Probabil că ați auzit de Mikkel Birkegaard și marele său succes de debut, Libri di Luca – Biblioteca umbrelor. O carte despre misterele care se ascund în spatele cuvintelor, despre puterea înrobitoare a vorbelor rostite răspicat și despre tainele străvechi care ajung la lumină pentru a salva o lume pierdută deja. La doi ani după ce a terminat Biblioteca umbrelor, Birkegaard a surprins lumea literară daneză și internațională cu un nou roman, foarte departe ca stil de cel de debut. Condamnat la moarte este un thriller cu accente horror, iar acest horror nu vine din descrieri super-sângeroase (deși sunt câteva care or să vă dea fiori), ci din atmosfera creată în jurul personajului principal, Frank Føns. Un interviu în exclusivitate cu Mikkel Birkegaard.
Cât din vieţile noastre înseamnă ficţiune şi cum ne influențează realitatea?
Evident, o mare parte din viaţa mea este legată de ficţiune. Citesc mult, scriu cât de mult pot şi petrec mult timp imaginându-mi poveşti, personaje, intrigi, dialoguri, scene. Dar aceasta este o relaţie practică. La nivel filozofic, cred că ficţiunea este importantă ca să fim cine suntem. Într-o mare măsură, personalitățile noastre sunt suma experiențelor, iar ficțiunea ne ajută să câștigăm atât de multe experiențe, chiar dacă sunt second hand, dar n-am avea cum altfel să le asimilăm. Grație ficțiunii putem afla cum e în pielea celuilalt sex, cum ar fi să ai un alt job ori să trăiești în alt loc și în altă perioadă. Văzută din această perspectivă, ficțiunea ne influențează continuu realitatea. Influențează alegerile pe care le facem și modul în care vedem lumea.
Condamnat la moarte vorbește despre amintiri și despre cum ne conturează ele identitatea și imaginea. Cât din imaginea unui scriitor poate fi influențat de amintirea unei cărți scrise de el?
Destul de mult, cred. O carte se naște în mintea scriitorului și este influențată de amintirile sale. De aceea aceeași carte nu poate fi scrisă de doi oameni – fiecare va avea o versiune, clădită pe propriile amintiri.
Dar eu rareori îmi folosesc experiențele direct. E o glumă veche, că n-ar trebui să insulți un scriitor pentru că te va ucide în următoarea carte, dar personajele mele nu reflectă niciuna dintre persoanele pe care le cunosc. Poate că utilizez anumite trăsături ale unor persoane reale, dar mereu mai sunt multe alte ingrediente în acest amestec, din documentare sau imaginație. Frank cel din carte e diferit. El se folosește de romanele sale pentru a se răzbuna pe cei despre care crede că l-au trădat.
Unul dintre romanele din Condamnat la moarte este despre fobiile umane și despre cum pot fi înfruntate. Aveți vreo fobie? Cum o anihilați?
Din câte știu despre mine, nu am nici o fobie, dar mă fascinează la alții. E interesant cum instinctul și fricile pun stăpânire pe rațiune și ne determină să facem lucruri pe care în mod normal nu le facem, ori să încremenim în situații în care ar trebui să acționăm.
Ați scris romanul într-un stil cu totul diferit de Biblioteca umbrelor, debutul dvs. Cât timp v-ați documentat?
Foarte puțin. Cea mai mare parte a acțiunii se petrece în industria de publishing, pe care am ajuns să o cunosc și nu am mai avut nevoie de prea multă documentare.
Condamnat la moarte e o carte complexă – ficțiuni în ficțiune sau thrillere în thriller (sau horror?) – a fost greu să jonglați cu atâtea planuri?
Nu chiar. Am știut de la început cum va fi povestea și cum se va sfârși. Îmi plac poveștile care nu sunt liniare, cele în care nu ești sigur de ce e real și ce nu și am încercat să fac la fel în roman. Sunt foarte multe thrillere pe piață, așa că am încercat să aduc unul care să fie diferit. Mulți au apreciat, dat au fost și critici care preferă poveștile cu evoluție „normală“.
Citind teribilele scene de tortură și asasinat, m-am întrebat dacă ați petrecut multe nopți albe scriind la cartea aceasta.
Ei bine, scrierea acestei cărți a fost o experiență aparte, dar am știut de la început în ce mă bag. Câand am decis că Frank va scrie romane horror, am știut că și cartea trebuie să respecte același concept – se presupune că tot Frank o scrie. Dar nu mi-a fost ușor. Știam când urmează cele mai rele scene, așa că mă pregăteam din timp ca să fiu 
concentrat asupra lor. A fost foarte solicitant. Când am terminat de scris ultima scenă eram epuizat și după aceea am fost incapabil să mă apropii de manuscris multe zile.
Personajul central, scriitorul Frank Føns, pare să aibă o pasiune chandleriană pentru vechile mărci de whisky. Sunteți la fel de pasionat de istoria acestei licori?
Nu sunt vreun expert în whisky, dar din când în când savurez câte un single malt și știu câte ceva despre anumite mărci. De obicei aleg una dintre mărcile ”smokey” din insule.
Interludiile dintre capitole ne arată starea scriitorului și conduc la un final surprinzător. O altă inovație literară sau un mod de a menține trează atenția cititorului?
Interludiile sunt scurte note pentru cititor, să știe despre ce e vorba. Sunt rezumate ale evenimentelor recente și aparțin lui Frank, fiind și un suport de documentare pentru el.
Un autor poate fi făcut responsabil de efectul operei sale asupra cititorului/privitorului/ascultătorului?
Aș spune că nu. E una dintre problemele lui Frank, judecat de toți cei din jur pentru ceea ce scrie – în esență, pentru ceea ce gândește. Cineva care se gândește la crimă și tortură este rău? Dacă e așa, scriitorii sunt cele mai oribile persoane – nu numai că se gândesc la scene violente, dar le mai și scriu (și uneori chiar scot bani buni cu ele). Evident, nu sunt un fan al incriminării scriitorilor, pentru că ar fi ca și cum aș susține că anumite gânduri sunt periculoase și ar trebui interzise. Dacă cineva se inspiră dintr-o carte și comite o crimă, nu cred că e vina cărții – criminalul căuta doar o scuză. Dar scriitorii nu trebuie să își folosească operele pentru a-i răni pe alții. Doar pentru că există libertate de exprimare, nu înseamnă că avem dreptul să scriem orice, rănind pe oricine.
Mi se pare că ați folosit intenționat niște clișee de thriller: detectivul pervers, căutarea indiciilor lăsate de asasin, eroul solitar și alcoolic…de ce?
De la început am vrut să scriu un thriller curat, care să fie emanația unui scriitor de thrillere cam acru, și în același timp să forțez puțin formatul clasic. Am vrut să sădesc îndoiala în mintea cititorului: ce se întâmplă e real sau e doar creația lui Frank, ori un pasaj biografic? În oricare dintre variante, romanul trebuia scris de Frank, folosind clișeele lui.
Să fii scriitor înseamnă să duci o existență solitară și izolată. Cum e viața dvs.?
Până foarte de curând, am fost programator software și n-am avut ocazia să fiu complet izolat. Dar de vreo două luni mi-am lăsat slujba pentru a scrie full time, așa că viitorul va spune dacă mă descurc bine sau nu. Întrebați-mă peste un an…
Biblioteca umbrelor a fost un succes internațional; cum a fost primit acest al doilea roman în Danemarca și în străinătate?
E o situație diferită. Criza financiară nu a lovit doar publisherii, ci și consumatorii, așadar multe cărți au avut o viață grea. Nici a mea nu a scăpat, dar s-a descurcat onorabil. Snt mulțumit de cum a fost primită. Drepturile au fost vândute în 11 țări și am recenzii bune în Danemarca. Cartea i-a surprins pe mulți, fiind atât de diferită de prima, iar altora nu le-a plăcut finalul. Dar toți au fost de acord că nu e doar încă un thriller, ci forțează limitele și îl provoacă pe cititor.