi la fel.

E o întrebare importantă, pentru că e vorba despre a avea grijă de planeta noastră. Cred și sper că de acum înainte vom fi mai conștienți de asta și vom face mai multe. Nu știu ce ne va aduce viitorul, nu am un glob de cristal, dar știu că trebuie să fim mai atenți cum ne purtăm cu animalele, cu planeta. Am văzut un documentar extraordinar, numit Kiss the Ground, despre regenerarea solului – și e ciudat că Christian Grey e foarte pasionat de asta – și mi-a dat speranța că în orice parte a planetei se poate regenera solul, iar asta are un imens efect benefic asupra a tot ce-i în jur. V-aș recomanda să-l vedeți și să acționați mai departe.

Vă mulțumesc pentru acest interviu și vă trimitem o mare îmbrățișare virtuală.

Mulțumesc mult, trimit și eu o imensă îmbrățișare virtuală fanilor mei din România, un loc pe care mi-ar plăcea să-l vizitez într-o zi, când vom putea face asta. Este pe lista mea de locuri de vizitat.

(Foto EL James / ActuaLitté – London Book Fair 2019, CC BY-SA 2.0, https://commons.wikimedia.org/w/index.php?curid=77764042)

Back to top