Pământul oamenilor liberi al autoarei franceze de origine română Liliana Lazăr este încă un roman care aduce în prim-plan perioada comunistă a României. Acţiunea cărţii are loc în România, în anul 1955, iar eroul principal este Victor Luca, din satul Slobozia, de lângă Iași. După ce a comis o crimă, el trebuie să trăiască ascuns, dar nevoia de mântuire îl duce până acolo încât va accepta o misiune secretă: să fie copist, pentru a salva scrierile sfinţilor, interzise în timpul regimului comunist.
Atmosfera magică, personajele magistral construite și povestea fascinantă au făcut din acest roman unul mult aclamat de critică și publicul european și din spațiul francofon.
Un interviu acordat în exclusivitate de autoarea Liliana Lazăr, despre construcția romanului, scris, aromele copilăriei și trăirea într-o altă limbă decât cea maternă.
Despre Pământul oamenilor liberi s-a spus că are atmosfera fantastică a poveștilor fraților Grimm și influențe din Dostoievski, Sadoveanu și Eliade. O combinație eclectică, dar câștigătoare! Care este geneza acestui roman?
Geneza romanului este un fapt divers citit în presa franceză. Un ucrainean fusese descoperit în casa natală, unde stătuse ascuns mai bine de cincizeci de ani pentru a nu pleca la război. Vecinii l-au găsit la moartea surorii lui, nici nu știa că se terminase războiul. Personajul lui Victor Luca a început să prindă viață.
Ați transformat locurile dumneavoastră natale în scenă a evenimentelor din carte. Cum era satul copilăriei dumneavoastră și prin ce e acum diferit?
M-am inspirat din geografia locurilor natale fără să fac o copie strictă. Pădurea, mănăstirea există cu adevărat; în ceea ce privește lacul și satul, deși au o existență reală, nu sînt asemenea celor descrise în romanul meu. Dacă ar fi să descriu Slobozia anilor 2010, casele ar fi mari și moderne, drumul ar fi asfaltat, influențele exterioare mai importante.
Care este aroma copilăriei, ce mirosuri, ce imagini și ce personaje vă amintiți din acea perioadă?
Copilăria mi-a fost fericită și plină de amintiri și parfumuri. Dacă ar fi să enumăr doar câteva: mirosul pădurii toamna, cel al pământului proaspăt arat, al lumânărilor de ceară, al mierii, al cozonacului, al pătrunjelului verde, al aerului după furtună, mirosul cărților de anticariat și biblioteca. Îmi amintesc foarte bine de bunica mea, de casa ei cu beci din piatră, de oamenii în vârstă cu care îmi plăcea să vorbesc pe drum, când mă întorceam de la școală.
În roman, scrisul este asociat mântuirii, pentru personajul central Victor Luca. Asupra dumneavoastră ce efect are scrisul?
Nu-mi caut mântuirea prin scris. E o plăcere, o lume paralelă în care îmi place să mă rătăcesc.
Ați scris romanul în limba franceză. L-ați construit mental tot în franceză ori în română?
Am gândit și scris romanul Pamântul oamenilor liberi în franceză. Am transcris imaginile ce mi-au venit în minte în limba franceză, care a devenit limba mea de mai mult de cincisprezece ani. Am ținut să păstrez câteva cuvinte în versiunea românească, pentru încărcătura sufletească pe care o poartă: mamă, părinte.
Cum simțiți acum limba română, după ani de vorbit și trăit în franceză? Se spune că e o limbă mai rigidă, mult mai puțin ofertantă decât engleza și franceza – sunteți de acord?
Franceza nu a înlocuit limba română, ci a devenit pentru mine limba cea de toate zilele. Trăiesc și mă exprim în limba franceză poate mai ușor decât o fac în română deoarece corespunde realității ce mă înconjoară zilnic, în mediul familial și profesional. Româna e limba maternă, a copilăriei, a dragostei și a maternității, franceza e limba eliberării de sine, a maturității.
Pământul oamenilor liberi este un roman multi-premiat. Cum ați primit Premiul celor Cinci Continente, Premiul La Premiere și Premiul Québec-France Marie-Claire Blais pentru debut?
Am primit mai mult de zece premii pentru acest roman. Toate mi-au făcut plăcere, indiferent de notorietatea lor. Cele pe care le-ați citat contează foarte mult pentru mine, deoarece reprezinta un simbol. Faptul că acest roman scris de mine, o româncă, în limba franceză a fost apreciat de persoane de culturi și sensibilități diverse este primordial. Publicul francofon l-a apreciat, fără distincție de frontiere. Literatura nu are nevoie de pașaport pentru a le trece. Premiul cel mai plăcut pentru un autor este plăcerea pe care o procură publicului.
…și cum ați primit laudele unui laureat Nobel, J.M.G. Le Clezio, care a spus că ați reușit să scrieți unul dintre cele mai originale romane din literatura franceză a ultimei perioade?
Pentru ca vorbeați de premii, articolul publicat de J.M.G. Le Clézio în prestigiosul cotidian francez Le Point reprezintă el singur mai mult decât toate premiile pe care le-am primit. Am avut onoarea să-l și întâlnesc, e un om cu adevărat remarcabil atât prin talent, cât și prin modestie.
Slobozia este o tapiserie socială, pe care apar personaje foarte familiare cititorilor români, dar nu știu dacă de exemplu un francez poate ști cât de importanți sunt popa și polițaiul într-o comunitate sătească. Ați avut modele reale de inspirație pentru aceste personaje?
Din numeroasele întâlniri cu publicul pe care le-am avut atât în Franța cât și în Belgia, Elveția, Canada și mai recent în Italia (cartea e tradusă și în italiană) cred că cititorii au intuit importanța acestor personaje la lectura romanului.
Nu m-am inspirat din personaje reale pentru eroii din romanul meu, dar cred că reflectă fiecare o anumită psihologie umană pe care cititorii au recunoscut-o.
Victor Luca este un personaj complex, al cărui portret pare pictat din multe straturi de culoare, din multe tușe contradictorii. Cât de greu a fost să îl construiți, să îi dați o voce, o identitate?
Victor Luca este un personaj complex și paradoxal. A construi un asemenea personaj presupune timp, oboseală și stres. Nu e ușor să locuiești mental cu un criminal zi și noapte timp de mai mulți ani. Mai ales că de la un timp, personajul decide singur ceea ce vrea să facă, iar autorul nu face decât să-l privească și să povestească.
Declarați recent că lucrați la un nou roman, care se petrece tot în România. Ne puteți devoala puțin din acțiunea lui?
Mărturisesc că am mai multe proiecte în curs. În momentul de față încerc să mă concentrez asupra unuia singur. Tot ceea ce vă pot spune e că acțiunea se petrece în România. Dacă limba va rămâne franceza, imaginarul îmi rămâne românesc.
Traducerea este foarte importantă pentru orice carte. Cum vi se pare traducerea în limba română a romanului Pământul oamenilor liberi?
E o întrebare dificilă pentru un autor care scrie într-o altă limbă decât cea maternă. La prima lectură a traducerii aș fi vrut să schimb fiecare frază pentru că nu aș fi gândit-o la fel în română. Mă bucur că n-am tradus eu cartea, cred că încă n-ar fi în librării. Sînt o perfecționistă. Sînt mulțumită de calitatea traducerii. Traducătorul a lucrat foarte bine, nu cred că i-a fost ușor.