Grupul Editorial Trei vă aşteaptă cu noutăţi editoriale, lansări de carte și surprize pentru cititori, la Salonul Internaţional de Carte Bookfest 2016, care va avea loc în perioada 1 – 5 iunie la Romexpo. Cărţile editurilor Trei, Pandora M şi Lifestyle Publishing vor avea reduceri de până la 50%. De asemenea, peste 100 de titluri vor avea preţ promoţional 10 lei. Aceste oferte și multe altele vă așteaptă în pavilionul C1, standurile A14 și A04.
Iată câteva recomandări pentru lecturile estivale. Carieră malefică, de Robert Galbraith (aka J.K. Rowling) este o apariţie foarte aşteptată, la fel ca şi Cartea clanului din Baltimore, de Joel Dicker, Convinge-mă! — un nou thriller de Lee Child şi Cotloane întunecate, de Ruth Rendell.
Dintre delicatesele literare vă recomandăm trei volume excepţionale. În Împărăţia cerurilor, Emmanuel Carrère îşi imaginează începuturile creştinismului şi urmăreşte parcursul şi învăţăturile apostolilor Luca şi Pavel. Al doilea volum al tetralogiei napolitane a Elenei Ferrante, Povestea noului nume, continuă istoria celor două prietene-adversare, Lila şi Elena. Iar în Povestea cea bună, laureatul Nobel pentru literatură J.M. Coetzee dialoghează cu psihoterapeuta Arabella Kurtz despre nevoia umană de a imagina poveşti.
Pentru cei pasionaţi de psihologie, la standul Trei va fi, alături de multe alte titluri interesante, volumul Află adevărul, continuarea bestsellerului Spy the lie, în care foşti agenţi CIA ne învaţă cum să convingem pe oricine să facă mărturisiri complete. Seria de Psihologie Practică pentru Părinţi este completată de volumul Mamă, sunt tachinat! Cum să-ţi ajuţi copilul să facă faţă vieţii sociale, care face o pereche grozavă cu Ghidul de supravieţuire pentru adolescenţi, scris chiar de o adolescentă.
Cărți spectaculoase și surprize pentru cei mici
Colecţia PanDA de la Pandora M este o companie ideală pentru vacanţa micilor cititori. Elefantul Elmer, ursul Pom Pom, pisoiul Max, Mica Prinţesă, Jack şi celebra pisică MOG îi vor încânta pe copiii între 3 şi 7 ani cu năzdrăvăniile lor. Cititorii un pic mai mari se vor delecta cu aventurile micului geniu inventator Frank Einstein, vor putea descoperi secretele cosmosului în Profesorul Astro Cat şi frontierele Universului şi vor afla răspunsuri la întrebările lor despre lume din Filosofia pentru copii, bestseller absolut în toate ţările în care a apărut.
Această ediţie a Bookfest coincide cu sărbătoarea de 1 Iunie, aşa că multe dintre evenimente vor fi dedicate copiilor şi adolescenţilor, sub umbrela Bookfest Junior. Pandora M îi aşteaptă pe micii cititori cu ateliere creative şi o tombolă având ca premii ursuleţi panda şi pisicuţe MOG din pluş, cărţi, jucării, obiecte-surpriză, vouchere pentru cursuri educaţionale şi invitaţii la piese puse în scenă de actorii Teatrului Ion Creangă.
Lansările de carte ale Grupului Editorial Trei
La această ediţie Bookfest, Israel este ţara invitată, iar Dror Mishani, autorul romanului Dispariţia, publicat de Editura Trei, se va întâlni cu cititoriii săi la târgul de carte. Dror Mishani vă aşteaptă sâmbătă, 4 mai, la ora 17.00, la standul Israelului din Pavilionul C4.
Tot sâmbătă, 4 iunie, dar de la ora 11.00, lansăm la Scena Arena din Pavilionul C1 volumul 2 din BOOKĂTĂRIA DE TEXTE ŞI IMAGINI. Povestiri scrise, desenate, condimentate, sărate şi dulci pentru toate vârstele… coordonată de Stela Lie & Florin Bican. Cartea este publicată de Pandora M în parteneriat cu Faber Studio şi Clubul Ilustratorilor.
Duminică, de la ora 15.00, Chris Simion se întâlnește cu cititorii săi la Scena Arena din Pavilionul C1, pentru lansarea volumului În fiecare zi Dumnezeu se roagă la mine.
Nu uitați: noutăți remarcabile, reduceri consistente, surprize pentru cititorii mari și mici!