Istoria universală – compendiu al evenimentelor şi realizărilor umane

Istoria universală – compendiu al evenimentelor şi realizărilor umane

Editura All anunţă apariţia pe piaţă a lucrării Istoria universală, un studiu cronologic amănunţit al existenţei omului pe pământ, de la originile sale şi până la evenimentele cele mai recente. 

Lucrarea de faţă prezintă o serie de evenimente petrecute pe toate continentele (o atenţie aparte fiind acordată continetului american) pentru a facilita înţelegerea lumii extraoccidentale şi aşa-numitelor „culturi îndepărtate“. Istoria universală este un excelent compendiu al evenimentelor şi realizărilor umane, expunând şi documentând reperele semnificative ale istoriei cunoscute şi acordând egală importanţă aspectelor politice, economice, culturale şi sociale ale acesteia.

Este o lucrare accesibilă oricărei categorii de cititori, datorită stilului pedagogic de prezentare a temelor. Acestea sunt expuse în detaliu, într-o manieră clară şi coerentă, şi sunt însoţite de un excelent material iconografic şi informativ, reprezentat atât de gravuri şi fotografii, cât şi de hărţi istorice, grafice, tabele şi cronologii.

Istoria universală este structurată în patru volume color (Preistoria şi Antichitatea, Evul Mediu. America precolumbiană şi hispanică, Epocile Modernă şi Contemporană, Lumea actuală). Primul volum, Preistoria şi Antichitatea, este disponibil la preţul de 69.90 lei.

Editura ALL este unul dintre principalii jucători pe piaţa de carte din România, având conform estimărilor oficialilor companiei o cotă de piaţă de 7,5%.

Back to top