Meeting Point – expoziţie foto Cosmin Bumbuţ

Meeting pointVernisajul expoziţiei de fotografie cu vânzare Meeting Point, semnată de Cosmin Bumbuţ, va avea loc sâmbătă, 21 mai, la ora 16.00, la Van Gogh Café (strada Smârdan 9, Lipscani, vizavi de BNR).

Expoziţia conţine o serie de fotografii realizate de Cosmin Bumbuţ în locuri şi momente diferite, dar care au în comun relaţiile dintre oameni şi obiecte, dintre locuri şi stări. Imaginile prezintă puncte de întâlnire, reale sau simbolice, care creează legături între personaje şi spaţii, redau poveşti, dezvăluie istorii personale.

„Am ales o serie de fotografii decorative, care sunt printate în ediţii limitate, la preţuri accesibile, pentru a stimula achiziţia de fotografie de artă. Aş vrea să încurajez interesul publicului de la noi pentru fotografia ca obiect care poate fi expus, privit şi admirat. Cred că în România lipseşte obişnuinţa de a vedea fotografia pe perete şi de a investi în imagini pe suport de hârtie. E nevoie de timp ca publicul român să înţeleagă că fotografia, la fel ca celelalte arte, costă şi că producerea ei necesită timp şi efort.” spune Cosmin Bumbuţ.

Expoziţia cu vânzare va putea fi vizitată în perioada 21 mai – 10 iulie 2011.

„Vrem ca Van Gogh Café să nu fie doar un loc în care oamenii se întâlnesc, ci un spaţiu în care ei pot interacţiona cu mai multe forme de artă“, spune Trienette E. Meester, artist şi administrator la Van Gogh Café.

Cosmin Bumbuţ
este singurul fotograf din România certificat Digigraphie și premiat în 2006 la International Photography Award. Fotografiile din expoziţie sunt realizate prin procesul Digigraphie: fiecare lucrare este numerotată şi semnată de artist pe spate, embosată şi însoţită de un certificat de autenticitate care menţionează titlul, tipul hârtiei, numărul fotografiei din ediţie şi data la care a fost printată.

Fotografiile sale se află în colecţii private din România, SUA, Olanda, Luxemburg, Franţa şi Belgia.
Este autorul albumului Transit (Humanitas, 2002) şi co-autor al proiectului 7 Zile – 7 Ani în Maramureş (Humanitas, 2007). Fotografiile sale au mai fost publicate în Intineraires d’une vie. E. M. Cioran, de Gabriel Liiceanu (Michalon, Paris, 1995), Outdoor lighting: Fashion & Glamour, de Cathy Joseph (Ava Publishing, Elveţia, 2003) şi Lenswork nr. 50, Lenswork Publishing SUA (2003).

Back to top