Felix Palma este un scriitor spaniol care a cunoscut ascensiunea rapidă în topurile de vânzări internaționale cu primele două volume ale Trilogiei Victoriene, Harta timpului și Harta cerului. Două volume fantastic de frumoase, scrise în stilul victorian, pline de aventuri interesante și de detalii istorice atent documentate. Dacă vă era dor de o lectură-good old fashion style, aceste volume sunt ideale.
Prezent în România pentru lansarea celei de-a doua cărți, autorul spaniol a vorbit despre scris, operele care l-au fascinat, „prietenia“ cu H.G. Wells și pasiunea sa pentru lectură. Un interviu în exclusivitate pentru BookMag.
Ați fost multă vreme admirat și aclamat pentru povestirile dvs., multe dintre ele recompensate cu premii literare prestigioase. Cum ați făcut trecerea de la povestire la roman și apoi la roman de mare amploare?
Am început să scriu povestiri pentru că era cea mai ușoară metodă de a-mi plăti facturile. Mi-am dorit să trăiesc doar din scris, să nu mai am nici un job, de la care să vin acasă și să mă apuc de scris, aș fi fost foarte obosit. 
Din fericire, în Spania există multe concursuri pentru proză scurtă și romane, așa că am putut câștiga rezonabil. Când se adunau mai multe povestiri, scoteam o carte, mai luam un premiu – au ieșit cinci astfel de colecții de povestiri.
Îmi plac foarte mult povestirile și eu cred că sunt mai greu de scris decât romanele. Îmi imaginez că o povestire bună, cum au scris Cortazar sau Poe, e greu de făcut, e ca un mecanism de ceas.
După cele cinci colecții de povestiri, am considerat că am dat tot ce puteam în acest domeniu. Povestirile nu-ți permit să dezvolți personaje, narațiuni complexe, așa că am decis să fac trecerea la roman. Ajunsesem și la o anumită stabilitate economică…
O povestire se scrie în zece zile – dacă e proastă, asta e, ai pierdut zece zile. La roman scrii un an sau doi…dacă e prost, ai pierdut o grămadă de timp. Așadar romanul a fost o cotitură în cariera mea scriitoricească, iar trilogia aceasta a fost nivelul următor. Mi-a adus mulți cititori în Spania și în străinătate. Dar tot ce s-a întâmplat cu trilogia nu a fost plănuit de la început, am decis să o extind din mers.
De ce ați ales să fiți un povestitor?
Pe când eram foarte mic, când mă uitam împreună cu frații mei la filme, eram mai atent la reacțiile lor decât la acțiunea filmului. Așa am înțeles că fericirea mea stă în a spune povești care să emoționeze oamenii – să-i facă să râdă, să plângă, să se îndrăgostească. Dacă tatăl meu ar fi fost director de cinema, domeniul acesta poate mi-ar fi fost mai la îndemână, ori dacă aș fi știut să desenez făceam benzi desenate… Dar noi aveam în casă o mașină de scris și am descoperit că tastatura ei poate să nască toate cuvintele din lume – iar cu ajutorul lor pot spune povești. La vremea aceea eu aproape că nu citeam cărți, dar după primele încercări literare am devenit un cititor doar ca să văd cum se scrie o carte.
Orașul dvs. natal e cunoscut ca punct de start al călătoriei exploratorului Cristofor Columb spre lumea nouă. Se pare că a rămas ceva în aer pt. dvs., care explorați lumi fantastice și ne invitați în călătorii extraordinare.
Locul acela nu are o legătură directă cu opera mea. Sunt mulți scriitori spanioli care scriu despre locurile lor natale, dar opera mea este un scenariu de la un capăt la altul, nu are nici o legătură cu realitatea orașului meu.
Spuneți într-un interviu mai vechi că treaba dvs. este să scrieți, să citiți, să vă distrați. Ați mai adăugat ceva în ultima vreme la acest „job description“?
Cred că scriitorii sunt de fapt copii. Eu încă am pasiuni copilărești – citesc, văd filme, citesc reviste de benzi desenate. Scrisul trebuie să îl distreze în primul rând pe autor, eu așa cred. De aceea scrierile mele au un umor subteran.
Julio Cortazar v-a influențat cel mai mult scrisul. În ce fel?
Pentru mine opera sa a fost o revelație. Când i-am citit cărțile, am descoperit ce vreau eu să fac în viață. Are tot ce poate da o povestire și face tot ce se poate face cu limbajul.
Cum începeți un nou roman: construiți intriga, aveți doar o panoplie de personaje și lăsați acțiunea să curgă…vă e necesară o singură frază de pornire…?
În Spania e o clasificare care nu știu dacă există și aici: sunt scriitori cu plan și scriitori cu busolă. Cel cu busola scrie fără să știe încotro merge, se lasă condus de poveste. Eu sunt scriitor cu plan. La Harta timpului am planificat totul, cu o schemă detaliată a intrigii, a personajelor. Ultima parte a trilogiei va lega toate misterele lăsate nerezolvate și la fiecare 20 de pagini am avut o desfășurare a acțiunii și a personajelor.
Fraza este foarte importantă în povestire. Spre deosebire de roman, în povestire trebuie să „agăți“ cititorul, să îi captezi interesul de la prima frază. La roman se spune că e important ce e în mijloc, dar la povestire prima frază e foarte – foarte gândită.
Ați scris foarte mult despre H.G. Wells în cele două volume ale trilogiei victoriene. Ce vă atrage la personalitatea și opera acestui scriitor?
I-am citit memoriile, biografiile care i-au fost dedicate și este unul dintre scriitorii mei preferați. M-am documentat foarte mult, îl simt foarte aproape, ca pe un frate. A fost un vizionar, a creat SF-ul, subgenul călătoriilor în timp, pe cel al invaziilor extraterestre, pe cel al experimentelor științifice atipice și al omului de știință nebun… Scriitura sa era destul de plată, dar ideile și viziunea literară sunt extraordinare și asta m-a fascinat la el.
În Harta cerului descrieți ritualul de scris al lui Wells. Care este al dvs.?
Personajul lui Wells este un fel de alter ego al meu, am filtrat prin sita personală tot ce face el. Foarte multe gesturi ale lui sunt ale mele. Am inventat o bună parte, evident, pentru că romanul este o invenție de la cap la coadă, chiar dacă are printre personaje și nume istorice. Nu am vrut să am un Wells rigid, fără viață. Am vrut să fie uman, să pară credibil.
Edgar Allan Poe are un portret foarte frumos și tragic în Harta cerului. Se numără și el printre autorii dvs. favoriți?
Este unul dintre autorii fundamentali ai literaturii fantastice universale. Este părintele povestirii cu detectivi, el a creat metoda deducției logice, el a consacrat literatura de groază. El i-a inspirat pe urmașii literari precum Arthur Conan Doyle. Am folosit în Harta cerului povestea lui Arthur Gordon Pym, foarte ciudată și misterioasă. Se spune că atunci când a murit, Poe a repetat de multe ori numele Reynolds și nimeni nu a aflat la cine se referea. De aici am creat legătura cu exploratorul care a dorit să călătorească spre centrul pământului – și mi-am imaginat cum ar fi ca ei doi să se întâlnească în călătoria spre Antarctica.
Gilliam Murray din Harta timpului este, pentru scurtă vreme, Montgomery Gilmore din Harta cerului. H.G. Wells este același, însă duplicat. Acțiunea din Harta cerului este mai intensă decât cea din Harta timpului, mă întreb ce ritm va avea ultimul volum.
Fiecare temă îți permite un anumit ritm. În Harta timpului aveam mai multe posibilități: adevăr și minciună, universul paralel…La volumul doi, invazia marțiană mi-a permis doar o accelerare și o intensificare a acțiunii.
Iar cel de-al treilea volum, care pleacă de la Omul invizibil al lui H.G. Wells, va fi dedicată explorării lumilor de dincolo, cu spirite și case bântuite. O să aibă mai multe scene de groază, promit. Va fi un fel de omagiu adus romanului gotic, iar unul dintre noile personaje este Arthur Conan Doyle.
În cărțile dvs. este o doză mare de umor, în descrieri, în dialoguri – probabil că aceasta este una dintre mărcile dvs. scriitoricești. Însăși relația dintre strănepoata unui impostor și un vânzător de iluzii este ironică, dar este și o poveste de dragoste specială.
Tot ce scriu este impregnat de umor. Un umor insinuant, subteran. Folosesc umorul nu ca pe un scop, ci ca pe un vehicul care mă duce undeva. În cărțile mele se vede o evoluție, personajele mele încep prin a fi fantastice și ajung să aibă o tendință către absurd. În trilogie, povestitorul din secolul XIX mi-a permis un anumit gen de unor.
Cât despre povestea ironică de amor, am vrut să aibă o evoluție firească. Romanul mi-a permis să descriu o îndrăgostire în timp real, cititorul e martor la apropierea lor. Chiar dacă la început nu crezi că vor fi împreună, ei se apropie firesc. Am vrut să transform ticălosul din prima parte, să îl purific prin dragoste în cea de-a doua parte.
Vorbiți foarte mult în aceste două cărți despre vise, idealuri, țeluri fantastice. Erau foarte în vogă acum 150 de ani, dar ce se întâmplă cu ele acum? Omul modern mai are timp să viseze, mai poate să viseze?
Cred că omul victorian era ingenuu, credul și de aceea a luat de bune povești precum cea cu locuitorii de pe Lună. Era un mod de a se izola de lumea înconjurătoare – revoluția industrială a însemnat multă mizerie, sărăcie, totul era gri și urât. Oamenii aveau nevoie să evadeze în lumi imaginare, tot atunci au apărut și mișcările spiritiste, lumile oculte.
Acum ne refugiem în internet, dar tot mai ghicim în cărți, în tarot, tot mai suntem curioși în legătură cu inexplicabilul și construim teorii ale conspirației despre lumile pe care nu le cunoaștem destul. Avem nevoie să visăm, lumea are nevoie să fie mai mult decât este.
Dacă ați putea schimba istoria unde ați interveni, în ce perioadă?
Sunt atât de multe…Aș schimba războaiele, Holocaustul, dar, cum spunea și Wells la un moment dat în carte, trebuie să ai grijă cum schimbi, ca nu cumva să provoci tragedii și mai mari.
Când ați început trilogia ați avut în minte un anumite gen de cititor? Mie mi se pare că scrieți pentru cei care iubesc clasicii.
Am omagiat literatura populară a secolului XIX – Wells, Stevenson, Dumas, Dickens – scriitori care creau pentru noua burghezie în formare, care migrase de la sat la oraș, erau cititori care doreau alt gen de literatură. Aveau nevoie de cărți despre ceea ce trăiau ei, nu apreciau literatura aleasă a lui Byron, de exemplu. Tot atunci a crescut și literatura de aventuri – să ne amintim doar de Livingstone în Africa și toate corespondențele sale de acolo. Totul era o mare aventură.
Ce hartă desenați acum?
Harta lumii de dincolo. Spiritism, magie, case bântuite…trilogia se va închide cu explicarea tuturor misterelor din primele două volume.