Lansarea primului Dicționar Universal Ilustrat al Limbii Române, la Litera (VIDEO)

Editura Litera a lansat duminică la Târgul de Carte Gaudeamus, primul din seria de 12 volume ale Dicționarului Universal Ilustrat al Limbii Române.

Anatol Vidrașcu, unul dintre managerii editurii Litera, a detaliat procesul de realizare a acestui dicționar și și-a exprimat speranța ca acest dicționar să aibă o viață lungă și să se bucure de aprecierea cititorilor române.

Rodica Zafiu, profesor universitar doctor la Facultatea de Litere din Universitatea București, a arătat că acest dicționar are „citate bine alese, este foarte echilibrat, conține și cuvinte vechi, dar și cuvinte intrate foarte recent în lexicul nostru și este foarte atent la dinamica sensurilor“.

Dicționarul Universal Ilustrat al Limbii Române va fi disponibil de luni cu Jurnalul Național.

Evenimentul de lansare al primul volum DEX ilustrat



Back to top