Nucșoara este una dintre cele mai vechi mirodenii, fiind cultivată de mai bine de o mie de ani. Prima atestare istorică a folosirii nucșoarei datează de la începutul secolului al IX-lea. Nucșoara era una dintre mirodeniile uzuale în bucătăriile mănăstirilor, devenind peste ani un ingredient adorat de cofetari și patiseri. În prezent, nucșoara este… vedetă americană. Connecticut este The Nutmeg state, dând acest nume și unei competiții sportive, unui foarte respectabil concurs de cultură generală și unui premiu literar.
Există nucşoară seminţe (Elettaria cardamomum), numită și nucşoară de Eletaria, originară din sudul Indiei, Malayesia și cultivată în India, Ceylon, Malayesia și nucşoară-coajă (Myristica fragrans), originară din Noua Guinee și cultivată în Madagascar, Mauritius. Nucşoara de coajă (în greceşte moskokarido) a fost utilizată de romani ca orfandă adusă zeilor de preoţii templelor. În perioada Evului Mediu, arabii făceau comerţ intens cu veneţienii, cărora le vând nucșoara la preţuri exorbitante, fără că aceştia să poată deduce de unde provin 
aceste mirodenii. Localizarea zonei de provenienţă o fac însă, în jurul anului 1512, portughezii, care descoperă că atât nucşoara, cât şi cuişoarele sau scorţişoara provin din zona Insulelor Banda din sudul Asiei. Urmează apoi olandezii în secolul al XVII-lea, mai precis în anul 1621, care prin campanii militare de amploare îşi vor proteja comerţul cu aceste mirodenii. Britanicii încearcă și chiar reuşesc să fure copaci de nucșoară de la olandezi şi să-i planteze în insulele din zona ce le aparţineau (Granada). După falimentul Companiilor Indiilor Orientale, controlul îl vor prelua britanicii, care stăpânesc zona până la mijloculul secolului XX. Având în vedere că nucşoara şi cuişoarele au fost deosebit de scumpe mai bine de 500 de ani în Europa, se înţelege că lupta pentru dominarea acestor zone a fost deosebit de aprigă.
Forma vegetativă de utilizare: Se produc anual aproximativ 12.000 de tone de nucşoară, ţările principale în producţia mondială fiind reprezentate de Indonezia şi India. Şi astăzi olandezii rămân principalii re-exportatori pentru Comunitatea Europeană. Arborele care produce nucşoară este denumit Copacul de nucșoară, ajunge la o înălţime de 15 metri şi poate trăi peste 100 de ani. Rodeşte doar după 8 ani şi atinge apogeul producţiei după 20 de ani. Fructul, asemănător unei nuci, poate fi consumat în totalitate: coajă, miezul dar şi inflorescenţa recoltată la înflorire şi uscată.
Spre deosebire de coaja de nucşoară, nucşoara- seminţe sau nucşoara de Ceylon, este produsă de o plantă asemănătoare trestiei, sălbatică şi perenă, ce creşte peste un metru înălţime. Din florile sale se dezvoltă păstăi, care se coc pe tot parcusul anului. Se recoltează înainte de coacere pentru că dacă plesnesc păstăile, seminţele, de o culoare roşie-maronie, se pierd. Uscarea păstăilor verzi se face în solarii închise, ventilate natural, iar după măcinarea lor (de cele mai multe ori împreună cu tecile păstăilor) sunt utilizate în alimentaţie. Se poate aprecia din punct de vedere al culorii dacă seminţele au fost măcinate în stare pură sau împreună cu păstăile ce le conţin.
Indicaţii de utilizare: Nucşoara seminţe este utilizată în bucătăria indiană pentru gustul său iute-aromat şi dulce. În Orientul Mijlociu, este utilizată pentru aromatizarea ceaiului şi a cafelei (Iran şi Turcia). Vinul fiert şi turta dulce de Crăciun au în mod obligatoriu în compoziţie, alături de scorţişoară, nucşoară-seminţe. Gustul său preponderent este cel dat de o combinaţie de lămâie, camfor şi portocală. În preparatele culinare coapte, preparatele din carne, mezeluri, se foloseşte gustul nucşoarei pentru propria aromă şi pentru dezvoltarea celorlate arome din produsele respective. Înainte de folosire este indicat ca seminţele să fie prăjite fără ulei şi măcinate. Se introduc în mâncăruri la începutul preparării pentru că aromele se degajă lent în procesul de preparare termică a alimentelor.
Nucşoara coajă are un gust şi o aromă diferită de cea a nucşoarei-seminţe, fiind mult mai intens aromată, cu gust de conifere, uşor înţepătoare. Este folosită pentru a asezona mâncărurile vegetale, în general legumele, care după fierbere nu au de cele mai multe ori un miros sau un gust îmbietor (varză de Bruxelles, conopidă, fasolea verde, cartofii etc.). Efect asemănător are şi când este adăugată în mâncărurile dulci sau în prăjiturile de Crăciun. Uleiurile esenţiale galben-aurii, obţinute prin distilare în vapori, sunt folosite în parfumerie sau industria farmaceutică, ca ingredient major al siropurilor împotriva tusei.
Efectele terapeutice: Nucșoara semințe, este un condiment ce stimulează digestia, calmând crampele intestinale și balonarea după mese mai grele. Consumată după o petrecere 
mai serioasă, împrospătează respiraţia, are efect benefic asupra vocii și înlătură mahmureala. În trecut era considerată un puternic afrodisic pentru ambele sexe. Şi astăzi diferiţi autori recomandă consumul de nucşoară-seminţe pentru creşterea libidoului, mai ales în perioadele de stres intens. (Tinctura de cardamon: 100 gr seminţe de nucşoară măcinată se pun în 500 ml de alcool alimentar, timp de 6-7 zile se ţin la macerat la întuneric, după care se filtrează şi se iau apoi câte 10 picături de 3 ori pe zi).
Untul de nucşoară coajă, asemănător cu untul de cacao, are o culoare maroniu-roşcat, 75% din acesta fiind contituit din trimiristina, o grăsime saturată (triglicerid al acidului miristic), ce se găseşte în cantităţi mult mai reduse în multe din grăsimile sau uleiurile vegetale.
Miristicina este asemănătoare ca acţiune chimică cu mescalina şi amfetamina, putând produce răspunsuri fiziologice şi neurologice exacerbate, iar dacă doza folosită este mai ridicată, convulsii şi palpitaţii, fiind cunoscută ca un delirant deosebit de puternic. Intoxicarea cu miristicină la om este foarte rară, sunt însă cunoscute cazuri în practica medicală, foarte rar. La animale în general, chiar dozele culinare sunt toxice, mai ales la câinii de casă.
Precauțiuni în utilizare: Este indicat a nu se depăşi 1/2 de linguriţă de nucșoară când aceasta este adăugată în alimente. Miristicina are acţiune asemănătoare cu amfetamina şi la doze ridicate poate produce delir sau chiar exitus.