Primul roman semnat de Kathleen Winter abordează cu profunzime, sensibilitate și îndrăzneală una dintre temele cele mai controversate ale epocii contemporane: identitatea sexuală. Wayne este un copil hermafrodit care se naște într-un sat pitoresc de pe coasta Labradorului, unde rolurile bărbaților și ale femeilor sunt guvernate de tradiție și convenții. Copilăria învăluită de mister a lui Wayne stă sub semnul ambiguității sexuale și al amenințării cu demascarea publică. Lucrurile se complică și mai mult în momentul atingerii maturității sexuale, când descoperă că organismul lui are capacitatea de a se reproduce singur.
Kathleen Winter surprinde cu subtilitate și elocvență drama unui personaj singular, care se luptă să-și găseasca locul într-o lume guvernată de tipare sexuale stricte, dar și frumusețea inegalabilă a peisajelor scăldate în luminile nordului din acest colț al Labradorului. 
În exclusivitate pentru BookMag, scriitoarea povestește despre personaje, construcția romanului, activism social și ne oferă o rețetă excentrică de trecere de la maturitate spre senectute.
Felicitări, Annabel este diferit față de ce am citit după Middlesex și mi-a plăcut foarte mult. Cum ați ales tema cărții?
O cunoștință mi-a spus povestea unui copil care s-a născut hermafrodit și am devenit curioasă să descopăr cum e viața pentru un astfel de copil. Am scris mai întâi o povestire, dar tot creștea, astfel că am ajuns la roman.
Annabel este o poveste despre solitudine, despre transformare, despre izolare, nu doar pentru Wayne hermafroditul, ci pentru orice persoană diferită de majoritate. Este o carte despre cum o persoană care are calități aparte poate fi îngenuncheată de convenții și tabuuri sociale. Cum a fost primit manuscrisul de editorul dvs. canadian?
Publisherul meu canadian, House of Anansi Press, a crezut în această poveste de la început. Cei de la editură au apreciat foarte mult prima jumătate a manuscrisului, dar mi-au cerut să rescriu a doua parte, pentru a fi mai puternică. Schițele mele inițiale nu includeau părinții lui Wayne/Annabel – el se mutase și am creat alte personaje. Dar publisherul mi-a spus că cititorul ar vrea poate să rămână cu familia, cu personajele din prima parte a cărții, așa că am rescris și cred că au avut dreptate. Mi-au susținut cartea din prima clipă.
Acest roman este și despre supraviețuire într-un mediu ostil, despre diferențele între sexe – femeile și bărbații par să trăiască în lumi paralele – despre pierdere, secrete, descoperiri…are o structură complexă. Cum a decurs scrierea acestei cărți?
Am ales să las ca povestea să fie ghidată de secrete, iar această idee m-a ajutat să clarific structura cărții. E adevărat că sunt multe pasaje introspective în carte, și am folosit modele reale pentru unele dintre personaje. Încerc să observ viețile emoționale ale celorlalți și să scriu într-un mod cât mai aproape de autentic, de real.
Ați scris pe blog „Nu poți să ai un flirt ușurel cu un roman; trebuie să te căsătorești cu nenorocitul“. Cât timp a durat „mariajul“cu Annabel?
A durat aproape doi ani să scriu, să rescriu, să editez, ceea ce nu e prea mult, după unele standarde. Cred că e o perioadă rezonabilă, cel puțin pentru mine. Mai mult de-atât și aș fi ajuns să îmi doresc să rafinez mai mult textul, apoi încă puțin și m-aș fi săturat de acest proiect și aș fi fost nerăbdătoare să trec la altceva.
În familia lui Wayne este un echilibru foarte fragil. Cu tatăl lui are o problemă de comunicare pe care nu o va depăși niciodată, ei vor să-și spună multe, dar n-o fac. Treadway e un personaj delicat, în ciuda masculinității sale evidente.
Treadway a fost cel mai elaborat și mai interesant personaj pe care l-am construit. La început îl vedeam unidimensional. Nu realizam cât de profund poate fi, cât de capabil să se schimbe pentru a-și înțelege copilul. Au fost momente când încercam să scriu ceva despre el și nu mergea, pentru că Treadway îmi spunea despre el pe măsură ce cartea înainta. Am fost nevoită să îmi schimb viziunea în ceea ce-l privește și mi-a plăcut. Îmi place să fiu surprinsă, să nu aflu lucruri, deși uneori e înfricoșător să-ți dai seama că știi de fapt foarte puțin.
Wayne are cu mama lui, Jacinta, o legătură profundă, chiar dacă ea nu-i ține partea fățiș niciodată. Jacinta e un personaj mai rigid decât soțul ei Treadway, încercând să nu-l supere pe el și nici comunitatea. V-ați jucat cu un soi de yin-yang pentru a construi această familie.
Pentru mine, Jacinta e cel mai trist personaj din carte, cel mai singuratic, cel mai conflictual. Unii cititori simt că pe ea o abandonează acțiunea romanului, dar eu am încercat să portretizez acel gen de femeie supusă bărbatului și care se pierde în supunerea aceasta. Am văzut femei ca ea și mi-aș dori ca astfel de atitudini să dispară, dar cred că ele se perpetuează. Totuși, am vrut să îi ofer o apropiere față de soț la finalul cărții, fiindcă mariajul a fost singura ei sursă de rezistență psihică.
Thomasina – femeia care își redefinește destinul după moartea soțului și a fiicei – seamănă cu Pythia – știe multe secrete și pe niciunul nu-l dezvăluie până la capăt. Pe ea cum o vedeți?
Eu o consider pe Thomasina conștiința romanului și efectul direct al acțiunilor celorlalți. E personajul care spune mereu adevărul, cel care ar sacrifica totul – iubire, relații – pentru ca adevărul să triumfe. Și da, este păstrătoarea celor mai multe secrete.
Ați pus în carte o descriere a Bucureștiului, așa cum îl vede călătoarea Thomasina. Ce v-a inspirat să alegeți acest oraș? L-ați vizitat?
Am o prietenă apropiată, Elizabeth, care a venit la București pentru doi ani, în interes de serviciu, și mi-a scris despre oraș. Avea niște descrieri minunate și i-am cerut voie să pun pasaje similare în carte, iar ea a fost de acord.
Jacinta este un nume spaniol, dumneavoastră iubiți flamenco…în ce măsură vă reprezintă această carte?
În romanul acesta am pus o mare parte din viața mea interioară, dar și observații personale despre ținutul Labrador. Încerc să încorporez cât mai multe puncte de vedere, dar pentru materialul din care croiesc viețile personajelor folosesc adesea propria viziune, pentru că este foarte accesibilă și intensă, și o pot schimba în funcție de împrejurări. Fluiditatea este foarte importantă pentru mine.
„Sunt scriitoare, dar când mă satur de cuvinte, desenez“, scrieți pe blogul personal. Cum vă definiți?
Mă recomand scriitoare, încă de pe când aveam patru ani. Dar imaginile și sunetele sunt la fel de importante pentru mine, tocmai de aceea și scriitura mea e foarte „vizuală“. Poate că dacă aș fi fost educată diferit, aș fi făcut film sau aș fi compus muzică. Dar sunt foarte fericită să lucrez cu cuvintele.
Annabel este o carte apreciată de public și critică deopotrivă. Care a fost cea mai impresionată reacție la carte?
A fost o scrisoare pe care am primit-o de la o femeie al cărei prieten hermafrodit a murit din cauza tristeții și a izolării – acea femeie mi-a scris că poartă tot timpul Annabel cu ea, ca să nu se mai simtă singură.
Care este personajul dvs. favorit din carte?
Treadway, cu siguranță. S-a dovedit a fi plin de compasiune și deschis la schimbare, are o inteligență practică aparte și o încredere extraordinară. Mi-a plăcut cum mi s-a schimbat viziunea asupra lui pe măsură ce scriam romanul.
Spuneți-mi vă rog, ce este The Book of Death (Cartea morții)?
The Book of Death este un album pe care l-am îmbrăcat în stofă și care are cranii și oase pictate pe copertă. Am pus înăuntru desene, fotografii și texte despre cum e să îmbătrânești, mai ales dacă ești femeie. E un proiect personal care mă ajută să trec prin poarta care desparte tinerețea – care înseamnă sexualitate și maternitate – de senectute. Nu am găsit nicăieri nici un model care să mă învețe cum să îmbătrânesc frumos, așa că îmi fac propriul manual. E un document subversiv, profund și amuzant, pe care îl privesc ca pe o carte a secretelor dezvăluite, dar și ca pe o carte a eliberării. Încă mai am întrebări care așteaptă răspuns, iar asta o face vie și ușor înfricoșătoare, dar cred că în sensul bun.
Sunteți o apărătoare a ecologiei, considerați că activismul social este printre misiunile unui sccriitor?
Eu cred că Terra ne trimite un SOS colosal, sunt multe zone din lume unde distrugerea mediului este masivă. Nu știu cât de tare trebuie să strige ca să ne trezim și să acționăm împreună pentru salvarea noastră. Acum lucrez la un manuscris nonfiction despre ce am aflat de la urșii polari, aisberguri și tundră în călătoria mea arctică. E foarte greu de scris, însă sper ca în curând să spun lumii ceea ce Terra ar vrea să-i spună.
Mai multe aflați de aici: http://tinyurl.com/Kathleen-Winter.