Orfani în Brooklyn, romanul lui Jonathan Lethem mult-așteptat în România, ajunge în sfârșit în librării! Cel puțin eu îl aștept de la începutul verii! Este un omagiu adus povestirii clasice cu detectivi, un roman absolut captivant, memorabil în recursivitatea sa şi fascinant. Are influențe din Doctorow, Chandler, Oliver Sacks, Irvine Welsh, Philip Marlowe.
Lionel Essrog este măscăriciul Brooklynului, un orfan pe care impulsurile sindromului Tourette de care suferă îl fac să latre, să numere şi să masacreze limba engleză în cele mai surprinzătoare şi originale moduri. Împreună cu trei veterani de la Orfelinatul pentru băieţi St. Vincent, el munceşte pentru agenţia de detectivi a măruntului mafiot Frank Minna. Dar viaţa fără Frank Minna, charismaticul Rege al Brooklynului, ar fi de neimaginat, prin urmare cui îi pasă dacă sarcinile pe care acesta le încredinţează băieţilor sunt… ei bine, nu chiar legale. Însă când Frank este înjunghiat mortal, lumea lui Lionel este zgâlţâită din temelii. Roman distins cu National Book Critics Award 1999 şi Gold Dagger Award 2000. Declarat Cel mai bun roman al anului 1999 de Esquire, McSweeney’s, Tin House, The New York Times și Paris Review.
Acum câte ceva din culisele facerii acestei cărți. Lethem mărturisește, într-un interviu acordat după apariția cărții în Statele Unite, că dintotdeauna a văzut lumea prin ochii unui orfan. A crescut în Brooklyn într-o familie atipică: bunica lui a fost părăsită de bunic pe când mama lui era foarte mică, așa că acest tipar a fost oarecum preluat și de familia acesteia. Mama, cea care trebuia să asigure baza de siguranță și echilibrul fiului, s-a trezit ea însăși pierdută într-o lume pe care nu o mai înțelegea. De aceea, Lionel Essrog apare ca un alter ego ficțional al autorului, pentru că are foarte multe dintre temerile și zbaterile din tinerețe ale acestuia.
Iar Frank Minna este un omagiu secret pentru bunica lui Lethem, Minna Frank, mamă singură în Brooklyn-ul anilor 50 și muncitoare într-o fabrică de murături. Modul în care completa actele administrative genera întotdeauna confuzii: lumea credea că e bărbat și se trezea cu telefoane în care era solicitat domnul Frank Minna. Într-o zi, exasperată, bunica lui Jonathan Lethem îi spune: „Nu mai suport, îl caut pe Frank Minna ăsta!“ Găsește un singur Frank Minna în cartea de telefon, îl sună, îi spune despre ce e vorba și la final îl cere foarte abrupt de bărbat, „ca să se termine circul“. Ghinion: Frank Minna era deja căsătorit.
Orfani în Brooklyn va fi cu siguranță o lectură la care vă veți întoarce. Lethem are darul de a scrie cărți mari – adică voluminoase – dar acesta este încă un avantaj: vă veți despărți mai greu de personajele lui. Mai multe detalii despre celelalte romane și sursele de inspirație ale autorului american găsiți în interviul acordat de Jonathan Lethem publicației Paris Review.