Medicii Bingür Sönmez și Erol Can din spitalul Memorial din Istanbul au o metodă originală pentru redarea sănătății unora dintre pacienții lor: muzica veche turcească și arăbească, de fapt anumite serii de tonuri numite markam, care determină reacții psihologice și fiziologice în organismul uman, informează The Guardian.
Terapia muzicală islamică este veche de aproape un mileniu și poate fi folosită ca tratament complementar pentru videcarea anumitor afecțiuni. Folosirea gamelor makam era atestată în medicina islamică medievală din secolul IX, când filozoful Al Farabi a scris pentru prima dată despre diferitele efecte ale muzicii asupra psihicului și corpului uman.
Medicii Bingür Sönmez și Erol Can spun că fiecare boală are un makam al ei, astfel că rast makami este util pacienților cu anorexie, iar hicaz makami celor care vor să țină o cură de slăbire. Mahur makami are darul de a îndepărta depresia, segah makami este eficient în caz de insomnie și probleme cu somnul, iar saba makami este util celor care fac exerciții de relaxare și meditează.
Mai multe detalii aflați din articolul The Guardian, aici.