Prietenul nostru Dragoş Butuzea, cel care de ani buni vă vorbeşte despre chestii livreşti, a scris special pentru BookMag o pledoarie pentru carte, lectură, librărie.
Dacă biblioteca este locul de odihnă al cărţilor, librăria este locul lor de joacă. Este locul unde cărţile ies în lume şi-şi aşteaptă părinţii adoptivi, la fel ca pruncii dintr-o maternitate. Stau aşezate cuminţi pe rafturi şi ţipă în linişte cu glasul culorilor de pe coperte. dar ca să le vezi, trebuie aşezate bine. Altfel se rătăcesc şi se pierd. Şi poate mor.
Amintirile mele despre librărese ţin de oamenii ei: de la tovarăşele cu coc, nevoite să vândă cărţile pe sub mână pentru un kil de carne sau – în cel mai bun caz – să vândă Shōgun-ul la pachet cu tezele congresului lui Ceauşescu. Şi mi-aduc aminte de o librăreasă grasă – my first milf/cougar – care, la ieşirea din cea mai mare librărie din Constanţa, îmi pipăia pervers cu degete grăsune trupul de licean, sub pretextul căutării cărţilor ascunse pe sub haine. în prezent, moravurile s-au îndulcit – tinerelele şi tinereii care se-nvârt de colo-colo printre rafturi nu mă pipăie, dar tot mă acostează-întrebându-mă „Căutaţi ceva anume?“
Dar tot de oameni ţin greşelile care mă scot din sărite: de la legenda ingeniosului bine temperat al lui Mircea Horia Simonescu – Dicţionarul onomastic la dicţionare – şi confirmată personal la o librărie mare din magazinul Unirea, dar cu Bibliografia generală; până la Ultima lume a lui Christoph Ransmayr – una dintre capodoperele literare austriece – ascunsă la secţiunea thriller din librăria cu dichis sau, tot acolo, proaspăt apărutul Antume al lui Jean Lorin Sterian – o colecţie de articole – la secţiunea poezie. În condiţiile în care se editează enorm e evident imposibil, pentru un librar / librăreasă, să ţină minte toate apariţiile. totuşi, o minimă lectură a copertei 4 sau o răsfoire de câteva secunde, e prea mult pentru un pasionat de cărţi?
Acum, chiar dacă îmi comand cărţile de pe net, continuu să colind librăriile. E singurul mediu în care mă îmbăt de mirosul cărţilor, în care le ating cu dragoste, le ascult şoaptele. E singurul mediu în care mă las în voia sorţii ca să culeg din când în când câte-o carte despre care n-am mai auzit nimic. E ceva, pentru mine, incomparabil!