Gaudeamus 2012. Câteva sugestii, ca să nu vă rătăciți în târg

Gaudeamus 2012. Câteva sugestii, ca să nu vă rătăciți în târg

După cum știți la Gaudeamus 2012 ar trebui să aibă loc nu mai puțin de 650 de evenimente. Cum să le alegi pe cele mai interesante și cum să poți asista la cât mai multe? Ca să vă ușurez alegerea, o să fac o trecere în revistă a celor mai notabile apariții editoriale, astfel încât, chiar dacă nu ajungeți la lansare, să știți unde găsiți cartea sau cărțile care vă interesează. Încep cu editurile mari, care și de data aceasta s-au pregătit temeinic pentru întâlnirea cu cititorii.

Polirom și Cartea Românească vor avea peste 1100 de titluri la acest Gaudeamus. Ca în fiecare an, vom veni cu tolba plină: peste 1100 de titluri la reducere (20%), oferte speciale şi pachete promoţionale, titluri la preţul unic de 9,99 lei, noutăţi foarte aşteptate, proiecte editoriale noi, întîlniri cu cei mai îndrăgiţi scriitori români“, spun reprezentanții editurilor. Gabriela Adameșteanu, Emil Brumaru, Andrei Oișteanu, Filip Florian, Cătălin Dorian Florescu, Daniela Zeca Buzura, Simona Sora, Ion Ianoși, Mircea Mihăieș, Alina Mungiu-Pippidi, Florin Irimia, Florina Ilis, Radu Aldulescu, Matei Vișniec, Bogdan-Alexandru Stănescu, Radu F. Alexandru, Tudor Chirilă și Adelin Petrișor sunt printre cele mai răsunătoare nume care se vor afla la evenimentele Polirom și Cartea Românească.

Cele peste 1000 de titluri Humanitas, Humanitas Fiction și Humanitas Multimedia vor avea prețuri speciale, cu reduceri între 10% și 40%. Iar printre autorii celebri pe care îi veți întâlni în stand sau la raft sunt Dan C. Mihăilescu, Vladimir Tismăneanu, Vlad Zografi, Andrei Pleșu, Lucian Boia, Ioana Pârvulescu, Martin S. Martin, Gabriel Liiceanu, Mircea Cărtărescu, Neagu Djuvara, Matei Pleșu, Mo Yan, Alessandro Barrico, Amos Oz ș.a.

Editura Univers a rezervat pentru Gaudeamus 2012, pe lângă reducerile tradiționale pentru titlurile mai vechi, lansarea celor mai noi apariţii din colecţiile Secolul XXI – Fata pierdută de Peter Hoeg, Secolul XX – Oameni de porumb de Miguel Ángel Asturias şi Globus – Iubire de Hanne Ørstavik. Veți afla mai multe despre ele în ultima zi a târgului, în standul Dacia, la ora 14.00.

All îl aduce pentru al doilea an consecutiv pe Simon Toyne, autorul celebrului Sanctus, un thriller care ține cu sufletul la gură milioane de cititori din toată lumea. Până acum au apărut două volume ale trilogiei, prin urmare toți așteaptă deznodământul pe care îl speră la fel de spectaculos precum acțiunea cărții. Tot la standul grupului All vă veți putea întâlni cu Alexandru Arșinel, autorul unui remarcabil volum de memorii.

Trei vă așteaptă cu două hituri absolute: ultimul volum din trilogia Fifty Shades, Cele 50 de umbre descătușate, și romanul pentru adulți al lui J.K. Rowling – Moarte subită. Tot la standul editurii Trei îl veți revedea sâmbătă pe Pascal Bruckner, care va lansa Fanaticii apocalipsei. Tot aici – Schimbarea de Mo Yan, un volum autobiografic.

Pentru această ediție Gaudeamus, editura Nemira anunță multe noutăţi, lansări, 25% reducere generală, 2+1 cadou, pachete promoţionale, Black Friday – reduceri de până la 70%. Autori prestigioşi, peste 700 de titluri, multe noutăţi editoriale, zeci de pachete promoţionale şi reduceri fără concurenţă, toate vă aşteptă la standul Nemira. Pe lângă reducerea generală de 25%, vizitatorii târgului vor beneficia de oferta 2+1 cadou şi de o excelentă selecţie de cărţi la preţ fix de 5, 10, 15 sau 20 de lei. Nu ratați, sâmbătă, lansarea Anticipația.

Curtea Veche îi aduce, pentru cele zece evenimente editoriale importante, pe Lucian Croitoru, ASR Principele Radu al României, Prf. Bernard Lategan, Margareta Pâslaru, Adrian Cioroianu, Silviu Gherman ș.a.. Editura va avea reduceri între 15 și 50%.

Grupul Corint vă aşteaptă la târg cu  promoţii şi oferte excepţionale – reduceri între 25% – 70% din preţul de catalog, pachete promoţionale şi preţuri unice (5, 10, 15 şi 25 lei), lansări de carte şi, nu în ultimul rând, noutăţi. Pregătiți-vă pentru continuările Divergent și Maximum Ride și dacă aveți pitici în familie, aici găsiți cele mai frumoase cărți de povești pentru ei. Și nu ratați Noam Chomsky, Ian Rankin, Jean Bottero, L. Frank Baum.

Începând de miercuri, Litera își așteaptă cititorii la Gaudeamus cu peste 70 de noi apariții editoriale, numeroase premii, evenimente speciale și discounturi ce ajung până la 65%. Mai mult, editura a pregătit Vinerea Neagră a prețurilor. Toți cei care se vor afla vineri, 23 noiembrie, în standul Litera, vor beneficia de numeroase surprize pregătite de editură. De aici veți alege cu siguranță cartea de bucate semnată de celebra Nigella Lawson, volumul Dumnezeu nu e mare de Christopher Hitchens și Amprenta omului de Sebastian Faulks.

Paralela 45 vi-l readuce pe Apolodor, numeroase titluri practice și de dezvoltare personală – nu ratați Dieta Dash, cărțile lui Solomon Marcus și cele despre evenimentele lumii contemporane.

La standul editurii Spandugino vă veți reîntâlni cu efervescenta autoare canadiană de origine vietnameză Kim Thuy, care vine să lanseze Pentru tine, un volum epistolar scris în tandem cu Pascal Janovjak – delicios!

Storytellers of Sweden – for Readers Worldwide este un eveniment organizat de Headsome Communication (HC) pentru Ambasada Suediei în România, cu sprijinul Radio România – Tîrgul de Carte Gaudeamus și va avea loc joi, între orele 10.45 şi 18.30, la Bursa de Contacte. Transmis online worldwide, în limba engleză, proiectul îşi propune stabilirea unui dialog între specialiştii pieţei de carte din Suedia şi iubitorii de literatură din lumea întreagă. Cei prezenţi la eveniment vor avea ocazia să vizioneze evenimentele transmise în direct de la Rosenbad, Press Conference Centre, Stockholm. Intervenţia Ministrului Culturii (Lena Adelsohn Liljeroth), un film despre viaţa şi opera laureatului Premiului Nobel pentru Literatură din anul 2011 – Tomas Tranströmer, o dezbatere despre thrillerul suedez contemporan, un medalion foto dedicat lui August Strindberg, unul dintre cei mai influenţi dramaturgi ai secolului XX – acestea sînt doar cîteva dintre evenimentele incluse în program.

Tot HC organizează, în cadrul Tîrgului Internaţional de Carte Gaudeamus, prima conferinţă de presă dedicată invitatului de onoare la Bookfest 2013. Despre proiectul „Trei ţări, aceeaşi limbă: Germania, Austria, Elveţia – invitate de onoare ale Salonului Internaţional de Carte Bookfest 2013“ vor vorbi: Beate Kohler (directoarea Goethe-Institut Bukarest), Elisabeth Marinković (directoarea Forumului Cultural Austriac), Marc Bruchez (ataşat cultural al Ambasadei Elveţiei în România) şi Grigore Arsene (preşedintele Asociaţiei Editorilor din România). Invitaţii vor oferi atît informații despre prezenţa autorilor de limbă germană la cea de-a VIII-a ediţie a Salonului Internaţional de Carte Bookfest, cît şi date despre pieţele de carte din Germania, Austria şi Elveţia.

În rest, nu ratați standurile editurilor din Moldova și Rusia, dar nici pe cele ale editurilor mai mici de la noi, căci veți găsi multe cărți interesante.

 

Back to top