Coordonatorii acestei lucrări: Adrian Neculau (Profesor la Universitatea „Al.I. Cuza” din Iași), Jacqueline Barus-Michel (Profesor, Laboratoire de Changement Social, Universitatea Paris 7)
Aflati din Psihosociologia crizei de ce crizele sunt generatoare de haos, de dezordine, ele duc la degradarea raporturilor sociale și a celor interpersonale. Societatea este tentată să atribuie aceste cauze unei permisivități sau unui laxism prezent anterior în societate și să reacționeze printr-o întărire a controlului și a sancțiunilor, riscând să accentueze clivajele existente atăt în sânul populației, cât și în relațiile cu exteriorul. Oamenii sunt reduși din ce în ce mai mult la condiția de consumatori, luptându-se cu paradoxurile societății (hiperconectați și izolați totodată), cu dispariția cadrului organizat și a reperelor, dezorientați de supralicitarea imaginii, a vizualului. Unii dintre ei se refugiază în artificiul narcisismului, adoptă conduite agresive, adictive, sau cad în depresie și n-o mai pot depăși.
Încercând să abordeze a priori criza dintr-o dublă perspectivă, cea a modului subiectiv în care este percepută de indivizi și cea a marilor răsturnări produse în contextul social, autorii acestui volum s-au adresat unor specialiști recunoscuți din domeniul psihologiei sociale și din cel al sociologiei clinice, cerându-le să clarifice la nivel teoretic, dar și făcând trimitere la activitatea lor practică în domeniul psihosociologiei, noțiunea de criză, așa cum se conturează ea în urma cercetărilor întreprinse.
„Orice criză este spontană, neprevazută și atinge în profunzime și în ansamblu unitatea vizată, într-atât încât transformările produse pun sub semnul întrebării însăși identitatea unei structuri, fie ea individuală sau socială. Funcționarea obișnuită a mecanismului este pusă în dificultate, regulile care o fixau devin ineficiente și riscă să fie anulate. Criza determină alternanțe de violență și de depresie în toate registrele vieții psihice și sociale. Ea este semnul unei schimbări care ne apare simultan ca formă de eșec și posibilitate de inovare, durata și sfârșitul ei rămânând neclare.”
Jacqueline Barus-Michel
„Țările din Est se confruntă, de peste o jumătate de veac, cu o gravă criză de identitate. Despărțite, după război, de identitatea europeană, incapabile să se plieze total pe noua identitate ce li se oferise atunci, din nou în dificultate după schimbările din 1989, când au constatat falia adâncă ce le desparte de vechile democrații europene, acestea se găsesc într-o cursă continuă de refacere și refondare. E o criză a reperelor, a referințelor și clivajelor politice, a legăturilor sociale, a reprezentării politice, a identității simbolice. Criza personală de identitate își are, fără îndoială, fundamentul în criza socială. Poate mai mult decât Apusul, Estul e marcat de o criză a militantismului, aflat acum în pană, fără repere civice, fără cauză, fără partide de masă care să coaguleze. Și, desigur, o criză a angajamentului partizan, altădată motorul sistemelor sociale din Est.”
Adrian Neculau