Fragmente de jurnal si publicistica, alaturi de cele mai reusite povestiri si scrieri in proza ale Sylviei Plath, reunite in volumul Johnny Panic si Biblia Viselor – un volum ingrijit chiar de poetul Ted Hughes, fostul sot al poetei, cel despre care se spune ca ar fi fost motivul sinuciderii acesteia, in 1963.
Volumul ofera cititorilor ocazia de a descoperi tainele atelierului de creatie al Sylviei Plath, una dintre cele mai talentate poete americane ale secolului XX, modul in care o istorie personala se fictionalizeaza, devenind literatura pura. In plus, textele din volum dau adevarata masura a scriitoarei: rafinata si directa, cruda si sensibila, intelegatoare si ironica, Sylvia Plath e, intr-adevar, o artista proteica.
Putini scriitori ai secolului trecut au starnit un asemenea interes precum o face Sylvia Plath: zeci de carti sau poeme o au drept personaj, mii de articole i-au fost dedicate, zeci de mii de disertatii analizeaza opera ei, sute de volume inceraca sa-i refaca biografia, totul culminand cu interesul Hollywoodului pentru personajul Sylvia Plath, materializat in filmul Sylvia, din 2003, cu Gwyneth Paltrow, Daniel Craig si Jared Harris in rolurile principale.
„Sunt scrieri deosebit de interesante, care merita pastrate, fie si doar ca indicii cu privire la autobiografia launtrica a Sylviei Plath. Unele dintre ele demonstreaza, chiar mai clar decat povestirile mai reusite, cat de mult i-a imobilizat fantezia si inventivitatea simpla prezenta obiectiva a lucrurilor si intamplarilor. Pictorita de natura moarta din ea era loiala obiectelor. Faptul direct ucidea orice putere sau inclinatie de a-l rearanja sau de a-l vedea altfel. Aceasta limitare la circumstantele prezente, temnita atat de multor scrieri ale ei in proza, a devenit o parte integranta a duritatii si adevarului poeziilor pe care le-a scris mai tarziu”, declara Ted Hughes in prefata editiei in limba engleza.