La opt ani scria predici, la 16 ani a avut prima experienţă lesbiană, iar la 25 a devenit o scriitoare faimoasă în Marea Britanie. A avut tot felul de meserii ciudate, iubiţi de ambe sexe şi un succes imens la public. Vorbeşte cu detaşare despre artă, artişti, sexualitate şi Dumnezeu, într-un interviu realizat în urmă cu câțiva ani. Doamnelor și domnilor, Jeanette Winterson!
Aţi văzut adevărata Veneţie? Când aţi scris Pasiunea aţi descris foarte puternic „propria Veneţie“.
Mi-e destul de greu să răspund, pentru că au trecut peste douăzeci de ani de când cartea a fost publicată în Marea Britanie şi, ca majoritatea oamenilor, nu-mi prea mai amintesc ce am făcut atunci. Nu fusesem la Veneţia când am scris cartea – Veneţia nu există; e un oraş inventat, aşa şi este firesc. Literatura nu e doar descriere – e invenţie. Sunt scriitor, nu realizator de documentare.
Aţi scris o carte care „manipulează istoria“, cum spuneaţi cu ani în urmă într-un interviu. Să fie aceasta marca dvs. distinctivă ca scriitor – rescrierea unor pasaje din istorie?
Mă îndoiesc – dar cred că trebuie să citiţi mai multe cărţi ale mele ca să aveţi o imagine completă a ceea ce fac. Trecutul e ca o încăpere în care nu mai locuim – o putem vizita şi uneori reaşezăm mobila. Istoria e o colecţie de obiecte găsite, niciodată nu avem totul şi mereu folosim un şablon pentru a ne ajuta să dăm un sens prezentului. Scriitorul nu are o datorie faţă de trecut, prezent sau viitor, ci mai degrabă faţă de sentimentele şi imaginaţia oamenilor.
Am înţeles că Pasiunea va fi ecranizată. Ne puteţi da mai multe detalii?
Nu există alte detalii. Miramax a cumpărat drepturile, dar nu a reuşit să obţină un scenariu care să poată fi transformat în film, aşa că a abandonat proiectul – slavă Domnului. Nici un om întreg la cap nu ar dori să ajungă la Hollywood – cred că nu eram în deplinătatea facultăţilor mele mintale când am semnat contractul. Acum aş lucra numai în Europa, cu oameni pe care îi cunosc şi în care am încredere.
Personajul Villanelle este foarte straniu şi original – are multe calităţi fantastice (precum mersul pe apă), dar pasiuni foarte reale – iubirea pentru doamna veneţiană. Cum l-aţi creat?
Am vrut să creez o femeie puternică, independentă, stăpână pe sine, dar şi eliberată de constrângerile vieţii obişnuite. Merge pe apă pentru că a moştenit asta de la barcagii, chiar dacă e singura femeie care poate face lucrul acesta. Poate duce o viaţă ambivalentă – masculină şi feminină – şi nu se teme de iubire. Asta este important – în zilele noastre multe femei se tem să fie rănite, aşa că iubesc incomplet sau deloc – şi, în mod paradoxal, sfârşesc prin a fi mult mai afectate decât dacă şi-ar fi riscat inimile. Villanelle e o femeie care riscă totul – atât pentru viaţă cât şi pentru dragoste – şi nu se teme. Suferă, dar nu îi este frică de suferinţă. Nouă ne e frică de orice – suntem nişte laşi, din punct de vedere moral şi emoţional – de aici şi numărul mare de nevrotici care îşi irosesc energia evitând sentimentele reale. Arta este întodeauna o cale către adevăratele sentimente, senzaţii.
Istoria dvs. personală ar putea fi un film: aţi avut tot felul de slujbe – make-up artist într-un salon de pompe funebre, asistentă într-un spital de nebuni, şofer pe o maşină de îngheţată, publisher. Care dintre ele v-a inspirat?
Lucrurile nu stau aşa – viaţa trebuie privită ca un întreg, nu pe bucăţele. Şi Portocalele nu sunt singurele fructe nu este o autobiografie, nu trebuie citită aşa. Viaţa mea a fost o succesiune de alegeri – dacă să fiu în siguranţă sau să îmi asum riscuri, dacă să părăsesc familiarul pentru necunoscut. Portocalele… a lansat o tendinţă în literatură – genul memorialistic ca povestire. M-am introdus în poveste ca personaj fictiv.
Ce citiţi acum?
Doi poeţi – Alice Oswald şi Don Paterson, şi o carte minunată scrisă de un canadian, Lewis Hyde, numită The Gift – How the Creative Spirit Transforms the World.
Există autori care v-au inspirat scrierile, convingerile sau alegerile?
Poeţii romantici englezi – Wordsworth, Coleridge, Byron şi, mult mai târziu, moderniştii – Virginia Woolf şi T.S. Eliot, dar şi Gertrude Stein – nu Joyce.
E adevărat că primul text pe care aţi învăţat să citiţi a fost Deuteronomul? Care este citatul dvs. favorit din Biblie?
Da, este adevărat. Iar citatul meu preferat este „La început a fost Cuvântul“.
Trăiţi la ţară, în Gloucestershire – mergeţi la pescuit, vânaţi şi aveţi o mică fermă bio. De ce aţi ales acest stil de viaţă în locul celui citadin?
Între timp am renunţat la pământ şi la animale. Trăiesc într-o căbănuţă din pădure cu pisicile şi câinele meu. Am o casă la Londra, care are la parter un magazin de delicatese – se numeşte VERDE şi puteţi afla mai multe despre el din site-ul meu, www.jeanettewinterson.com. Sunt pe cale să îmi cumpăr un mic apartament în Paris. Îmi plac oraşele, dar firea mea solitară şi introvertită preferă viaţa la ţară, unde anotimpurile sunt reale şi poţi simţi ritmurile naturii. Dar viaţa e schimbătoare. Dacă n-ar fi, la fel de bine am putea să fim morţi.
Cum aţi devenit scriitoare?
Cred că există un singur mod de a ajunge scriitor: scriind.
Cât din viaţa dvs. e în cărţile pe care le-aţi scris?
E o întrebare ambiguă. Scriitorii transformă propriile lor experienţe până ce acestea devin ale altora. Arta nu e autobiografie. Arta nu e viaţă. Viaţa e o parte a artei, e adevărat, dar nu cea mai importantă. Dacă nu-ţi poţi imagina şi nu poţi inventa, nu eşti artist. Poţi fi altceva, la fel de convingător, dar fără puterea de transformare nu eşti artist. Iar cărţile nu sunt imagini ale autorilor lor.
Ce ştiţi despre România?
N-am vizitat-o, iar ţările pot fi cunoscute doar dacă le parcurgi la pas – eu mă plimb oriunde. Poate că British Council mă va invita într-o zi acolo – dar, evident, cu cât călătoreşti mai mult, cu atât ai mai puţin timp pentru scris.
A fost greu să aveţi succes fiind lesbiană? Vă întreb pentru că noi trăim într-o societate „ruşinoasă“, unde e greu să vorbeşti despre sex, fie că eşti heterosexual sau homosexual.
Probabil e mai bine să fii ruşinos. Sexul e un subiect mult prea discutat şi a devenit plictisitor. Nu mă interesează sexualitatea în sine şi am avut multe legături, atât cu bărbaţi cât şi cu femei. Nu sunt o scriitoare lesbiană – orice ar însemna asta – şi nu mă percep niciodată aşa până ce o persoană, de obicei heterosexuală, vrea să discute despre asta. Contează mai mult cum iubeşti decât pe cine. Desigur, când orientarea sexuală poate fi un motiv de persecuţie şi inechitate, trebuie să luăm atitudine şi să nu ne temem să declarăm ceea ce suntem. Eu am făcut asta pentru că mi s-a părut a fi o necesitate morală. Am plătit un preţ enorm pentru că am fost sinceră, fiindcă o vreme toată lumea voia să discute doar despre asta şi pentru unii era un mod de a-mi discredita munca.
Acum, în Marea Britanie cel puţin, pentru gay, lucrurile sunt mai clare şi mă bucur să spun că nu mai încerc să vorbesc despre politică prin prisma sexualităţii. Cât despre succes, merită doar dacă îţi aduce un public. În sine e neînsemnat şi nu cred că vreun om care îşi ia munca în serios este într-adevăr preocupat de asta. Femeile nu sunt uneori privite ca artişti în toată puterea cuvântului – dar asta se schimbă, deşi este încă o chestiune sexistă – şi pentru mine acest aspect e mult mai important decât ceea ce ţine de sexualitate.
Dacă aţi avea posibilitatea să intraţi în pielea unui personaj istoric, acesta ar fi….
Aş fi eu însămi, în altă viaţă – dar pot face asta oricum, în imaginaţie.
Aveţi un loc special pentru scris, faceţi ceva anume înainte de a începe un nou roman?
Nu lucrez niciodată în spaţiul domestic. Lucrez în hambar sau într-o magazie, oriunde am loc suficient şi nu sunt întreruptă. Mintea trebuie să fie liberă şi liniştită – ceea ce e cu neputinţă în haosul şi zgomotul vieţii de zi cu zi. Lumea noastră e foarte zgomotoasă şi invazivă – scriitorii moderni trebuie să o ţină la distanţă cumva. Eu reuşesc să mă detaşez trăind la ţară şi având o disciplină de fier.
Câte feluri de dragoste există?
Dragostea e una.
Care este relaţia dvs. cu Dumnezeu?
Cordială. Nu-l poţi învinui pe Dumnezeu pentru religie. Şi cred într-un univers inteligent, deşi sunt mai puţin sigură de inteligenţa fiinţelor umane.
P.S. Spre deosebire de alte site-uri de autori celebri, cel al lui Jeanette Winterson este foarte bine garnisit cu delicatese pentru cititori. Pe site-ul scriitoarei veți putea găsi o carte în serial, numită 52, care este publicată în aceeași formulă și de Guardian. Sute de articole publicate de-a lungul vremii în publicații britanice prestigioase, cinci povești de Crăciun, cinci povestiri, o biografie detaliată ș.a. Cea mai recentă carte a sa este Why Be Normal When You Could Be Happy?, care sper să apară în curând în traducere la Humanitas Fiction.