Ieri am stat cu Frida Kahlo-n brațe

Ieri am stat cu Frida Kahlo-n brațe

Chiar așa. Mi-a trebuit ceva vreme până să îmi fac curaj ca s-o abordez, dar așteptarea mi-a fost răsplătită. Frida e un ghid abil care te duce în Mexicul natal și îți arată locurile ei favorite făcându-te să crezi că ești martorul unor dezvăluiri incredibile. E frustă, dureros de sinceră, suferindă, pasională și inocentă în același timp, ambițioasă, visătoare și ….aș putea continua încă o zi.

Frida te duce în fața fiecărui tablou pictat de ea și te învață să privești dincolo de pânză, să o vezi în fiecare detaliu, să o înțelegi în fiecare fibră colorată. Fiecare imagine e o altă Frida, dar aceeași Frida – adorată și compătimită, oblojită și inaccesibilă, femeie-copil și simbol al eliberării sexuale. Frida e o enigmă, fie că e îmbrăcată în culori stridente sau în alb pur, dar se povestește e sine ca și când ar vrea să se dezbrace de mistere – de fapt, te coboară în tenebre și îți umple mintea cu imagini straniu parfumate.

coperta Andra Rotarupot să-mi explic lumea

ca un șotron pe care sărim

prin lațul care strangulează

un viitor

fără speranțe

un mecanism sigur

al dezastrului

Fiecare filă cu Frida e de fapt o altă față a Andrei Rotaru, încă un cod de înțelegere a versurilor ei din Într-un pat, sub cearșaful alb. Da, poezii! Nu citesc prea des, e un gen care mă sperie puțin, dar iată că din când în când am bucuria unor întâlniri ca aceasta. În volumul acesta de început, reeditat acum la frACTalia, Andra Rotaru e altfel decât în Lemur, unde e altfel decât în Ținuturile sudului. Câte Fride, câte Andre…

Ce mi se pare remarcabil este felul în care poeta scurtcircuitează realităţile, după o tehnică de obţinere a metaforei, însă fără să apeleze foarte des la figura de stil propriu-zisă. Cearşaful, tavanul, pânza, lemnul, apa, frigul, liniştea, varul sunt introduse în ringul discursului simplu, brut. Poeticitatea discursului ei îşi are sursa nu atât în sforării stilistice, cât în viziuni mitice, teribil de încărcate emoţional şi punctate de observaţii surprinzătoare prin subtilitate, iar nu prin bizarerie. Poezie pură, deja dincolo de postmodernism şi de modernismul nostru mereu recuperabil. (Felix Nicolau)

Andra Rotaru este autoarea volumelor Într-un pat sub cearşaful alb, Editura Vinea, 2005; En una cama bajo la sabana blanca, Bassarai Ediciones, Spania, 2008; Ţinuturile sudului, Editura Paralela 45, 2010; Lemur, Editura Cartea Românească, 2012. Selecții din poeme au fost traduse în douăzeci de limbi. Volumul Lemur a fost adaptat de coregraful american Robert Tyree, și performanceul a fost prezentat în America și Europa. A realizat documentarul All Together împreună cu scriitorul Raj Chakrapani, prezentat în Iowa și Chicago. De asemenea, a realizat proiectul fotografic Photo-letter pairing împreună cu Jared Krauss, care a implicat comunitatea din Iowa și scriitori. A beneficiat de rezidențe în Europa și America, dintre acestea cea mai recentă fiind International Writing Program, Universitatea Iowa (2014). Într-un pat, sub cearșaful alb a apărut recent în colecția Reeditări a editurii frACTalia.

Back to top