Vaclav Havel a murit. Mii de texte de evocare au invadat firesc media. Prefer să vă recomand o carte aparte, în care nu e vorba despre eroul Havel, marele preşedinte Havel, apărătorul drepturilor omului etc. Ci ceva mai mult din omul Havel, acela din închisoare (perioada 1979-1982) care îi trimitea scrisori soţiei sale Olga (prima sa soţie – au fost căstoriţi 32 de ani). Cartea se numeşte Scrisori către Olga, e o selecţie făcută de Jean Grosu din cele 144 de texte expediate de Havel în acea perioadă.
Să mai amintesc că foarte puţine texte româneşti au păstrat măsura şi au analizat personalitatea complexă a lui Havel fără ditirambi inutili? Pînă şi prieteni precum Timothy Gordon Ash au scris după moartea lui Havel cu atenţie, echilibru, amintind că poate preşedinţia prelungită n-a fost o idee bună. Apoi, foarte citit (din ce văd pe facebook) a fost şi un articol critic dur, dar foarte interesant despre destinul postcomunist al dizidentului Havel şi despre poziţia sa privind intervenţia militară din ex-Iugoslavia, publicat în 1996 de Slavoj Zizek. În mainstream-ul media din România au rămas însă în prim-plan plînsul exhibiţionist şi cam atît.
Să ne întoarcem deci la un Havel mai puţin mitizat. În spatele textelor trimise din închisoare am încercat să o descopăr cumva şi pe Olga Havlova (1933-1996), o femeie extraordinară, implicată în lupta politică dură, ca şi soţul său. Prezentările neutre încep toate cam aşa: Olga, de origine modestă, din familie săracă, muncitoare în fabrică, militantă, semnatară a Cartei 77 s-a căsătorit cu Vaclav scriitorul, gînditorul, fiul de milionar, rafinatul, estetul, filozoful, dizidentul etc. În acest dialog-monolog al lui Havel (textele soţiei nu apar) se aglomerează momente de criză, momente de egoism al bărbatului-erou din închisoare, apare cotidianul carceral, apar metode de a evita cenzura gardienilor etc. Deci numai texte „normale” nu sînt. Avocaţii îi recomandă să nu scrie decît chestiuni personale, nu idei, nu gînduri despre lumea de afară. Avem deci un amestec de raport medical (cum mai stă cu hemoroizii, cu vitaminele, cu greutatea etc.), liste de cumpărături (ţigări BT, ceai, mult ceai, cărţi, pastile) şi, spre sfîrşitul detenţiei, meditaţii extinse asupra unor scrieri din Levinas, mai ales – încep să apară cuvintele cu majusculă, iar Heidegger e şi el citat mai des. Olga dispare complet – este doar un destinatar abstract care primeşte exerciţiile de meditaţie ale soţului.
Relaţia cu Olga în scris e una stranie care va contraria probabil mulţi cititori şi mai ales cititoare. Havel e sfătos, ultraprotector, plin de cerinţe, dorinţe, sfaturi, pretenţii. Olga e vocea lipsă, e cea care primeşte sfaturi, ordine, îndemnuri, e pe post de receptor absolut. E discreţia absolută care merge pînă la absenţă. (Aşa a şi fost toată viaţa, o femeie pe cît de curajoasă şi hotărîtă în momente dificile, pe atît de discretă ca „soţie a lui Vaclav Havel”. Nu întîmplător zeci de mii de cehi au ieşit în stradă la moartea sa, în 1996).
Vaclav Havel e în centrul atenţiei, uită mereu să-i spună „la mulţi ani” de ziua ei, o roagă să-i scrie mai mult, tot mai mult (ea preferă scrisorile scurte şi, eventual, vederi) şi-i reproşează că nu o face pe cît ar vrea el de mult. Îi scrie cu majuscule mesaje precum următorul:
FII CALMĂ, LINIŞTITĂ, VESELĂ, HARNICĂ, SOCIABILĂ, AMABILĂ CU TOŢI, OPTIMISTĂ, AI GRIJĂ DE TINE, IMBRACĂ-TE FRUMOS. SPUNE DOAR LUCRURI INTELIGENTE. NU AMANA OBLIGAŢIILE NEPLĂCUTE, CITEŞTE CU ATENŢIE SCRISORILE MELE ŞI INCEARCĂ SĂ INDEPLINEŞTI SARCINILE PE CARE ŢI LE TRASEZ. FII CURAJOASĂ, DAR PRUDENTĂ. PREŢUIEŞTE-MĂ, FIE-ŢI MILĂ DE MINE, DAR NU INTR-ATAT INCAT SĂ TE INTRISTEZI. NU-ŢI PIERDE SPERANŢA ŞI IUBEŞTE-MĂ!
Uneori e romantic (îi spune o oră şi o zi în care se va gîndi foarte intens la ea), alteori e pisălog, alteori e crud. Cînd îi face un compliment nu uită să-i spună că de obicei nu e mulţumit de cum îşi îngrijeşte ea părul:
Erai imbrăcată cochet şi foarte şic. Chiar şi părul tău arată bine aşa – desigur, dacă il ingrijeşti (are, din cate ştii, tendinţa să arate ca nişte spice sau ca nişte paie – dar nu arăta aşa in timpul vizitei – şi sper să il porţi mereu aşa de elegant).
Sînt multe rîndurile despre omul modern, despre alienare. Dă exemple plastice: aşa cum vaca nu mai e vacă, ci a ajuns „input” şi „output”, aşa s-ar dezumaniza încet-încet şi omul modern, prea puţin implicat, prea individualist şi cu un comportament de animal domestic.
Tragedia omului modern nu constă in faptul că acesta cunoaşte tot mai puţine despre sensul propriei sale vieţi, ci că acest lucru il deranjează tot mai puţin.
Cît de actuale sînt aceste rînduri şi în contemporanul capitalism, asta-i o altă discuţie. Rîndul final din selecţia românească îi e adresat Olgăi: „Pe scurt, mă simt bine şi te iubesc. Vašek”. Însă Olga e marele personaj dureros de absent.
Scrisori către Olga nu conţine texte esenţiale pentru definirea personalităţii dizidentului sau politicianului Havel, dar conţine ceva din ceea ce Havel însuşi considera important: sloganul lipsit de sens trebuie abolit, e mai importantă discuţia normală despre oameni adevăraţi aşa cum au fost.
P.S. În textul lui Zizek e amintit un fapt mai puţin romantic: după ieşirea din închisoare V.H. ar fi petrecut primele săptămîni cu amanta de la vremea aceea. O fi importantă şi informaţia asta.